În slujba Bisericii care suferă

Publicăm în continuare interviul luat pr. Joaquin Allende, preşedinte internaţional al Kirche in Not, apărut în numărul nouă al revistei "Paulus" (martie 2009), dedicat temei "Paul, prizonierul".

* * *

Anul 1947: în timp ce 14 milioane de germani sunt expulzaţi din Silezia, din Cehoslovacia şi din Europa de est, tânărul călugăr premonstratenz Werenfried van Straaten adună tone de slănină de la ţăranii din Fiandre pentru a-i hrăni pe expulzaţi. Iniţiativa îi aduce supranumele de "părintele Slănină". Nu este decât începutul. Le dă motociclete preoţilor care-i asistă pe expulzaţi. Inventează "capelele mobile" pentru a duce cuvântul acolo unde războiul a distrus edificiile religioase. Consultant la Conciliul al II-lea din Vatican, primeşte de la Ioan al XXIII-lea cererea de a se ocupa şi de America Latină şi transformă peste 300 de autocamioane ale armatei elveţiene în mijloace de transport pentru evanghelizarea Amazoniei. Se născuse Asociaţia internaţională Aid to the Church in Need (în Italia: ACS - Ajutorarea Bisericii care suferă). Părintele Werenfried se dedică îndeosebi reconstruirii Bisericii în ţările comuniste şi trece de mai multe ori graniţele în mod clandestin... pe de altă parte, însuşi logo-ul ACS reprezintă o cruce care se transformă într-o săgeată şi trece printr-un zid. Ba chiar, zidul. Zidul care se dărâmă, aşa cum a fost prevestit de stăpâna de la Fatima, căreia îi este consacrată opera. Astăzi ACS este o asociaţie publică universală de drept pontifical care a primit misiunea de a interveni oriunde Biserica - nu numai catolică - este în dificultate datorită lipsei de libertate religioasă şi de mijloace pastorale. Pentru a face asta, se poate baza pe mai bine de 600 de mii de binefăcători. Am ajuns la preşedintele internaţional - pr. Joaquin Allende-Leuco - în sediul central din Königstein, în Germania.

• Părinte Allende, ce nuanţă asumă pentru voi Anul Paulin, care are în apostol un adversar al libertăţii religioase transformat în persecutat pentru credinţă?

Sfântul Paul a luat mantia protomartirului Ştefan atunci când acesta a fost ucis, adică a primit ca moştenire testamentul spiritual. Paul este orizontul catolic al evanghelizării, are carisma universalităţii, şi acest lucru îl face să-l simţim foarte aproape. Există două caracteristici esenţiale pentru noi. Pe de o parte, pasiunea evanghelizatoare... "iubirea lui Cristos ne împinge"... o nerăbdare comună şi pentru întemeietorul nostru, pr. Werenfried van Straaten. Pe de altă parte, deschiderea spre caritate, pe care tradiţia a sigilat-o în motoul "cor Pauli, cor mundi".

• Primiţi în fiecare an peste zece mii de cereri de ajutor care provin din dieceze din întreaga lume. După care criterii alegeţi pentru a le transforma în proiecte de susţinut?

Primul criteriu practic este continuarea strategiilor pastorale ale papei şi ale episcopilor. Dar suntem gata să ajutăm şi să slujim şi noile realităţi care, în armonie cu Biserica, devin instrumente ale creativităţii evanghelizatoare. De exemplu, pr. Werenfried a ajutat-o încă din primul moment pe Chiara Lubich şi i-a spus: "Dumneavoastră aveţi spiritul pentru a întemeia această mişcare. Nu irosiţi timpul şi forţele pentru a aduna mijloacele economice: începeţi opera dumneavoastră şi mă voi ocupa eu să găsesc ajutoare". Astfel a ajutat-o în construcţia de la Loppiano, primul sediu al mişcării focolarilor. Acelaşi lucru l-a făcut pentru maica Tereza de Calcutta... se poate spune că părintele Werenfried "a descoperit-o" şi a prezentat-o pe scena mondială, chiar în urmă cu cincizeci de ani, când nimeni n-o cunoştea în afara Indiei. Şi aşa mai departe.

• Raportul ACS 2008 despre libertatea religioasă demonstrează că creştinii sunt grupul cel mai persecutat din lume şi că în 17 ţări violenţa anticreştină s-a intensificat. Douăzeci de lucrători pastorali au murit în mod violent. Cui se datorează?

Asistăm la un fenomen general de accelerare în contextul sociopolitic contemporan. Globalizarea generează interconexiuni imprevizibile şi îngrijorătoare. De exemplu, politica preşedintelui Bush faţă de Irak a avut incidenţă asupra Pakistanului: creştinii se temeau de orice cuvânt al lui Bush despre islam, pentru că putea să apară - cum de fapt au apărut - noi manifestări de violenţă în ţară. Dar este şi altceva. De vreme ce calitatea evanghelizării s-a îmbunătăţit, progresul în Africa este evident, mărturia martirilor din secolul al XX-lea luminează viaţa creştină... toate acestea produc un contrarăspuns din partea celor care nu vor ca Cristos să intre în ţara lor. Papalitatea - şi îndeosebi ultimii doi mari papi - a făcut în aşa fel încât evanghelizarea să fie mai accesibilă, mai aproape de toţi. Şi tocmai acest lucru generează o opoziţie mai categorică, pentru că îi constrânge pe cei care vor să sufoce efervescenţa Bisericii să iasă la suprafaţă.

• În care zone situaţia este mai îngrijorătoare?

Trebuie luată în considerare în primul rând o situaţie răspândită de secularism violent care se prezintă ca o critică adusă credinţei: un "neutralism" subtil - dar agresiv şi intransigent - care vrea să domine scena culturală. Şi asta în teme fundamentale cum ar fi originea vieţii, sau familia, care este celula oricărei societăţi civile. Dar cum se poate trăi în armonie şi în fraternitate fără Dumnezeu sau chiar împotriva lui Dumnezeu? Dacă este eliminat Dumnezeu, este eliminată baza egalităţii fraterne, a demnităţii umane egale şi deci şi a democraţiei. Această luptă culturală este primul domeniu de acţiune. Există apoi doi poli unde persecuţia este mai evidentă: ţările excomuniste şi societăţile cu majoritate islamică. În China şi în Cuba, de exemplu, situaţia este foarte dificilă, pentru că în pofida dezvoltării economice nu este garantată libertatea religioasă şi puterea face discriminări grave. În China, 85% dintre episcopi exercită slujirea lor în comuniune cu papa, de aceea îi susţinem furnizând instrumentele esenţiale pentru cateheză şi celebrarea sacramentelor, pentru a fi aproape de ei, pentru a face în aşa fel încât să nu sufere singuri. Cât priveşte ţările cu majoritate islamică, papa ne-a recomandat în mod deosebit să-i însoţim pe creştinii din Ţara Sfântă, care îndură presiuni puternice. Dar privim şi la Sudan, unde guvernul nu ia în serios nici măcar drepturile umane şi creştinii îndură persecuţii teribile. Acelaşi lucru se întâmplă în nordul Nigeriei, unde preoţii şi laicii primesc ameninţări constante şi sunt uneori ucişi. Îngrijorează mult şi evoluţia politică din Pakistan.

• În Directivele spirituale lăsate de pr. Werenfried se spune că una din îndatoririle cele mai importante ale asociaţiei dumneavoastră este rugăciunea pentru persecutori. Cum se poate convieţui cu cel care vrea să nege libertatea celuilalt?

În Biserică martiriul nu este ceva deosebit. Dimpotrivă, Cristos este viu chiar în locurile mai persecutate. De la Isus la sfântul Ştefan, de la sfântul Paul până la şi în întreaga istorie a creştinismului... persecuţia şi martiriul au fost mereu condiţii intime ale celor care-l urmează pe Cristos, care nu a adulat pe nimeni şi nici nu a învăţat căi uşoare. Unii primesc mărturia sa, alţii rămân în lâncezeală, alţii i se opun. Dar ceea ce facem noi înseamnă a muri pentru Cristos, în Biserică. Modelul esenţial al martiriului îl găsim în relatarea din Faptele apostolilor despre sfântul Ştefan, care merge pe urmele pătimirii lui Cristos: el moare iertând. Pentru a fi martiri creştini nu este suficient a muri pentru o cauză nobilă, inclusiv faptul de a muri pentru Cristos sau pentru Biserică, pentru că măreţia morţii - o spune sfântul Paul în imnul adus iubirii - constă în a muri din iubire. Altminteri suntem clopote lipsite de un sunet creştin. Nu ne sinucidem în numele lui Dumnezeu, murim iertând. Nu-l ucidem pe cel care nu se converteşte, ne rugăm pentru convertirea ucigaşilor. Nu luăm vieţile celorlalţi, o dăruim pe-a noastră. Abel va căuta mereu convertirea lui Cain şi, dacă îl ucide Cain, va muri îmbrăţişându-l. În aceasta noi încercăm să-i ajutăm şi să-i însoţim pe fraţii noştri persecutaţi, căutând să le dăm mângâierea Duhului Sfânt.

• ACS încearcă să-i ajute nu numai pe cei care suferă din cauza lipsei de libertate religioasă, ci şi pe cei care pătimesc din cauza lipsei de mijloace pentru pastoraţia obişnuită.

Pr. Werenfried a conceput această asociaţie în slujba unei evanghelizări directe. Benedict al XVI-lea, pe când încă mai era cardinal, l-a susţinut şi a spus: "Ajut acest proiect, pentru că el ajută Biserica sa în necesitatea sa cea mai urgentă şi mai insistentă, adică a-l cunoaşte şi a-l iubi pe Cristos". Deci, prima noastră preocupare este aceea de a forma apostoli, pentru că evanghelia nu este pur şi simplu o carte de citit, ci mărturie vie a persoanei lui Isus. Martorul, discipolul, misionarul... ei sunt protagoniştii, ei sunt primul teren fertil pentru evanghelizare! Pentru aceasta, asociaţia noastră ajută un seminarist din cinci în lume: o cantitate impresionantă! Ajutăm familiile, pentru ca să devină, să fie formatoare în credinţă încă de la începutul vieţii. Îi ajutăm pe cateheţi, pentru ca să poată face referinţă la metode pedagogice precise. Este fundamentală contribuţia persoanelor consacrate, prezente pe toate fronturile evanghelizării, mai ales acolo unde preotul nu poate să ajungă. Profesorilor le furnizăm burse de studiu pentru ca să organizeze doctorate în teologie, bioetică şi în toate domeniile ştiinţelor moderne unde este necesară o pregătire specifică. Ajutăm şi mass-media: sfântul Paul, aşa cum se spune în mod constant, astăzi s-ar folosi de radio, ar fi un specialist în televiziune, ar fi ziarist. Pentru acest motiv, în Brazilia şi în toată America Latină ajutăm câteva staţii de radio. Sau agenţiile de ştiri: am fost alături de Zenit în primii săi paşi, de exemplu, şi acum susţinem versiunea sa în arabă. Şi suportăm proiectul de televiziune online H2O. Ne limităm să ajutăm aceste iniţiative la începuturile lor şi apoi le lăsăm să meargă singure... pe de o parte nu vrem să creăm dependenţă, pe de altă parte nu am avea posibilitatea de a finanţa atâtea proiecte apostolice. Desigur, este nevoie ca în spatele fiecăruia dintre ele să existe nu numai o idee puternică, ci şi o persoană capabilă s-o transforme într-o concretă realitate pastorală. Colaborăm strâns şi cu apostolatul biblic. Am tipărit 46 de milioane de exemplare ale Bibliei pentru copii în 145 de limbi. Acum o pregătim în câteva dialecte africane şi limbi indigene din America Latină în care nu s-a făcut niciodată vreo carte. Şi după Conferinţa Episcopală de la Aparecida, se dezvoltă o mare sensibilitate faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi donăm foarte multe exemplare... 60 de mii sunt ultimele difuzate. Asta numai pentru a da câteva cifre.

• Din anul 1993 asociaţia dumneavoastră a asumat un program de ajutorare a Bisericii ortodoxe ruse "ca semn de iubire gratuită şi cale de reconciliere", aşa cum a amintit pr. Werenfried în Directivele spirituale.

Papa Ioan Paul al II-lea ne-a cerut să ne angajăm în ecumenism cu Biserica ortodoxă, îndeosebi cu cea rusă. Lucrăm de acum de 15 ani la acest proiect, în strânsă colaborare cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, pentru ca teologii ortodocşi să se poată baza pe o formare de înalt nivel în universităţi cum ar fi, de exemplu, Gregoriana sau alte Universităţi Pontificale din Roma. Tot aşa şi în Polonia. Suntem siguri că a oferi cea mai bună pregătire teologilor ortodocşi va ajuta la îmbunătăţirea capacităţii de dialog între aceste două Biserici surori. Un alt exemplu: susţinem Lexiconul Bisericii catolice din Rusia, un proiect enciclopedic despre concepte cheie necesare din teologia catolică la care lucrează două sute de specialişti. Şi printre ei sunt şi mulţi cercetători ortodocşi, chiar dacă lucrarea este îngrijită de o echipă catolică. În urmă cu puţine zile am fost la mitropolitul Kiril, cu puţin înainte de alegerea sa ca nou patriarh al Moscovei şi tuturor Rusiilor, şi am avut un dialog rodnic şi îmbogăţitor. Ne-a primit cu multă afecţiune în numele tuturor credincioşilor ortodocşi. Însă, oricum, mandatul primit de noi de la Sfântul Scaun nu se referă numai la fraţii ruşi. Ajutăm şi Biserica ortodoxă din Etiopia. Şi alte ţări din Orientul Apropiat, cum ar fi Siria şi Irak, unde ducem înainte împreună cu Taizé proiectul unei mici biblioteci pentru ţări de misiune.

(Paolo Pegoraro, în Zenit, 22 martie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.