Schio (Italia): Sărbătoarea popoarelor
Deși ploua și temperatura era cea de o toamnă târzie, sâmbătă, 20 iunie 2010, la Sărbătoarea Popoarelor organizată la Thiene - Vicenza (Italia), atmosferă a fost caldă și prietenoasă. Comunitatea română din Schio a primit cu entuziasm invitația de a participa efectiv la acest eveniment cu speranța de a promova în continuare cultura romană în Italia.
Atmosfera a fost caldă și multicoloră, datorită participării a 20 de țări de origini și religii diferite.
"Artiștii" (cum ne-au numit organizatorii) și toți cei care au participat la pregătirea dansurilor au fost îndrumați, felicitați și criticați de pr. Iosif Lucaci, prezent de fiecare data la repetiții și mai ales la sărbătoare pe post de dj.
Mulțumiri grupului de dansuri, care au făcut "minuni" în mai puțin de o luna să putem prezența un program (cât de cât) artistic!
Mulțumim celor care au venit să ne vadă și să ne susțină cu aplauze și celor care în imposibilitatea de a fi prezenți ne-au susținut cu gândul lor sau cu vizionarea filmatelor.
Marcel Galațanu și comunitatea romană din Schio
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
20 iunie: Schio (Italia): Sărbătoarea popoarelor
lecturi: 24.