Episcopul Anton Durcovici, un candelabru care încă trebuie aprins

În cadrul sesiunii de primăvară a Consiliului Prezbiteral al Diecezei de Iaşi, desfăşurată la sediul Episcopiei de Iaşi, în prima parte a zilei de luni, 22 martie 2010, ordinea de zi a prevăzut şi un moment comemorativ intitulat "Imaginea PS Anton Durcovici la 100 de ani de la sfinţirea ca preot", pregătit şi susţinut verbal printr-o cuvântare de către pr. dr. Fabian Doboş. Reproducem textul integral al cuvântării, în varianta trimisă de autor.

*

Figura ilustrului episcop şi martir Anton Durcovici însoţeşte necontenit pelerinajul Bisericii noastre locale spre portul mântuirii.

Dieceza de Iaşi a avut minunata şansă de a fi condusă, la jumătatea secolului trecut, de o personalitate de prin rang a Bisericii Catolice din România. Mai mult, trebuie să considerăm faptul că episcopul Anton Durcovici a fost primul păstor al diecezei noastre care a trebuit să ţină piept invaziei regimului comunist. În acest sens, putem afirma că prima bătălie a catolicilor din Moldova împotriva ateismului comunist a fost o victorie strălucită; o victorie datorată statorniciei episcopului Durcovici, înzestrat de Creator cu numeroase virtuţi şi calităţi, dintre care cea mai importantă rămâne credinţa în Dumnezeu întrupată în dragostea faţă de aproapele. Putem, aşadar, să-l asemănăm pe acest corifeu al catolicismului din România cu un candelabru ce cuprinde foarte multe obiecte de iluminat. Cine poate cunoaşte cu exactitate numărul acestor obiecte?! Numai Dumnezeu!

Ploaia persecuţiilor, praful arhivelor şi negura uitării au estompat imaginea acestui personaj marcant al Bisericii noastre. După evenimentele din 1989 s-au ridicat, din rândul cercetătorilor locali, câţiva istorici, care, cu patimă şi sârguinţă, au reuşit să readucă în prim plan imaginea episcopului Durcovici. Cel mai faimos dintre aceştia este domnul profesor dr. Dănuţ Doboş, care, împreună cu Mons. Anton Despinescu, a publicat, în anul 2002, biografia prelatului sub titlul: Episcopul Anton Durcovici. O viaţă închinată lui Dumnezeu şi Bisericii.

Uimit de intensitatea vieţii de credinţă a martirului Anton Durcovici, episcopul Petru Gherghel scria, în postfaţa operei amintite:

"Aşa precum, privind de la distanţă un munte, el ne apare fermecător şi atrăgător, dar nu-i putem bănui încă toate tainele care îl înconjoară şi care îl fac cu adevărat cuceritor, tot aşa, cunoscând măreţia şi înălţimea eroului nostru, episcopul Anton Durcovici, prezentată şi punctată de diferiţi autori, când intri în amănunte şi descoperi aspectele unei vieţi pline de sacrificii, de mărturii zilnice, de gesturi curajoase şi de acte de credinţă şi de iubire, chiar şi în cele mai mici detalii ale vieţii particulare şi ecleziale, poţi cu adevărat să te edifici de farmecul sufletului său nobil, de măreţia lui care te luminează din cele mai mici amănunte".

Aşadar, un munte... o stâncă a credinţei... o piatră unghiulară a catolicismului din România, şi în special a Diecezei de Iaşi.

Oare numai alpiniştii se caţără pe munţi? De câte ori nu ne-am aventurat şi noi!? Oare numai istoricii au datoria să cutreiere ungherele vieţii de credinţă a martirului Anton Durcovici? Nu! Cu siguranţă, nu! Pentru fiecare credincios al diecezei noastre această cunoaştere trebuie să fie o onorabilă datorie... Poate primii care trebuie să-şi facă mea culpa pentru puţina cunoaştere de care se bucură martirul nostru printre credincioşi suntem chiar noi, preoţii, care, apăsaţi de o mie şi una de griji pământeşti, am uitat de faptul că astăzi putem sluji în libertate şi datorită sacrificiului suprem pe care episcopul Durcovici l-a făcut, alături de mulţi alţi preoţi şi laici.

Dacă este adevărat ce spunea Tertulian: Sanguis martyrum, semen christianorum, este şi mai adevărat că între sângele martirului nostru şi credinţa pe care o purtăm în inimi există o interdependenţă intrinsecă. Şi dacă sângele său hrăneşte credinţa noastră, de ce n-ar putea oare credinţa noastră să fie cauza venerării sângelui său în Biserică?

Este vorba, după cum se poate intui, despre continuarea cercetărilor la cauza de beatificare a martirului nostru. Anul acesta sărbătorim centenarul hirotonirii sale preoţeşti. Într-adevăr, a fost sfinţit preot la 24 septembrie 1910, în bazilica "San Giovanni in Laterano", omnium urbis et orbis ecclesiarum mater et caput. Acesta este un alt inel de aur care leagă Dieceza de Iaşi de Biserica Romei.

După elogiul figurii episcopului Anton Durcovici şi formarea convingerii că, pentru a avea un alt fericit din rândurile poporului nostru, este nevoie de mai mult interes din partea fiecărui preot şi laic al diecezei noastre, se impun de la sine anumite obligaţii de conştiinţă.

Împreună cu Preasfinţitul Petru şi cu membrii Departamentului de Istorie, vin cu următoarele propuneri concrete:

• publicarea unor articole în revistele diecezane şi parohiale despre viaţa exemplară a episcopului Anton Durcovici;

• răspândirea unei broşuri de popularizare (circa 20 p.) cu biografia martirului nostru;

• prezentarea acestei broşuri în şedinţele decanale, la care să fie invitat şi un membru al Departamentului de Cercetare Istorică. În cadrul şedinţelor, se va putea prezenta şi filmul documentar pe care TVR l-a realizat despre viaţa episcopului Durcovici;

• promovarea unor tineri cercetători care să fie de un real folos studierii vieţii şi activităţii episcopului martir;

• prezentarea vieţii martirului nostru, din partea unei persoane competente, în diferite parohii, cu ocazia întâlnirilor organizate de diverse asociaţii (AC, SCOUT etc.);

• disponibilitate din partea parohilor.

Ultima propunere, de fapt, ar fi trebuit să fie prima, pentru că, în acest caz, este valabilă parafrazarea principiului: "Dacă dragoste nu e, nimic nu e". Aici trebuie să spunem: "Dacă disponibilitate nu e, nimic nu e!".

Creştinii dintr-o anumită dieceză se bucură enorm de mult atunci când cineva "de-al lor" devine fericit. Ei au un nou protector ceresc, un punct de referinţă, acolo sus, un prieten al lui Dumnezeu, la care aleargă cerându-i ajutor.

Închei cu un îndemn pe care îl adresez tuturor: Să-l ajutăm pe episcopul martir Anton Durcovici să devină fericit, pentru ca el să ne ajute să devenim sfinţi!

Pr. dr. Fabian Doboş

lecturi: 51.