Cotnari: Campus de neuitat
Entuziasmul, bucuria de a sta împreună, de a învăța cât este de frumoasă viața când Dumnezeu este alături sunt trăsăturile care i-au caracterizat pe cei aproximativ 130 copii, catolici și ortodocși din Cotnari, Belcești și Hârlău care au participat la campusul cu tema: Roger și harta fermecată din Parohia Cotnari, organizat în perioada 1-5 iulie 2009. Organizatorii de la Seminarul "Don Orione" din Iași, adică pr. Iosif Fechetă, Ch. Iulian Butnaru, Ch. Cristian Chira, Cătălin Gașpal, Neculai Tiba și Ștefan Tiba, sr. Mihaela Mărtinaș împreună cu pr. paroh Daniel Bișoc și cu tinerii animatori din parohie, i-au ajutat pe copii să descopere harta fermecată.
Harta fermecată? Adică?
Harta este un instrument care ne ajută să ne orientăm. În mod asemănător harta fermecată pe care am căutat-o în acest campus i-a ajutat pe copii să se orienteze în viața lor de creștini.
Fiecare zi a început cu prezentarea unei părți din sceneta Roger și harta fermecată după care au urmat activități de grup, diferite jocuri, cântece și bansuri legate de tema zilei. Ghidați de exemplul lui Roger copiii au început drumul lor spre "casă", adică:
- În prima zi au descoperit motivele lor de nemulțumire, mofturile, capriciile.
- În a doua zi au învățat să lase deoparte cele amintite mai sus, să vadă lucrurile frumoase de care se bucură, să aprecieze grija și ajutorul de care se bucură din partea celor mai mari și în special din partea lui Dumnezeu. Astfel din inima lor a răsărit un cuvânt deosebit: mulțumesc.
- În a treia zi copiii au învățat să dăruiască cu bucurie ceva. Astfel toți s-au întrecut în a dărui cel mai frumos cadou, care de cele mai multe ori nu se referea la lucruri materiale.
- În ultima zi de activități am pornit în căutarea hărții fermecate prin sat. De această dată nu au fost implicați doar copiii, ci și părinții, bătrânii,bolnavii, domnul primar și părintele paroh. Înainte de a pleca la drum a fost prezentată ultima parte a scenetei din care copiii au învățat să aibă încredere în Dumnezeu, au învățat ce înseamnă rugăciunea pentru a străbate cu mult curaj și bucurie drumul. Ziua s-a încheiat cu un spectacol deosebit.
Fiecare zi a culminat cu sfânta Liturghie când, la ofertoriu, se prezentau cele învățate în ziua respectivă printr-un simbol.
Campusul s-a încheiat cu Liturghia de duminică când i-am mulțumit Domnului pentru aceste zile deosebite și când ne-am bucurat împreună cu cei șase copii care l-au primit pentru prima dată pe Isus în sfânta Împărtășanie. La această Liturghie ne-am bucurat și de prezența preoților orionini Maurizio Macchi și Alessandro Lembo.
Alese mulțumiri lui Dumnezeu și pr. paroh Daniel Bișoc pentru aceste zile deosebite.
Ch. Iulian Butnaru (Don Orione)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
1-5 iulie: Cotnari: Campus de neuitat
lecturi: 16.