Pelerinajul tinerilor la Cacica: Maria, Mama lui Cristos și a ta, te așteaptă!
În mesajul său, de anul acesta, pentru tineri, papa Benedict al XVI-lea îi îndeamnă pe aceștia să-și pună speranța în Dumnezeu. Sfânta Fecioară Maria este un model de speranță vie. Tinerii din Dieceza de Iași sunt invitați să se îndrepte și ei spre sanctuarul sfintei Fecioare Maria de la Cacica pentru a învăța să trăiască cu speranță creștină.
Pelerinajul ca "drum spre sanctuar" este o imagine a vieții noastre, ajutându-ne să ne reamintim că suntem călători pe acest pământ, dar și că avem o direcție clară: cerul, veșnicia. Drumul vieții înaintează între bucurie și tristețe, speranță și îngrijorare, împlinire și decepție, însă pe acest drum este mereu prezentă Maria, pentru a ne îndrepta pașii spre Cristos. Cristos, Cuvântul veșnic, coboară în sânul sfintei Fecioare Maria, ca să lumineze pașii fiecărui om, iar Maria, Mamă gingașă și puternică, pășește cu fiecare dintre fii încredințați ei, ca aceștia să nu rătăcească.
Tinerii care doresc să se apropie mai mult de Cristos sunt așteptați să participe la pelerinajul tinerilor la Cacica, în zilele de 14 și 15 august 2009, alături de ceilalți credincioși.
Pelerinajul tradițional al tinerilor la sanctuarul de la Cacica va începe vineri, 14 august 2009. Tinerii care doresc să participe sunt rugați să fie prezenți la locul de după calea ferată, înainte de zona unde încep serpentinele, până la ora 11.15. La această oră va avea loc ritualul pornirii în pelerinaj, iar la ora 11.30 se va porni spre sanctuar. Aici se va ajunge în jurul orei 13.30 și va avea loc ritualul primirii pelerinilor tineri la sanctuar.
Sfânta Liturghie de la ora 18.00 va fi animată de tineri.
Următorul moment va fi privegherea mariană și procesiunea cu lumânări de la ora 22.00. În continuare, pe parcursul nopții, tinerii se vor reuni în rugăciune la altarul amenajat afară, pregătindu-se astfel să trăiască intens solemnitatea Adormirii Maicii Domnului.
Sfânta Liturghie din solemnitatea Adormirii Maicii Domnului va avea loc la ora 11.00.
Pelerinajul tinerilor la sanctuarul din Cacica este organizat de Oficiul pentru Pastorația Tinerilor, Copiilor și Asociațiilor.
Detalii pot fi obținute de la pr. Florin-Petru Sescu (tel. 0748/570314; 0765/485514; e-mail: sescu_florin@yahoo.com).
Pr. Felix Roca
lecturi: 8.