Papa despre sfântul Leonardo Murialdo

La audienţa generală de miercuri, 28 aprilie 2010, în Piaţa "Sf. Petru", Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, a vorbit despre doi preoţi sfinţi, Leonardo Murialdo şi Iosif Benedict Cottolengo, martori ai carităţii.

*

Dragi fraţi şi surori,

Ne îndreptăm spre încheierea Anului Sfintei Preoţii şi în această ultimă miercuri a lunii aprilie aş dori să vorbesc despre doi preoţi sfinţi, care au fost exemplari în dăruirea lor lui Dumnezeu şi în mărturisirea carităţii, trăită în Biserică şi pentru Biserică faţă de fraţii mai nevoiaşi: sfântul Leonardo Murialdo şi sfântul Iosif Benedict Cottolengo. În acest an se împlinesc 110 ani de la moartea sfântului Leonardo Murialdo şi 40 de ani de la canonizarea sa.

Murialdo s-a născut la Torino la 26 octombrie 1828: Torino este oraşul sfântului Ioan Bosco şi al sfântului Iosif Cottolengo, pământ bogat de multe exemple de sfinţenie a credincioşilor laici şi a preoţilor. Leonardo este al optulea copil al unei familii simple. De copil, împreună cu fratele lui, a intrat în Colegiul Părinţilor Scolopi din Savona. Pentru studiile elementare, gimnaziale şi liceale; acolo s-a întâlnit cu educatori bine pregătiţi, într-un climat de religiozitate întemeiat pe o cateheză profundă şi cu un serios program de rugăciune. În timpul adolescenţei a trăit însă o profundă criză existenţială şi spirituală, care l-a făcut să se întoarcă mai devreme în familie şi să termine studiile la Torino, înscriindu-se la cursurile de filozofie. "Întoarcerea la lumină" s-a petrecut, cum el povesteşte, după câteva luni, prin harul unei spovezi generale, în care a redescoperit milostivirea imensă a lui Dumnezeu. La vârsta de 17 ani a luat decizia de a deveni preot, ca un răspuns de iubire dat lui Dumnezeu, care l-a sedus cu iubirea sa. A fost sfinţit preot la 20 septembrie 1851. Tocmai în acea perioadă, fiind catehet la oratoriul "Sfântul Înger Păzitor", a fost cunoscut şi apreciat de către don Bosco, care l-a convins să accepte să fie director al noului oratoriu "Sf. Alois" la Porta Nuova până în anul 1865. Acolo s-a întâlnit cu gravele probleme ale categoriilor sociale mai sărace, a vizitat casele lor, devenind tot mai sensibil în domeniul social, educativ şi apostolic. Această experienţă l-a făcut să se dedice în mod autonom la multiplele iniţiative în favoarea tineretului. Cateheza, şcoala, activităţile recreative au fost bazele metodei sale educative în oratoriu. Don Bosco l-a vrut cu el cu ocazia unei audienţe la fericitul papă Pius al IX-lea în anul 1858.

În anul 1873 a întemeiat Congregaţia "Sfântul Iosif", a cărei carismă apostolică a fost încă de la început formarea tineretului, în mod deosebit cel mai sărac şi marginalizat. Ambientul din Torino din acel timp a fost marcat de o intensă înflorire de opere şi activităţi caritabile, promovate de Murialdo până la moartea sa: 30 martie 1900.

Îmi place să subliniez că nucleul central al spiritualităţii lui Murialdo este convingerea iubirii milostive a lui Dumnezeu: un Tată mereu bun, răbdător şi generos, care revelează măreţia şi imensitatea milostivirii sale prin iertare. Sfântul Leonardo Murialdo nu a experimentat această realitate la un nivel intelectual, ci existenţial, printr-o întâlnire vie cu Dumnezeu. El s-a considerat întotdeauna un om graţiat de Dumnezeul milostiv, pentru aceasta a trăit, faţă de Dumnezeu, cu bucurie şi recunoştinţă, fiind conştient de propriile sale limite, având dorinţa arzătoare de pocăinţă, angajamentul constant şi generos de convertire. El vedea toată existenţa sa nu numai iluminată, condusă sau susţinută de această iubire, dar în continuu pătrunsă de infinita milostivire a lui Dumnezeu. În testamentul său spiritual a scris: "Milostivirea ta mă înconjoară Doamne... Cum Dumnezeu este mereu şi oriunde, aşa e mereu şi oriunde iubire, este mereu şi oriunde milostivire". Amintindu-şi de momentul de criză avut în adolescenţă, nota: "Iată că bunul Dumnezeu voia să facă să strălucească bunătatea şi generozitatea sa într-un mod cu totul unic. Nu numai că m-a admis din nou la prietenia sa, dar m-a chemat la o alegere de predilecţie: m-a chemat la preoţie, şi aceasta doar puţine luni după întoarcerea mea la el". Sfântul Leonardo a trăit de aceea vocaţia la Preoţie ca un dar gratuit al milostivirii lui Dumnezeu cu recunoştinţă, bucurie şi dragoste. A mai scris: "Dumnezeu m-a ales pe mine! El m-a chemat, chiar m-a forţat la onoarea, la gloria, la fericirea inefabilă de a fi ministrul său, «de a fi un alt Cristos» ... Şi unde stăteam eu când m-ai căutat, Dumnezeul meu? În adâncul abisului! Eu eram acolo şi acolo Dumnezeu a venit să mă caute; acolo m-a făcut să înţeleg glasul său...".

Subliniind măreţia misiunii preotului, care trebuie "să continue opera răscumpărării, marea operă a lui Isus Cristos, opera Mântuitorului lumii", adică aceea de "a mântui sufletele", sfântul Leonardo îşi amintea mereu sieşi şi confraţilor săi de responsabilitatea unei vieţi coerente cu sacramentul primit. Iubire lui Dumnezeu faţă de mine şi iubirea mea faţă de Dumnezeu: aceasta a fost tăria drumului său de sfinţenie, legea preoţiei sale, semnificaţia cea mai profundă a apostolatului său printre tinerii săraci şi izvorul rugăciunii sale. Sfântul Leonardo Murialdo s-a abandonat cu încredere Providenţei, împlinind cu generozitate voinţa divină într-o relaţie intensă cu Dumnezeu şi dăruindu-se tinerilor săraci. În acest mod, el a unit tăcerea contemplativă cu o ardoare neobosită a acţiunii, fidelitatea îndatoririlor de fiecare zi cu genialitatea iniţiativelor, tăria în dificultăţi cu seninătatea spiritului. Acesta este drumul lui Murialdo de sfinţenie pentru a trăi porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

*

Rugăciune

O sfinte Leonard Murialdo, care ai crezut în iubirea îndurătoare a lui Dumnezu pentru noi şi ai mărturisit-o dăruindu-ţi viaţa pentru binele tinerilor, ajută-ne să fim mai aproape de Dumnezeu şi de fraţi.

Fii alături de tineri, pentru ca să descopere şi să realizeze proiectul pe care îl are Dumnezeu cu ei.

Susţine-i în încercările vieţii, îndrumă-i în căutarea adevărului, redă-le puterea credinţei.

Animaţi de cuvântul evangheliei, să fie activi în caritate, aşa încât să răspândească între oameni bucurie şi speranţă. Amin.

Traducere de pr. Maximilian Horlescu, CSI, şi pr. Fabio Volani, CSI

lecturi: 21.