Viena şi Odorheiul Secuiesc: Bucuria de a oferi ceva în Anul Sfintei Preoţii

Recent am citit într-o publicaţie din Austria un articol cu titlul "A oferi un rinichi, în Anul Sfintei Preoţii". Acesta relatează cum un anume preot indian, de 49 de ani, Davis Chiramel, a donat unui om de religie hindusă un rinichi. Cel care a avut parte de această donaţie este un electrician, tată a doi copii mici. Preotul a povestit că a făcut acest gest de binefacere pentru a se oferi mai mult lui Dumnezeu prin fapte concrete, căci prin cuvinte predică de fiecare dată atunci când vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu la sfânta Liturghie: "Eu nu găsesc un mijloc mai bun de a sărbători acest An al Sfintei Preoţii decât prin a oferi din mine ceva deosebit lui Dumnezeu".

Am observat cu mare atenţie că atât în Dieceza de Iaşi cât şi în alte dieceze din ţară se organizează tot felul de activităţi care să marcheze acest An al Sfintei Preoţii. Acestea sunt de apreciat, dar am remarcat întâlnirile preoţilor, la nivel decanal, care au în centru adoraţia euharistică. Mai mult, am citit invitaţia din partea Episcopiei de Iaşi ca în fiecare zi de vineri, începând cu 6 noiembrie 2009, să se participe în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" la adoraţie euharistică. Cred că această invitaţie poate fi adresată fiecăruia dintre noi care ne bucurăm de acest dar mare care este sfânta Preoţie.

Cu puţin timp în urmă am avut ocazia să vizitez un orfelinat de copii de la Odorheiul Secuiesc, judeţul Harghita. Acolo am avut posibilitatea să vizitez casa unde se află instituţionalizaţi un număr de 152 de copii, din diferite zone ale ţării, de religii diferite, cu vârste între un an şi aproape 20 de ani. Primul lucru pe care mi l-au făcut gazdele a fost prezentarea capelei casei. Mare mi-a fost surpriza de a vedea în acea capelă cel puţin opt copii care se rugau în faţa preasfântului sacrament. Am rămas câteva momente în rugăciune şi am întrebat apoi personalul de ce sunt acei copii în capelă. Sora mi-a răspuns foarte scurt: "Ne-a venit factura pentru ca să plătim apa şi nu avem cu ce s-o achităm. Iar aceşti copii se roagă ca Dumnezeu să ne trimită pe cineva să putem ieşi din acest impas". La acest răspuns am rămas fără răspuns: nu ştiam ce pot spune. Eram totuşi bucuros că mă aflam acolo.

Tocmai am organizat în Parohia Arsenal din Viena o acţiune care să vină în ajutorul acestor copii. Prin intermediul unui grup de credincioşi am reuşit să strângem o sumă destul de consistentă, pe care am decis să o oferim copiilor din Orfelinatul "Sfântul Iosif" din Odorheiul Secuiesc. În momentul când le-am oferit acea sumă de bani, care le era absolut necesară, am putut observa numai lacrimi de bucurie pe feţele celor care se ocupă de aceşti copii. Primul lucru pe care l-au făcut a fost acesta: au luat plicul şi l-au aşezat pe altar, în faţa preasfântului sacrament, ca mulţumire pentru tot ceea ce le-a oferit Dumnezeu. Pentru mine şi pentru cei care m-au însoţit în această vizită a fost ceva şocant şi totodată înălţător. Acei copii sunt total abandonaţi în faţa Providenţei divine şi au capacitatea de a-i mulţumi din tot sufletul lui Dumnezeu.

Copiii au organizat imediat şi au oferit un scurt program artistic foarte frumos. Fiecare copil voia să se ne ofere ce are mai bun ca noi să ne simţim bine în casa lor. Dulciurile pe care le-am programat pentru acea vizită au fost prea puţine. E păcat că unii funcţionari care trebuie să se implice la bunul mers al casei nici nu vor să audă de un asemenea proiect, ci, din contra, pun nenumărate piedici. Cei care competenţa de a ajuta spun că această casă nu le face cinste pentru comunitate şi încearcă cu orice mijloc să o închidă. Însă surpriza nu s-a terminat aici: surorile ne-au povestit cum din toată activitatea lor de mai bine de 15 ani, de când se ocupă de aceşti sărmani copii, sunt peste 30 de tineri care au reuşit să intre la facultate. Acum mulţi dintre acei foşti copii instituţionalizaţi au ajuns la casele lor şi ei, la rândul lor, datorită profesiei lor sau condiţiilor materiale pe care le au, pot ajuta la bunul mers al acestui orfelinat.

Iată de exemplu un mesaj de mulţumire pe care l-am primit în urma vizitei noastre: "Viaţa este ca o ploaie! Nu se ştie niciodată care picătură ne va atinge sufletul. Dumneavoastră, împreună cu comunitatea pe care o păstoriţi, sunteţi o picătură care ne-aţi atins sufletul şi aţi rămas acolo. (...) Peste puţin timp se termină ziua noastră de muncă şi ne gândim cu mare admiraţie la comunitatea dumneavoastră şi la toţi cei care sunt alături de noi. Am oferit în această seară sfântul Rozariu şi o oră de adoraţie pentru toţi binefăcătorii noştri. Vă purtăm mereu în umilele noastre rugăciuni şi vă oferim divinei Mame cereşti, care este Maica preoţilor şi a noastră, să vă ocrotească şi să vă ajute mereu. Vă mulţumim pentru tot ceea ce faceţi pentru comunitatea noastră. Cu multă recunoştinţă, vă salută copiii şi tot personalul".

Această experienţă a fost făcută cunoscută şi credincioşilor din parohie care nu au putut merge în România. Sper din tot sufletul ca oamenii din Parohia Arsenal să devină cât mai conştienţi de necesităţile materiale ale acestor copii şi pe viitor. Sunt ferm convins că se vor angrena să se alăture şi să facă parte din aceste grupuri mici de a răspunde şi la alte apeluri sociale. Însă şi mai mult sper ca atunci când în parohie vor fi organizate momente de adoraţie să înţeleagă cât de important este de a lua şi ei parte, împreună cu preotul lor, şi a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru toate darurile primite.

Eu găsesc un mijloc foarte bun ca şi prin acest moment edificator de cultivare a iubirii faţă de aproapele, unde religiozitatea şi sacrul lipsesc, să putem trăi bucuria de a oferi ceva lui Dumnezeu în Anul Sfintei Preoţii.

Pr. dr. Iosif Antoci (Viena)

lecturi: 27.