Un an pentru a arăta preoţilor iubirea Bisericii

Interviu luat card. Hummes, prefectul Congregaţiei pentru Cler

Anul Sfintei Preoţii pe care Benedict al XVI-lea l-a convocat de la 19 iunie, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la moartea sfântului Ioan Maria Vianney, sfântul paroh de Ars, încearcă să arate preoţilor iubirea pe care o are Biserica faţă de ei.

Acest lucru îl explică în acest interviu acordat agenţiei Zenit cardinalul Claudio Hummes, OFM., prefect al Congregaţiei pentru Cler, ex-arhiepiscop de Sao Paulo (Brazilia).

* * *

Care este obiectivul principal al Anului Sfintei Preoţii?

• Înainte de toate circumstanţa. Va fi un an jubiliar pentru cei 150 de ani de la moartea sfântului Ioan Maria Vianney, sfântul paroh de Ars. Aceasta este ocazia, însă motivul fundamental este că papa vrea să dea preoţilor o importanţă specială şi să spună cât de mult pontiful îi iubeşte şi vrea să-i ajute să trăiască cu bucurie şi fervoare vocaţia şi misiunea lor.

Vrea mai ales acest lucru, într-un moment în care există o mare expansiune a unei noi culturi. Astăzi domină cultura postmodernă, relativistă, urbană, pluralistă, secularizată, laicistă, în care preoţii trebuie să trăiască vocaţia lor şi misiunea lor.

Provocarea este de a înţelege cum să fii preot în acest nou moment, nu pentru a condamna lumea, ci pentru a o mântui, aşa cum a spus Isus că el nu a venit pentru a condamna lumea, ci întocmai pentru a o mântui.

Preotul trebuie să facă asta din inimă, cu multă deschidere, fără a demoniza societatea. Trebuie să fie inserat în ea, dar cu acea bucurie misionară de a voi să-i ducă pe oameni la Isus Cristos.

Trebuie dată o oportunitate pentru ca toţi să se roage împreună cu preoţii pentru preoţi, trebuie convocaţi preoţii să se roage, să facă asta cât mai bine cu putinţă în societatea actuală şi eventual să se ia iniţiative pentru ca preoţii să aibă condiţii mai bune pentru a trăi vocaţia şi misiunea lor.

Este un an pozitiv şi propunător. Nu e vorba înainte de toate de a-i corecta pe preoţi. Există probleme care trebuie să fie corectate şi Biserica nu poate să închidă ochii, însă ştim că cea mai mare majoritate a preoţilor au mare demnitate şi aderă la slujirea lor şi la vocaţia lor. Îşi dau viaţa pentru această vocaţie pe care au acceptat-o în mod liber.

Din păcate, există problemele pe care le-am auzit aşa de mult în ultimii ani, referitoare la pedofilie şi la alte delicte sexuale grave, dar poate că se referă doar la 4% din cler. Biserica vrea să le spună celorlalţi 96% că suntem orgolioşi cu ei şi că sunt oameni ai lui Dumnezeu, că vrem să-i ajutăm şi să recunoaştem tot ceea ce fac ca mărturie de viaţă.

Este şi un moment oportun pentru a intensifica şi a aprofunda problema modului de a fi preot în această lume care se schimbă şi pe care Dumnezeu ne-a pus-o în faţa noastră pentru a o mântui.

• Pentru ce papa l-a prezentat pe sfântul Ioan Maria Vianney ca model pentru preoţi?

Pentru că el de foarte mult timp este patronul parohilor. Face parte din lumea preoţilor. Vrem să-l prezentăm pe acest preot, dar şi să stimulăm diferite naţiuni, conferinţe episcopale şi Biserici locale să aleagă alţi preoţi exemplari din ţinutul lor şi să-i prezinte preoţilor şi lumii. Cerem să fie prezentaţi oameni şi preoţi care să fie cu adevărat modele inspiratoare, care pot să da şi reînnoi convingerea valorii mari şi importanţei slujirii preoţeşti.

• Pentru dumneavoastră ca preot, care este aspectul cel mai frumos al acestei vocaţii?

Această întrebare mi-l aduce din nou în minte pe sfântul Francisc de Assisi, care a spus odată: "Dacă aş întâlni pe drum un preot şi un înger, l-aş saluta mai întâi pe preot şi apoi pe înger. De ce? Pentru că preotul ni-l dă pe Cristos în Euharistie". Acesta este lucrul cel mai fundamental şi minunat: preotul are darul şi harul lui Dumnezeu de a fi slujitor al acestui mare mister al Euharistiei. Preoţia a fost instituită de Isus Cristos în momentul Cinei de Taină, atunci când a spus: "Faceţi aceasta în amintirea mea". Apostolilor le-a fost dată porunca dar şi puterea de a face asta, de a face acelaşi lucru pe care l-a făcut Isus la ultima cină. Şi aceşti apostoli, la rândul lor, au transmis această slujire şi această putere divină bărbaţilor care sunt episcopii şi preoţii.

Acesta este lucrul cel mai important şi central. Euharistia este centrul Bisericii. Papa Ioan Paul al II-lea a spus că Biserica trăieşte din Euharistie. Preotul este slujitorul acestui mare sacrament şi memorial al morţii lui Isus.

Există apoi sacramentul Reconcilierii. Isus a venit pentru a reconcilia lumea cu Dumnezeu şi fiinţele umane între ele. L-a dat pe Duhul Sfânt apostolilor suflând asupra lor.

A dat apostolilor în numele lui Dumnezeu şi al său ceea ce el a dobândit cu sângele său şi cu viaţa sa pe cruce, transformând violenţa într-un act de iubire pentru iertarea păcatelor. Şi le spune apostolilor că vor fi slujitorii acestei iertări. Acest lucru este fundamental pentru toţi. Fiecare vrea să fie iertat de păcatele sale, să fie în pace cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Misterul reconcilierii este foarte important în viaţa preotului.

Există apoi atâtea alte acţiuni, cum ar fi evanghelizarea, vestirea persoanei lui Isus Cristos mort şi înviat, a împărăţiei sale. Aceasta este o slujire specifică şi a preotului, care o împărtăşeşte cu episcopul şi cu laicii care vestesc cuvântul şi trebuie să-i ducă pe oameni la o întâlnire puternică şi personală cu Isus Cristos.

• Care credeţi că sunt dificultăţile mai mari şi noile provocări pe care le înfruntă astăzi tinerii care se gândesc la vocaţie?

Vreau să repet că nu trebuie să demonizăm cultura actuală, care se răspândeşte tot mai mult şi devine o cultură dominantă în toată lumea, în pofida prezenţei altor culturi.

Această nouă cultură nu mai vrea să fie nici religioasă, nici creştină. Vrea să fie laică şi refuză şi vrea să refuze orice ingerinţă religioasă. Adolescenţii şi tinerii se află în această situaţie nouă, diferită de aceea pe care am trăit-o noi, care ne-am născut într-o cultură foarte religioasă şi care se recunoştea creştină şi catolică. Actualmente nu mai este aşa.

Cred că pentru adolescenţi şi tineri este realmente mai dificil să aibă curajul de a accepta o invitaţie a lui Dumnezeu care se naşte înlăuntrul lor. Astăzi, a răspunde este mai complicat deoarece societatea nu mai valorizează preoţia. Însă o muncă de credinţă şi de evanghelizare va fi o posibilitate, pentru că Dumnezeu dă întotdeauna harurile atunci când cheamă pentru aceasta.

Parohia trebuie să ofere tinerilor şi adolescenţilor oportunitatea de a vorbi despre ceea ce simt în inimă, despre această chemare, pentru că dacă nu au posibilitatea de a vorbi cu cineva în care au încredere, nu vor vorbi cu nimeni şi treptat acest glas va dispare. Aici intră în joc pastoraţia vocaţională, de care astăzi într-adevăr avem nevoie.

O parohie bine organizată este capabilă să meargă la tineri şi la adolescenţi dându-le oportunitatea de a vorbi despre chemarea pe care o simt în ei. Şi rugăciunile pentru vocaţii sunt astăzi şi mai importante decât în trecut.

Poate că numărul candidaţilor la preoţie scade şi pentru că familiile sunt mai puţine. Au puţini copii sau nici unul, ceea ce face totul mai dificil. Numărul preoţilor în diferite ţări a scăzut mult. Urmărim această situaţie cu îngrijorare foarte mare.

• După părerea dumneavoastră, cum trebuie să fie formarea unui seminarist în domeniul spiritual, intelectual, pastoral şi liturgic? Care aspecte nu pot să lipsească?

Biserica vorbeşte despre patru dimensiuni asupra cărora trebuie să se lucreze cu candidaţii: în primul rând dimensiunea umană, afectivă - toată problema despre persoană, despre demnitate şi despre maturizarea afectivă normală. Acest lucru este important pentru că este o bază. Există apoi dimensiunea spirituală. Astăzi ne aflăm în faţa unei culturi care nu mai este nici creştină, nici religioasă, şi este cu atât mai necesar să se dezvolte în candidaţi spiritualitatea.

Apoi este dimensiunea intelectuală. Trebuie să se facă şcoală de filozofie şi de teologie pentru ca să fie capabili candidaţii să vorbească şi să-l vestească astăzi pe Isus Cristos şi mesajul său, în aşa fel încât să iasă în evidenţă toată bogăţia dialogului dintre credinţă şi raţiunea umană. Dumnezeu şi logosul tuturor lucrurilor care este Isus Cristos este explicaţia pentru toate.

Este apoi, desigur, dimensiunea apostolatului, adică trebuie pregătiţi candidaţii ca să fie păstori în lumile de astăzi. În acest domeniu pastoral este foarte important astăzi caracterul misionar, adică preoţii trebuie să aibă nu numai o pregătire, ci şi un stimulent puternic să nu se limiteze să primească şi să ofere slujirea celui care vine la ei, ci să meargă ei înşişi la persoane, mai ales la acei botezaţi care s-au îndepărtat pentru că nu au fost suficient evanghelizaţi şi care au dreptul să fie evanghelizaţi pentru că noi am promis să-l ducem pe Isus Cristos, să educăm în credinţă.

Acest lucru, de foarte multe ori, n-a fost făcut, sau a fost făcut foarte puţin. Preotul trebuie să meargă în misiune şi să pregătească comunitatea sa pentru ca să meargă să-l vestească pe Isus Cristos oamenilor, cel puţin celor care sunt în teritoriul parohiei, dar şi în afara ei.

Această dimensiune misionară este foarte importantă astăzi. Este ucenicul care devine misionar cu adeziunea sa entuziastă, bucuroasă, capabil să investească necondiţionat toată viaţa în Isus Cristos. Trebuie să fim asemenea ucenicilor: fervenţi, misionari, bucuroşi, acestea sunt cheia şi secretul.

• Care sunt activităţile speciale care se vor desfăşura în acest an atât pentru tineri, cât şi pentru preoţi?

Vor fi iniţiative în cadrul Bisericii universale, însă Anul Sfintei Preoţii trebuie să fie celebrat şi la nivel local, în dieceze, în parohii, pentru că preoţii sunt slujitorii poporului, deci trebuie să fie implicate comunităţile.

Diecezele trebuie să întreprindă iniţiative atât de aprofundare, cât şi de celebrare, pentru a duce preoţilor mesajul că Biserica îi iubeşte, îi respectă, îi admiră, este mândră de ei.

Papa va deschide Anul Sfintei Preoţii la 19 iunie, în sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus, pentru că este ziua mondială pentru sfinţirea preoţilor. Vor fi vesperele în bazilica "Sfântul Petru" şi vor fi prezente rămăşiţele pământeşti ale parohului de Ars. Inima lui va fi în bazilică, semn al importanţei pe care papa vrea s-o dea preoţilor. Sperăm să fie prezenţi foarte mulţi preoţi.

Încheierea va avea loc după un an. Încă trebuie definită data marii întâlniri a papei cu preoţii, la care vor fi invitate toate diecezele. Vor fi şi numeroase alte iniţiative. Ne gândim la o întâlnire teologică internaţională în zilele care preced încheierea anului şi vor fi exerciţii spirituale. Sperăm să putem implica şi universităţile catolice să aprofundeze sensul preoţiei, teologia preoţiei şi toate temele importante pentru preoţi.

• Cum poate un preot să rămână fidel faţă de vocaţia sa în acest secol aşa de antireligios?

Înainte de toate, Biserica, prin seminariile sale şi formatorii săi, trebuie să facă o selecţie foarte riguroasă a candidaţilor. Apoi este de folos o bună formare în dimensiunea umană, intelectuală, spirituală, pastorală, misionară. Este fundamental de amintit că preotul este ucenicul lui Isus Cristos şi să fim siguri că a avut o întâlnire puternică personală şi comunitară cu Isus, în care a aderat cu adevărat la el. Fiecare Euharistie poate să fie un moment foarte puternic al acestei întâlniri, dar acelaşi lucru este valabil pentru citirea cuvântului lui Dumnezeu.

Aşa cum spunea Ioan Paul al II-lea, există atâtea oportunităţi pentru a mărturisi întâlnirea cu Isus Cristos. Este fundamental de a fi un misionar capabil să reînnoiască elanul sacerdotal şi să se simtă bucuros şi convins de misiunea sa şi de faptul că aceasta are un sens fundamental pentru Biserică şi pentru lume.

Eu spun mereu că preotul nu este important numai pentru aspectul religios în cadrul Bisericii. El desfăşoară şi o muncă enormă în societate deoarece promovează marile valori umane: solidaritatea, caritatea, atenţia faţă de drepturile umane. Cred că trebuie să ajutăm la trăirea acestei vocaţii cu bucurie, cu multă luciditate şi chiar cu inimă, pentru ca preoţii să fie fericiţi, dat fiind faptul că putem fi fericiţi în sacrificiu şi în oboseală.

Faptul de a fi fericiţi nu este în contradicţie cu suferinţa: Isus pe cruce nu era nefericit. Suferea cumplit, dar era fericit deoarece ştia că făcea asta din iubire şi că totul avea un sens fundamental pentru mântuirea lumii. Era un gest de fidelitate faţă de Tatăl.

• Care alţi sfinţi credeţi că pot fi un model pentru preoţii de astăzi?

Desigur, marele ideal este întotdeauna Isus Cristos, bunul păstor. Apoi apostolii, mai ales sfântul Paul. Celebrăm Anul Paulin. Paul era o figură realmente impresionantă şi care poate să fie o mare inspiraţie pentru preoţi, mai ales într-o societate care nu mai este creştină. A trecut peste graniţele Israelului pentru a fi apostolul neamurilor, apostolul păgânilor. Într-o lume care se îndepărtează de orice manifestare religioasă, exemplul său este fundamental.

(Carmen Elena Villa, în Zenit, 1 iunie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 35.