Suceava: Despărțirea de pr. Ștefan Babiaș
"Cine vrea să fie ucenicul meu să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze" (Lc 9,23). Cu aceste cuvinte a început PS Petru Gherghel sfânta jertfă a Liturghiei din dimineața zilei de 23 martie 2010, în biserica "Sf. Ioan Nepomuk" din Suceava. Nu era o Liturghie obișnuită: pr. decan Ștefan Babiaș, ucenicul fidel care și-a urmat Învățătorul până la capăt, se pregătea să se despartă de comunitatea pe care a păstorit-o cu dăruire.
Ochii înlăcrimați ai credincioșilor priveau spre sicriul înconjurat de flori, dar și spre lumânarea pascală care străjuia la capul părintelui și care amintea că Paștele, victoria vieții asupra morții, este aproape.
La celebrare au participat peste 25 de preoți, din Decanatul de Bucovina și din restul Diecezei de Iași, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, rudele și apropiații și sute de credincioși din comunitatea din Suceava, din filiale și din alte parohii din decanat.
În cadrul liturgiei cuvântului s-a citit textul din Scrisoarea către Romani, capitolul 14, care ne-a amintit că "fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem", s-a cântat psalmul responsorial "Domnul este păstorul meu" și s-a proclamat Evanghelia Fericirilor, din Matei, capitolul 5.
La predică, PS Petru Gherghel, a amintit credincioșilor că acesta este drumul pe care l-a ales însuși Dumnezeu și pe care mergem cu toții. Părintele Ștefan a fost al lui Cristos întreaga viață și continuă să fie al lui Cristos și dincolo de moarte. A fost un slujitor vrednic al lui Cristos, care a făcut mult bine pe unde a trecut și care a știut să-i apropie pe oameni.
La sfârșitul sfintei Liturghii, a fost rostit un cuvânt de mulțumire și rămas bun de către un reprezentant al comunității romano-catolice din Suceava.
Apoi, deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, a subliniat rolul important pe care pr. Ștefan Babiaș l-a avut în Bucovina, unde a slujit 23 de ani din cei 24 ani de pastorație, și în mod special disponibilitatea pe care părintele a manifestat-o în relația cu comunitatea poloneză, căreia, de altfel, îi aparținea.
În sfârșit, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a scos în evidență colaborarea frumoasă dintre cele două instituții, care s-a datorat deschiderii și spiritului novator al părintelui Ștefan Babiaș.
A urmat momentul despărțirii de comunitate, când, în procesiune, trupul părintelui Ștefan a fost purtat de șase preoți către mașina mortuară, împodobită de jerbe de flori, în acordurile unui imn funerar. Printre lacrimi, credincioșii l-au aplaudat îndelung pe acela care le-a fost păstor și frate în credință și care va rămâne prezent în inimile lor. Cortegiul funerar s-a îndreptat spre Siret, acolo unde părintele va fi înmormântat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Iulia Cucu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
23 martie: Suceava: Despărțirea de pr. Ștefan Babiaș
* * *
Bucovina în doliu
23 martie: Siret: Liturghie pentru pr. Ștefan Babiaș
22 martie: Suceava: Liturghie pentru pr. Ștefan Babiaș
lecturi: 58.