Reflecţie: "Generaţia digitală" şi "omul-şurub"

Mai simplu şi amuzant, titlul s-ar traduce aşa: "Omul trebuie să gândească, maşina - să lucreze. Maşinile sunt mai uşor de convins". E un "murphism" celebru dar ca orice paradox, arată, râzând, adevărul. Fiindcă asta facem noi, ca să supravieţuim: "haz de necaz". Să ne aducem aminte că după revoluţie, discrepanţa între ideal şi realitatea materializată în "mineriadă" (pe care o comemorăm astăzi pentru victimele de atunci şi devastarea instituţiilor de învăţământ şi cultură), ca şi în multe alte "succese" repurtate în diferite game de violenţă, s-a reflectat în dispariţia glumelor pentru mult timp - ceva mai mult de un an (pentru comparaţie, după cutremurul devastator din 4 martie 1977, cu peste 3.000 de victime, primul banc a apărut la 12 ore şi suna cam aşa: "Cum urezi cuiva «Somn uşor?»" - "Păi, te închini şi-i spui: «Seism uşor»").

Şi ce-ar avea negativ termenul de "generaţie digitală"? În sine, poate că nimic rău. Tuturor ne face plăcere să lucrăm la computer - cu cât mai performant, cu atât mai bine - numai că "generaţia digitală" înseamnă altceva: faptul că nu omul conduce maşina, ci maşina îşi arogă dreptul de a conduce omul şi de a-l face asemeni sieşi - "drept" cu care omul însuşi o investeşte. Din lene? Din lipsa reperelor spirituale? Din deznădejdea dată de necunoaşterea sau anularea "centrului" propriului suflet? De la "autohipnoza" indusă de unele programe TV (violenţă, sex, paranormal - doar aceasta e "reţeta de succes" a filmelor transmise la ore de maximă audienţă), la "autohipnoza" indusă de jocurile pe calculator nu e nici măcar un pas. Şi totul începe cu o scuză: "mă simt obosit, mă relaxez". Dar "relaxarea" poate dura o zi întreagă, sau mai multe...Tot aşa cum scuza duce la "primul pahar", apoi la al doilea, apoi "ruşinea" la al treilea etc., ca în cercul vicios "de pe planeta beţivului" din Micul prinţ al lui Antoine de Saint-Exupery. De aici se ajunge la "golirea" spirituală: e mult mai relaxant un joc pe calculator decât o predică ascultată la calculator, sau un text "educativ" (religios, literar etc.) citit tot la calculator. Iar cărţile...Doamne, cine mai citeşte astăzi cărţi?! (Mass-media ne propune rezumate, "reader's digest", cărţi "gata digerate"... de ce procedaţi aşa cu mâncarea spirituală, dacă pentru mâncarea fizică aţi avea oarece rezerve fireşti?!). Şi în fond, de "falşii dumnezei" nu se mai teme nimeni - doar n-o să ocolim acuma programele TV care promovează ca modele pentru noua generaţie afacerişti dubioşi, persoane mai mult sau mai puţin feminine care-şi etalează experienţele de gang confundând iubirea cu prestarea de servicii sexuale, manelişti şi manele... etc. etc.

Şi iată rezultatul: puterea lui "acum". Dar "acum" lipsit de Dumnezeu înseamnă puterea modei. Iar ceea ce se opune iubirii, nu e ura, ci puterea. Absorbind pe de o parte superficialitatea promovată în mass-media; pe de altă parte, supus unui anume fel de "autohipnoză" cu "golire" psihică şi care duce încet dar sigur la "golire spirituală", omul ajunge (după expresia marelui psiholog transpersonalist prof. dr. I. Mânzat) un "cerc fără centru", adică nu o persoană, ci un "şurub" în marele angrenaj al superficialităţii şi conjuncturilor exterioare. Fiindcă se ştie: "Cine e gol pe dinăuntru e uşor de condus", spunea Michael Ende în "Poveste fără sfârşit").

În felul acesta, sensul devenirii umane este transformarea omului în robot .

Şi totuşi... La 15 iunie se comemorează trecerea în lumina lui Dumnezeu a lui Mihai Eminescu. Vi se pare "demodat", "învechit" fiindcă nu se înscrie în modele şi modelele actuale?! Ca să nu ne mai ruşinăm amintindu-l în faţa "prietenarilor"(fiindcă "omul-şurub" nu poate avea prieteni, ci "prietenari"), să ne amintim că pe la 1870, deci cu mult înainte de Einstein, Eminescu definea teoria relativităţii spunând: "energia este greutatea de înmulţit cu «repegiunea finală» care e a luminii"... Şi tot Eminescu spunea:

"A înnobila câmpul valorilor universale prin dictatul propriului spirit, iată sensul devenirii umane". Universul se înnobilează prin propria noastră viaţă trăită în Dumnezeu, ca fii ai lui Dumnezeu, şi nu transformându-ne în anexe de maşină, fără creier, fără suflet, fără spirit, fără Dumnezeu.

Ce preferăm oare pentru noi şi copiii noştri: om-şurub, sau fiu iubit al lui Dumnezeu?

Liberul arbitru ne aparţine. Avem de ales. Mai putem alege. Încă mai putem alege.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 8.