Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Veghe misionară

În biserica "Sfinții Petru și Paul" din Bacău a avut loc, sâmbătă, 17 octombrie 2009, o priveghere misionară prezidată de părintele Isidor Mârț, la care au participat mai mulți preoți și credincioși laici.

Momentele de priveghere misionară au urmat sfintei Liturghii celebrate de părintele misionar Isidor Mârț, în semn de recunoștință față de sprijinul acordat misiunii din Kenya de către credincioșii Parohiei "Sfântul Nicolae" din Bacău. De asemenea, în cadrul aceleiași Liturghii, au fost primiți în Biserică patru noi fii ai lui Dumnezeu, prin celebrarea sacramentului Botezului.

Părintele Isidor, la predică, a vorbit despre importanța Botezului și despre bucuria celebrării sacramentului sfântului Botez în tânărul continent de misiune. Credincioșii au fost făcuți părtași de emoția părintelui atunci când le vorbea despre dorința arzătoare, a multora dintre locuitorii teritoriilor de misiune, de a fi primiți în rândul credincioșilor, prin sfântul Botez. Iar cât privește comunitățile celor care au fost botezați, deci inclusiv noi care aparținem Bisericii lui Cristos, părintele a amintit tuturor că suntem cu adevărat fericiți că am primit credința, pe care alții încă nu o cunosc, iar atunci când ajung să o cunoască o doresc din tot sufletul. Deci nu este meritul nostru, ci darul bunătății lui Dumnezeu că a dorit ca noi să fim aleși în poporul său. Iar rolul nostru este, cu siguranță, de a ne ruga și a implora providența ca și aceia care încă nu îl cunosc pe Isus să fie hrăniți, cât de curând, de cuvântul și pilda misionarilor.

La ora de veghe, credincioșii din Bacău i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru darul atâtor misionari care în numele lui Cristos s-au îndreptat spre toate colțurile lumii pentru a vesti cu pasiune evanghelia. În lume sunt foarte mulți oameni care-și pun, în fiecare zi, în pericol viața proprie și care pot suferi de pe urma credinței lor.

La sfârșitul vegherii misionare părintele Isidor Mârț a insistat, prin prezentarea unor fotografii și filmulețe, asupra vieții angajante a preoților și a voluntarilor laici care lucrează în Kenya.

Însă, misionarii sunt nu numai aceia care merg în țările de misiune, ci și bolnavii care oferă suferințele lor, părinții care oferă munca și greutățile lor zilnice, săracii care oferă lipsurile lor, copii care oferă jocul lor, tineri care oferă iubirea și proiectele lor, preoții care oferă dăruirea lor.

Din focul iubirii divine se desprind multe scântei! Important e ca ele să ne pătrundă, să ne consume și să ardă pentru a fi misionari prin aprinderea speranței la toate popoarele.

Pr. Ioan Balan


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat