Pustiana: Misiuni populare
În Parohia Pustiana s-au ținut misiuni populare, în perioada 11-14 martie 2010, un mijloc de trezire spirituală și de redescoperire a adevăratelor valori creștine, mijloc care trebuie sa ne călăuzească pașii și viața spre descoperirea infinitei iubiri a lui Dumnezeu. Predicile au fost ținute de pr. Alois Moraru, paroh al Parohiei "Fericitul Ieremia" din Roman. Sfânta Liturghia de încheiere a misiunilor a fost celebrată de PS Aurel Percă, care a oferit credincioșilor binecuvântarea specială pentru dobândirea indulgenței plenare. PS Aurel a mers la Pustiana însoțit de pr. Mihai Budău.
Tema acestor zile de misiuni a fost: "Depistarea și înlăturarea păcatelor din viața noastră".
În prima predică, părintele Alois Moraru ne-a vorbit despre conștientizarea faptului că suntem păcătoși și că trebuie să depunem un efort constant pentru a ne lupta cu înclinațiile rele, pentru a ajunge la sfințenie.
În ziua a doua, în cadrul celor două predici, s-a evaluat relația noastră cu Dumnezeu și am încercat să descoperim, împreună cu părintele predicator, principalele păcate care contravin iubirii față de Creatorul și Răscumpărătorul nostru.
Ziua a treia a constituit o evaluare a iubirii față de aproapele și depistarea sutelor de păcate pe care le săvârșesc oamenii în această direcție. S-au analizat principalele inconveniente care se întâlnesc într-o familie, precum și toate atentatele împotriva vieții fizice și spirituale, dar și contra bunurilor posedate de oameni.
În prima predică a zilei a patra, s-a abordat o temă sensibilă și provocatoare: necesitatea de a trăi o viață curată și eradicarea păcatelor care contravin invitației lui Cristos. "Fericiți cei cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8).
Ultima predică s-a dezvoltat în jurul tematicii duminicii a patra din Postul Mare: în ciuda slăbiciunilor noastre, Dumnezeu ne iubește și ne iartă toate păcatele. Aceasta a fost și concluzia acestor zile de exerciții spirituale pentru întreaga comunitate.
Sfânta Liturghie de încheiere a misiunilor, care a început la ora 17.00, cu parcurgerea drumului crucii, a fost celebrată de PS Aurel Percă. Excelența sa și-a exprimat bucuria de a fi prezent în mijlocul credincioșilor din Pustiana și a reiterat importanta acestor momente de har, care sunt misiunile populare, dar al lui Dumnezeu pentru întreaga comunitate, o adevărată ocazie de reînviere a vieții creștine. "În aceste zile - a continuat Preasfințitul - fiecare creștin a avut ocazia să răstignească omul cel vechi, cu patimile și păcatele sale, pentru a învia la o viață nouă în Cristos".
În încheiere, părintele paroh Augustin Benchea i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru iubirea milostivă ce a revărsat-o în aceste zile asupra credincioșilor din Pustiana. De asemenea, a mulțumit părintelui predicator, Alois Moraru, pentru cuvintele frumoase, rostite la fiecare predică tematică din cadrul acestor misiuni.
O mulțumire specială a adresat Preasfințitului Aurel Percă, care a binevoit să fie în mijlocul nostru la încheierea acestor zile de misiuni, și tuturor credincioșilor care au luat parte la aceste zile intense de dezintoxicare a sufletului, de tot ceea ce este răutate și păcat în el.
Răsplătește-i, Doamne, cu viața veșnică, pe toți cei care ne fac bine în numele tău!
Pr. Marius Sabău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
11-14 martie: Pustiana: Misiuni populare
lecturi: 79.