Zaragoza: Vizita PS Petru Gherghel și a grupului de pelerini
Comunitatea catolicilor români din Zarazoga a fost onorată, sâmbătă, 15 mai 2010, de vizita Preasfințitului Petru Gherghel care a făcut parte din grupul de credincioși din Dieceza de Iași participanți la pelerinajul organizat cu ocazia Anului Sfintei Preoții în perioada 4-19 mai.
La ora 10.30 a început sfânta Liturghie oficiată în altarul principal din Bazilica Pilarului. S-a celebrat Liturghia specială dedicată Preacuratei Fecioare Maria, Maica și Regina Unității, titlu cu care Maica Domnului este invocată și cinstită de comunitățile catolice române din Spania.
Celebrarea a fost deosebită deoarece deosebit este și locul unde s-a desfășurat: Bazilica Pilarului. Aici, conform tradiției străvechi, se află "pilarul" (stâlpul de susținere) pe care însăși Preacurata Fecioară Maria l-ar fi așezat atunci când i-a apărut apostolului Iacob "en carne mortal" (în carne și oase) pentru a-l întări pe acest mare apostol într-un moment de descurajare. Sfântul Apostol Iacob, poposind pe malul râului Ebro care acum străbate orașul ce poartă numele împăratului Caesar Augustus, era pe punctul de a abandona munca sa evanghelizatoare datorită slabei reacții din partea celor pe care-i evangheliza. Atunci i-a apărut Maica Domnului și l-a încurajat lăsându-i acest semn vizibil al "pilarului" - piatra de susținere, ca o stâncă neclintită a încrederii pe care trebuie să o aibă față de dânsa.
De-a lungul timpului, locul acesta a devenit punct de referință și, de asemenea, de întărire în credință, pentru toți aceia care au apelat cu încredere la mijlocirea și ajutorul Preacuratei. Cultul față de această imagine a Mariei a ajuns până acolo încât Preasfânta Fecioară Maria de Pilar este cinstită ca Regină a Spaniei și Patroană a popoarelor hispanice, sărbătoarea ei celebrându-se cu mult fast în Spania și America Latină la 12 octombrie.
Sanctuarul a răsunat de cântecele în limba română închinate Preasfintei Fecioare, cântece interpretate în cor de către toți cei prezenți. La momentul ofertoriului, alături de pâine, vin și alte obiecte simbolice, a fost aduse steagul României și icoana Maicii Domnului a Unității. Această icoană ne amintește în special nouă, românilor din Spania, de imaginea cu care Sfântul Părinte de pioasă amintire, papa Ioan Paul al II-lea, a descris țara noastră cu ocazia memorabilei sale vizite în România din anul 1999: România - grădina Maicii Domnului.
Înainte de binecuvântarea finală, pelerinii au primit o măruntă, dar plină de semnificații amintire: "la medida de la Virgen" - o fâșie având exact mărimea statuii Maicii Domnului de Pilar. Această fâșie este foarte des întâlnită în rândul spaniolilor, deoarece mulți o poartă cu sine ca semn al încrederii pe care o au în ocrotirea Preacuratei Fecioare. Nu este nimic neobișnuit să vezi astfel de fâșii înfășurate la încheietura mâinii, la ghidonul bicicletei sau al motoretei, la oglinda mașinii, la căpătâiul bolnavilor etc.
După terminarea Liturghiei ne-am așezat în jurul Preasfințitului pentru o fotografie de grup după care Preasfințitul împreună cu preoții concelebranți s-a îndreptat către altarul Maicii Domnului de Pilar situat în sfânta capelă. Cu acest prilej i-a fost acordat Preasfințitului privilegiul de a urca treptele spre a se apropia și a venera prin sărutare statuia Preacuratei. Fiindcă era o zi de sărbătoare pentru comunitatea noastră, organizatorii cultului au împodobit stâlpul pe care este așezată statuia cu mantia oferită de comunitatea catolică română în sărbătoarea Rusaliilor de anul trecut.
Terminate toate ceremoniile din sanctuar, Preasfințitul a stat de vorbă în piața din fața bazilicii cu credincioși din Zaragoza, dintre care mulți consăteni de-ai Excelenței sale, care s-au bucurat mult să-l revadă. În acest moment a împărțit tuturor câte o fotografie care amintea de cei 20 de ani de consacrare episcopală. După o fotografie de grup, străbătând cu oarecare dificultate piața care începea să se umple de oamenii sosiți pentru a urmări o reprezentare scenică a uneia dintre bătăliile dintre armatele spaniolă și franceză, am continuat să împărtășim bucuria întâlnirii în salonul pus la dispoziție de o congregație religioasă.
În compania unor rafale de vânt destul de inoportune și a unei temperaturi surprinzător de scăzute pentru această perioadă a anului, ne-am luat rămas bun de la grupul de pelerini care a pornit către următoarea etapă a pelerinajului: Sanctuarul de la Lourdes.
Bucuria întâlnirii, bucuria onoarei avute, bucuria împărtășirii... atâtea și atâtea bucurii pentru care îi mulțumim Maicii Preasfinte și pe care le adăugăm la șirul momentelor de neuitat trăite de comunitatea noastră.
Vă mulțumim că ne-ați pășit pragul și vă așteptăm cu drag și cu alte ocazii.
Pr. Paul Budău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
15 mai: Zaragoza: Vizita PS Petru Gherghel și a grupului de pelerini
lecturi: 10.