Pelerin în Ţara Sfântă

Israel. Ţară de vis şi de dor pentru orice creştin născut pe pământ. Multe locuri frumoase sunt de toată admiraţia, dar pământul lui Isus, Israel, trebuie să fie spre veneraţie şi adoraţie. După două mii de ani răsună aceeaşi explozie de bucurie pe Tabor, când cuvintele pelerinilor se împletesc cu strigătele lui Petru: "Doamne, ce bine ne este nouă aici..." Bine mi-a fost şi mie când, urcat împreună cu alţi fraţi pelerini, am început la 31 august pelerinajul în Ţara Sfântă...

După o vizită la Cana Galileii, locul primei minuni săvârşite de Domnul la intervenţia sfintei Fecioare, după o trecere prin Naim, altă minune a Mântuitorului, iată-ne împreună pe un munte înalt, 42 de pelerini, veniţi din Iaşi, de profesii diferite, de un nivel de cultură diferit, de vârste diferite.

Taborul are măreţie, are linişte, are înălţime. Impresionant este totul: aleea, florile de tot felul, cerul albastru, biserica prin arhitectura sa deosebită. Coborâm de pe Tabor cu regretul că nu am rămas mai mult şi revenim la Nazaret, la marea bazilică a Bunei Vestiri. Sfânta Liturghie celebrată de părintele Iosif Enăşoaie şi părintele Iosif Dorcu, cel din urmă fiind şi organizatorul şi îndrumătorul paşilor noştri în aceste zile pline de lumină, ne aduce în inimi, după două mii de ani, salutul îngerului Gabriel. Suntem doar la câţiva metri de locul întâlnirii minunate care a schimbat soarta omenirii. Piatra de temelie a creştinismului se află aici. Sfânta Fecioară ne spune bun venit la ea acasă. Bazilica este impresionantă! Cele trei biserici construite una peste alta îi dau o măreţie greu de descris în cuvinte. Vom reveni două seri la rând în curtea Măicuţei pentru rugăciunea atât de puternică şi iubită de ea: rozariul. Vizităm în Nazaret şi biserica "Sfântul Iosif", sinagoga şi izvorul Mariei. Aici ne-o imaginăm pe Maica noastră venind pentru apă zilnic în acest loc.

A doua zi plecăm la Cafarnaum. Pe malul lacului Genezaret se desfăşoară privelişti încărcate de frumuseţe, natura e plină de flori multicolore, copaci înverziţi, totul e o bucurie. Pe malul acestui lac s-au auzit învăţăturile Domnului nostru; pe malul acestui lac l-au cunoscut primii săi ucenici. Aici suntem şi noi acum, în locul unde Isus a predicat şi a făcut cele mai multe minuni.

La Iordan, în momentul intrării în apă, fiecare îşi pune în inimă o rugă, o dorinţă, o amintire care să rămână cât mai multă vreme. La Tabgha, la locul cărbunilor aprinşi revedem parcă aievea chipul Mântuitorului, încărcat de iubire, întrebându-l duios pe Petru dacă-l iubeşte mai mult decât ceilalţi. Pe piatra aceasta Domnul le-a pregătit peşte fript pe jar. Pe piatra aceasta, Petru şi Biserica dăinuie şi după două mii de ani în persoana Sfântului Părinte Papa.

Liturghia de pe Muntele Fericirilor ne oferă o bucurie în suflet, fiind celebrată într-un cadru natural, având o vedere panoramică a lacului Genezaret. Într-o adiere de vânt rugăciunea noastră e purtată spre Cel ce odinioară mergea pe apa acestui lac.

Ultima zi în Galileea. Mâine plecăm de la Nazaret. A treia zi, după ce mai aruncăm o ultimă privire spre bazilica Bunei Vestiri, ne îndreptăm spre muntele Carmel, unde vom participa la sfânta Liturghie celebrată de cei doi preoţi ce ne însoţesc şi ne conduc.

După ce vizităm grădinile Bahai, Cezareea Maritimă, dar şi biserica "Sfântul Petru" din Yaffo - Tel Aviv, ne îndreptăm spre cel mai fierbinte punct al pelerinajului nostru: Ierusalim. Ajungem seara la locul de cazare. După cină, urcăm pe terasa hotelului pentru rugăciunea ce ne-a însoţit zilnic: rozariul. Cetatea Ierusalimului cu luminile sale de noapte, se află la câţiva metri de noi.

A patra zi urcăm pe Muntele Măslinilor, la locul înălţării, şi încercăm fiecare dintre noi să ne imaginăm ultima apariţie a Mântuitorului în carne şi oase, văzută de apostoli. Lipsa acoperişului bisericii face posibilă privirea spre cer, unde dorul de Domnul rămâne viu şi prezent în noi toţi.

Coborâm, de pe creasta muntelui, la biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns). Privim Ierusalimul din acest loc încărcat de amintirea Domnului şi a patimilor sale. În jurul orei 11.00 intrăm în Ghetsemani. Măslinii bătrâni ne privesc şi vor să ne spună tot ce s-a întâmplat aici, în urmă cu două mii de ani. Aici au adormit apostolii în timp ce Isus, doar la câţiva paşi de ei, agoniza transpirând sânge. Intrăm în "Bazilica Agoniei". Totul se opreşte în loc, totul devine mai greu, mai apăsător. Tăcerea pune stăpânire pe întreg grupul. Se aude, la un moment dat, glasul părintelui Iosif Dorcu: "Aici, pe această piatră, a curs sânge; aici Cristos s-a rugat, dacă e cu putinţă, să treacă paharul suferinţei, dar nu voia lui, ci voia Tatălui să fie; aici Mântuitorul s-a rugat pentru întreaga omenire, aici în câteva momente vom reactualiza jertfa sa prin celebrarea sfintei Liturghii". Am înconjurat piatra agoniei, care este încercuită la rândul ei de o coroană de spini din fier şi am participat, cu inimi tremurânde, la sfânta Liturghie. Rămânem câteva minute în tăcere pentru rugăciune personală.

Coborâm în valea Cedronului şi, după vizitarea bisericii "Mormântul Maicii Domnului", ne pregătim pentru intrarea în cetatea sfântă a Ierusalimului. Atmosfera încărcată de lume venită din toate colţurile lumii, străzile înguste ce îngreunează circulaţia, tarabele pline cu tot felul de mărfuri, îţi provoacă din start o stare de nemulţumire, dar şi de înţelegere a gestului plin de mânie sfântă al Mântuitorului. Ajungem la "Sfântul Mormânt", locul şi izvorul credinţei noastre. Privim piatra Golgotei, dar şi piatra pe care a fost îmbălsămat după moartea sa, piatra pe care a stat în mormânt şi care a devenit rampa de lansare spre cer a tuturor celor ce cred în marele mister al învierii.

Sfântul Mormânt e un complex de biserici. Aici rugăciunea nu s-a întrerupt niciodată şi nici nu se va întrerupe vreodată pentru că aici Domnul este cu noi până la sfârşitul veacurilor. Încărcaţi sufleteşte, după o zi atât de plină, urcăm, după cină, pe terasa hotelului pentru un rozariu de mulţumire. Darurile Domnului au fost peste toate aşteptările noastre.

A cincea zi ne găseşte pe toţi, în zori, în drum spre sfântul mormânt, pentru că, la ora 7.00, vom fi prezenţi la sfânta Liturghie chiar de pe locul unde Domnul a biruit moartea. Aici, în condiţii de spaţiu redus, grupul nostru şi-a dat examenul de maturitate spirituală, de toleranţă, de dăruire reciprocă. Până la chemarea din această lume voi spune tuturor, cu aceeaşi bucurie cu care o fac acum: am citit cu cea mai înălţătoare emoţie din viaţă lectura şi rugăciunea credincioşilor în cadrul sfintei Liturghii. Este darul Domnului care nu vrea moartea păcătosului.

După micul dejun revenim în cetate pentru vizitarea locurilor de pe Calea Sfintei Cruci. Trecem pe la biserica "Sfânta Ana" şi ajungem la capela Biciuirii, capela Condamnării, Ecce Homo, Litostrotos, locul unde parcă se aud şi astăzi strigătele pline de ură: "Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!". Înaintăm pe Calea Crucii, parcurgem toate staţiunile, una mai cutremurătoare ca alta. Vom reveni pe Calea Crucii duminică dimineaţa, în cea de a şaptea zi a pelerinajului. Seara ne îndreptăm spre zidul plângerii pentru a vedea exprimările diferite în rugăciune a poporului evreu. Este un spectacol unic prin modul de înţelegere al relaţiei dintre creator şi creatură. Seara, după cină, firesc, din nou, ne aflăm pe terasa hotelului pentru rozariu.

Ziua de sâmbătă, a şasea zi, a fost o zi diferită de celelalte, pentru că şi-a făcut simţită prezenţa în ochii noştri, pustiul. După sfânta Liturghie din Betania, de la mormântul lui Lazăr, pe care l-am vizitat cu toţii, intrăm pe valea Hozevei şi ajungem la Qumran. Vedem marile descoperiri arheologice ce au scos la iveală vechi scrieri biblice, vedem aşezămintele vechi cu toate necesităţile lor, marile rezervoare de apă, aşa-numitele cisterne. Urcăm pe Masada, loc unic şi care transmite tuturor generaţiilor eroismul cu care a luptat poporul evreu în dorinţa lui de a rămâne un popor liber. Spre seară ajungem la Marea Moartă unde rămânem aproape două ore. O parte din membri grupului au încercat experienţa salinităţii atât de încărcate a acestei ape.

La Ierihon vedem sicomorul lui Zaheu şi parcă îi auzim glasul Domului strigându-l să se dea jos pentru că vrea să fie cu el la masă. În drum spre Ierusalim, în autocarul condus de prietenul nostru Nasser, ne rugăm rozariul pentru că distanţa destul de mare ne permite această bucurie a inimii. Ne culcăm cu o emoţie în plus: mâine la ora 6 vom străbate în rugăciune Calea Sfintei Cruci.

A şaptea zi vine şi ne regăseşte la ora 5.30 dimineaţa în cetatea Ierusalimului. Pornim pe calea mântuirii noastre, pornim însoţiţi de meditaţiile şi rugăciunile părintelui Iosif Dorcu, ghidul nostru. Pe rând, purtăm crucea de lemn la toate staţiunile. Toţi am dus crucea cu emoţie, cu evlavie, cu respect pentru tot ce s-a întâmplat pe acest drum în urmă cu două mii de ani. Calea Crucii are misterul ei pe care nu-l vom pătrunde niciodată în totalitate, pentru că acolo iubirea s-a revărsat pe pământ cu o dăruire nemăsurată, neînchipuită. Calea Crucii este unică.

Ne întoarcem pentru micul dejun şi plecăm apoi spre Betleem, unde la ora 9.00, vom participa la sfânta Liturghie, într-o grotă de la câmpul păstorilor. Cântăm cântece de Crăciun, pruncul Isus se află pe altar, atmosfera e plină de bucurie. Bucurie este şi în familia soţilor Octavian şi Gema Gherghelucă, care astăzi aniversează 25 de ani de la Căsătorie. Lecturile şi psalmul sunt citite de cei doi copii ai grupului. Privim câmpul păstorilor şi parcă vedem şi citim mirarea de pe chipul lor la vederea şi cântecul îngerilor.

Plecăm spre marea bazilică a naşterii lui Isus. Ajungem la locul marcat de stea, locul în care Isus venit pe pământ ne-a adus bucuria vieţii, bucuria şi dăruirea iubirii. Cele 42 de inimi s-au unit într-una singură pentru a-i cânta lui Isus şi Maicii sale.

După masa de prânz ne îndreptăm spre Herodion, unde se află unul din palatele lui Irod, construit pe vârful unui munte retezat parcă, şi care avea rol de refugiu din faţa duşmanilor pe care i-a văzut în fiecare om de lângă el. Se presupune că aici i-ar fi mormântul. Revenim la Ierusalim, ajungem la cenacol, unde, din păcate, avem un sentiment de tristeţe, fiind parcă un loc părăsit. Sentimentul este atenuat de informaţia ghidului, care ne spune că aici sanctitatea sa Ioan Paul al II-lea a celebrat o sfântă Liturghie. Trecem şi pe la mormântul lui David, regele cântăreţ, autor de psalmi, unul mai frumos decât altul.

Ne întoarcem la hotel şi după cină, urcăm pentru ultima oară la terasă pentru rugăciunea de seară. Emoţiile sunt mascate, dar sunt convins că toţi regretăm scurgerea parcă prea repede a timpului petrecut împreună în această săptămână. Rozariul curge şi timpul se scurge. Noaptea pune stăpânire pe Ierusalim. Ultima noapte în cetatea Domnului. Somnul nu prea vine. Bagajele sunt pregătite de drum, drumul de întoarcere spre casă...

Şi iată-ne ajunşi în ultima zi a pelerinajului nostru. Începem ziua cu sfânta Liturghie pe Calvar. Încoronăm acest pelerinaj cu măreţia Golgotei, cu misterul ei, sublim cu desăvârşire. Lăsăm bagajele la hotel pentru că ne vom întoarce la prânz aici pentru ultima masă şi ne îndreptăm spre Ein Kerem: biserica "Vizita Sfintei Fecioare" şi biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul". Două biserici frumoase, două locuri binecuvântate de Dumnezeu într-o mare de verdeaţă, copaci şi flori. Regiunea are o frumuseţe aparte datorită reliefului muntos. Aici se încheie pelerinajul nostru, urmând ca după masa de prânz să avem trei ore la dispoziţie. Suntem liberi în cetatea Ierusalimului. Fiecare dintre noi se îndreaptă spre locul care l-a sensibilizat cel mai mult. Se fac şi ultimele cumpărături pentru cei de acasă. Împreună cu Ştefan, colegul meu de cameră, urcăm pentru ultima oară muntele Măslinilor. Parcurgem cu inima înflăcărată drumul făcut de Domnul înaintea pătimirii sale. În Ghetsemani rămânem puţin şi ne readucem în memorie Liturghia celebrată de preoţii noştri. Intrăm în cetate, mergem pe Calea Crucii şi ajungem la Sfântul Mormânt. Trecem pe la toate locurile încărcate de amintirile zilelor trecute.

La ora 17.00 părăsim Ierusalimul. Cred că fiecare îşi pune întrebarea în inima sa: te voi mai revedea? După câteva clipe de tăcere, părintele Dorcu, inima şi sufletul pelerinajului, conducătorul prin excelenţă al paşilor noştri, ne spune câteva cuvinte. Înţelegem că chiar s-a terminat. Şi totuşi, eu cred că totul de-abia acum începe. A fost aruncată sămânţa. Ea trebuie să încolţească în unul fiecare dintre noi. De noi depinde cât de repede va creşte! Apa credinţei, a rugăciunii, lumina şi căldura iubirii îi va da aripi şi se va înălţa dăruind la rândul ei alte seminţe.

După cina festivă autocarul se îndreaptă, în jurul orei 20.00 spre aeroportul din Tel Aviv. În miez de noapte avionul ia înălţime, luminile se mai văd câteva secunde deasupra oraşului, după care nu se mai vede nimic. După două ore de zbor ajungem în Bucureşti. În zori de zi, marţi, 8 septembrie, de ziua Naşterii Sfintei Fecioare, plecăm spre Iaşi, spre casă. Autocarul porneşte şi constatăm că este timp suficient pentru un ultim rozariu în această formaţie. Ajunşi la catedrală ne îndreptăm toţi spre casele noastre.

În inima fiecăruia vine întrebarea: s-a terminat?! Vine şi răspunsul: nu. Repet: totul de-abia acum începe pentru că am fost necunoscuţi între noi şi am devenit prieteni, am fost diferiţi ca vârstă şi acolo, pe străzile Ierusalimului, am fost toţi tineri, am plecat încărcaţi de grijile acestei vieţi şi am revenit detaşaţi şi plini de bucuria întâlnirii cu Domnul, cu pământul sfânt. Am plecat oameni diferiţi şi ne-am întors o familie, o familie cu inima deschisă spre lume; o familie gata să împărtăşească totul, bune şi rele, bucurii şi necazuri; o familie în care celălalt este întotdeauna mai important.

Pentru toate acestea îţi mulţumim Doamne!

Emil Bejan
 

lecturi: 46.