Convocarea Consiliului Pastoral Diecezan
La sediul Centrului de Spiritualitate al Părinților Verbiți din Traian (NT) va avea loc miercuri, 29 aprilie 2009, la ora 11.00, întâlnirea membrilor Consiliului Pastoral Diecezan pentru sesiunea de primăvară, întâlnire convocată de PS Petru Gherghel prin adresa nr. 751 din 20 aprilie 2009.
Se vor aduce în discuție probleme din activitatea pastorală și unele proiecte de viitor pentru o mai adecvată pastorație a credincioșilor.
Ordinea de zi va cuprinde următoarele puncte:
a. Aniversarul vizitei Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea la București (situl www.IoannesPaulus2.org) - prezintă PS Petru Gherghel;
b. Anul Sacerdotal anunțat de papa Benedict al XVI-lea, iunie 2009 - iunie 2010 - prezintă pr. Cristinel Fodor;
c. Familia în contextul actual și în perspectivă pastorală - prezintă pr. Iosif Enășoaie și doamna Violeta Apostu;
d. Ziua Tineretului și a Copiilor la nivel diecezan - prezintă pr. Felix Roca și pr. Florin Sescu;
e. Promovarea vocațiilor la sfânta Preoție și viața consacrată - prezintă pr. Andrei Cocianga și pr. Alberto Marson;
f. Religia în școli și misiunea preoților și a profesorilor de religie - prezintă PS Aurel Percă și pr. Iosif Bisoc;
g. Vestirea evangheliei și dimensiunea misionară - mărturie directă a pr. Isidor Mârț;
h. Alte sugestii referitoare la pastorație.
lecturi: 8.