Messori, a fi catolici astăzi
Jurnalistul se destăinuiește publicului roman
de Mariaelena Finessi
Credincios și în același timp nonconformist, scriitorul și jurnalistul catolic Vittorio Messori a îmbrățișat evanghelia pentru că, pur și simplu, era inevitabil. Cel care a explicat asta a fost el însuși la 26 februarie 2010, cu ocazia uneia din așa-numitele "Vineri de propagandă", serie de întâlniri tematice cu autori cunoscuți, organizate la Roma de Libreria Editrice Vaticana.
Prezentând noua ediție a operei Lucruri ale vieții, ultimul din cele patru volume propuse de Editura Sugarco - alături de A gândi istoria; Provocarea credinței și Emporiu catolic -, Messori a relatat motivele credinței lui, în pofida întregii poveri pe care rațiunea a avut-o în formarea sa.
Născut la Sassuolo și laureat la Torino cu Alessandro Galante Garrone ("care nu m-a iertat că am devenit catolic"), favorit al lui Norberto Bobbio ("papa laicismului pur"), după descoperirea credinței în anii universitari, Messori a dedicat activitatea literară cercetării adevărului Evangheliei. Peste un milion de exemplare vândute în Italia, prima din cărțile lui Ipoteze despre Isus, a fost tradusă în zeci de limbi și este încă retipărită.
Multe alte best-seller internaționale urmează în timp. E suficient să amintim cartea interviu cu ultimii doi pontifi: Raport asupra credinței cu prefectul de atunci al fostului Sfânt Oficiu, Joseph Ratzinger, și Să trecem pragul speranței cu Ioan Paul al II-lea.
Opere la care se adaugă tocmai volumele reeditate de Sugarco, care cuprind ceea ce Vittorio Messori a publicat între 1987-1992 în "Vivaio", rubrica găzduită de ziarul Avvenire și pentru al cărei titlu jurnalistul s-a inspirat de la Giovanni Papini care, înainte de a muri, intenționa să adune într-o carte ideile pe care nu va mai putea să le dezvolte datorită dispariției energiilor și timpului. În rubrică, Messori examinează actualitatea pentru a o încadra într-o perspectivă de credință care s-o poată explica: "Judec ideile tuturor - este obișnuit să spună. Nu judec viața nimănui".
O perioadă, cea legată de "Vivaio", "pe care soția mea - relatează jurnalistul - și-o amintește ca pe un coșmar pentru că scrisorile erau din hârtie și soseau așa de multe încât odată poștașul a amenințat că-și dă demisia sau că intră în grevă pentru că nu voia să trebuiască să aducă două genți în loc de una. Angajarea, grație și ei, a fost oricum aceea de a răspunde tuturor și atunci când rubrica a fost suspendată am primit mii de scrisori ale cititorilor disperați".
Un succes editorial datorat capacității lui Messori de a intercepta îndoielile și întrebările atâtor catolici și ale tot atâtor atei. De altfel, "ateul este un credincios - explică el -, se încălzește și se străduiește să demonstreze că Dumnezeu nu există". Mai mult, "ateul este mereu în pericol de convertire", în timp ce el, agnostic, nu avea nimic "împotriva" religiei: "Era o subcultură de care, pur și simplu, nu mă ocupam".
De formare anticlericală, "în manieră emiliană", prima persoană căreia, în anul 1976, Messori trebuie să-i dea cont de această "străfulgerare" este mama: "Treburi de preoți", explică femeia prietenelor, nu fără "rușine". Mulți încep să se uimească de Messori religios și totuși unde este utilitatea pentru scriitor? "Nu-mi convenea s-o fac pe catolicul. Era vorba de a începe de la capăt. Era vorba de o adevărată violență căreia am încercat să-i rezist, dar, se știe, omul propune și Dumnezeu dispune. Astfel, am capitulat în fața clarității".
Messori, așa de postelnic de lucruri sacre care "pentru a căuta parohia - explică el - în care era situată casa mea, am recurs la pagini aurii". De atunci a făcut mult drum până să devină incomod, incorect din punct de vedere politic. Un episod pentru toate: "La jumătatea anilor '70, a ieși cu o carte ca a mea însemna maxim a ajunge în raftul secundar al Editurii Paoline. În raftul din față erau în schimb manualul sindicalistului bun și Isus revoluționarul", ceea ce preoții propunea persoanelor "care în schimb cereau pâinea".
Nimeni nu se întreba cu privire la originile credinței. Mai degrabă, dezbaterea se învârtea în jurul consecințelor ei, deci, de exemplu, se punea întreba cum să se înfrunte problemele economice în lumina evangheliei. Ca apologet, Messori a intenționat în schimb să explice motivele credinței. "Apologetica este un dar al lui Dumnezeu, ca și rațiunea, care nu trebuie să fie renegată. În fond, ultimul pas al rațiunii se află în a înțelege că multe lucruri o depășesc".
(După Zenit, 3 martie 2010)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 16.