Roman: Zilele Parohiei "Isus, Bunul Păstor"
Parohia "Isus, Bunul Păstor" din Roman a sărbătorit în perioada 1-3 mai 2009 Zilele Parohiei, cu ocazia hramului bisericii și a sfințirii casei parohiale și a Centrului pastoral parohial.
După o zi de adorație euharistică, în seara zilei de 1 mai, fiind și vinerea I din lună, doi preoți au stat la dispoziția credincioșilor pentru sfânta spovadă.
A doua zi, 2 mai, chiar dacă afară vremea era mohorâtă, încă de la ora 17.30 creștinii așteptau vizita păstorului diecezei, episcopul Petru Gherghel, care venea să participe la liturghia vigiliei de hram, iar mai apoi să sfințească casa parohială și Centrul pastoral parohial dedicat papei Ioan Paul II, la 10 ani de la vizita istorică în România. În prezența mai multor preoți și credincioși, Preasfințitul a evocat figura Păstorului cel bun care și-a dat viața pentru oile sale, invitându-ne și pe noi la o apropiere tot mai mare de el, Păstorul! Ziua s-a încheiat cu tăierea panglicii și inaugurarea parohiei și a centrului pastoral.
A treia zi, ziua hramului, biserica și curtea ei erau pline de credincioși din parohie, din Roman și din localitățile vecine, care au venit să participe la sărbătoarea bisericii noastre.
La predică, pr. Alois Moraru, paroh la Parohia "Fericitul Ieremia" din Roman, ne-a invitat la o înțelegere practică a acțiunii lui Isus, Păstorul cel bun.
Zilele Parohiei s-au încheiat seara, la centrul pastoral, unde copiii și tinerii parohiei au pregătit un spectacol frumos pentru toată comunitatea, cu scenete, dansuri, tombolă și multă bună dispoziție, prezenți fiind cu câteva dansuri și cântece și un grup de tineri din Parohia Săbăoani.
Maria-Mirabela Tamaș
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
2 mai: Roman: Sfințirea casei parohiale
lecturi: 12.