Liturghia crismei va fi la Iași
Liturghia crismei (uleiurilor) se va celebra joi, 9 aprilie 2009, Joia Mare, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, începând cu ora 10.30. Preoții din toată Dieceza de Iași vor fi în jurul episcopului Petru Gherghel și, cu această ocazie, își vor reînnoi făgăduințele din ziua hirotonirii.
În cadrul sfintei Liturghii se vor sfinți uleiurile pentru catehumeni, pentru cei ce vor primi sacramentul sfântului Mir și pentru bolnavi.
Uleiurile noi sfințite vor fi împărțite bisericilor parohiale; cele vechi vor fi arse împreună sau vor fi puse în candela de la preasfântul sacrament. Credincioșii vor primi explicații asupra folosirii uleiurilor sacre și a eficacității lor în viața creștină.
lecturi: 11.