Iași: Concert de colinde al corului ITRC
Corul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași a susținut tradiționalul concert de colinde în capela institutului, sâmbătă, 19 decembrie 2009, iar în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", duminică, 20 decembrie 2009.
În cadrul concertului a fost recitată poezia Dumnezeu și om, de Mihai Eminescu, recitator fiind studentul Remus-Alin Toma. Corul a fost acompaniat la orgă și pian de Octavian Bișoc, sub conducerea dirijorului pr. dr. Florin Spătariu.
Programul concertului a cuprins colindele:
1. Deck the Halls - melodie americană (sec. XVI)
2. Se preumblă Maica Sfântă - Nicolae Ursu
3. Hai cu toți să mergem - autor necunoscut
4. Viens âme fidèle - după melodia gregoriană Adeste fideles
5. Poezie - recită Toma Remus-Alin
6. Doamne, auzi - Jean-Philippe Rameau
7. Exultemus laetantes - autor necunoscut
8. O, ce veste minunată - Gheorghe Dima
9. Fii slăvit, Isuse - melodie poloneză
10. Noapte de vis - Franz Gruber
11. Dobrâi văcir - melodie ucraineană
12. Dormi, Isuse, Prunc divin - Ioan Chirescu
13. Wród nocnej ciszy - melodie poloneză
14. Pe cărarea șerpuită - Alexandru Pușcașu
15. Alfagiri yakupendezani - melodie keniană
16. Bună dimineața - Ion Costescu
17. Moș Crăciun - Dumitru George Kiriac.
Pr. dr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași și-a arătat recunoștința pentru sensibilitatea multora față de valorile inestimabile ale Crăciunului, care au dorit să fie părtași la mesajul transmis de studenții teologi ai institutului.
De asemenea, PS Petru Gherghel a salutat prezența considerabilă a celor care au dorit să primească mesajul Crăciunului vestit de seminariști prin concertul de colinde. S-a bucurat de prezența ÎPS Teofan și a multor oaspeți de seamă care au fost prezenți în serile în care au concertat seminariștii. Și PS Petru și-a exprimat considerația pentru străduințele și succesul pr. dr. Florin Spătariu, dirijorul corului ITRC.
Iustian-Ionuț Petre
lecturi: 20.