Vizita PS Aurel Percă în Kenya

PS Aurel Percă a întreprins o călătorie misionară în Kenya în perioada 4-20 februarie, pentru a sfinţi o bisericuţă construită la Maikona prin contribuţia credincioşilor din Dieceza de Iaşi. El a fost însoţit de mai mulţi preoţi din Dieceza de Iaşi (pr. Isidor Dâscă, pr. Iosif Comoraşu, pr. Lucian Păuleţ, pr. Claudiu Iştoc, pr. Egidiu Condac), itinerarul cuprinzând vizitarea comunităţii din misiunea românească din Kenya, unde activează preoţi, seminarişti şi laici misionari ai Diecezei de Iaşi. Redăm în continuare impresiile PS Aurel exprimate la întoarcerea în ţară.

Maikona se află în nord-estul Kenyei, în deşertul Chalbi, la aproximativ 500 km de capitală, 15-16 ore de mers cu maşina, una din zonele cele mai sărace şi uitate ale ţării. Peisajul este specific deşertului, cu mult nisip şi piatră de provenienţă vulcanică, vegetaţie foarte săracă, limitată doar la arbuşti specifici zonei de deşert, apă aproape inexistentă, singura sursă fiind un izvor de apă sărată în apropiere, precum şi cele două perioade de ploaie din timpul anului, ocazie cu care misionarii noştri îşi umplu rezervoarele care colectează apa de pe acoperişurile clădirilor misiunii.

Locuinţele localnicilor sunt în marea lor majoritate colibe construite din vreascuri şi lut; hrana este foarte sărăcăcioasă, ea constând din orez şi carne de capră (la mesele de sărbătoare), porumb fiert sau terci, ceai amestecat cu lapte de cămilă sau de capră, iar dacă este vorba de apă, aceasta este sub orice nivel igienic. Lumina electrică este inexistentă, doar parohia are câteva panouri solare şi acumulatoare; televizorul, telefonul sau computerul sunt lucruri total străine pentru localnici. Viaţa este ritmată în mod regulat de răsăritul şi apusul soarelui care sunt invariabile (aproximativ la 6.30 este răsăritul iar la 18.30 apusul soarelui).

Temperaturile sunt destul de ridicate, 30-40 şi chiar uneori 50 de grade care creează mari dificultăţi pentru vizitatorii ocazionali neobişnuiţi cu asemenea temperaturi, mai ales când este vorba de somn.

Creşterea caprelor şi a cămilelor este ocupaţia principală a locuitorilor din Maikona, dar şi a nomazilor din împrejurimi; viaţa este destul de aspră. Bărbatul este capul familiei şi femeia îi este supusă în totalitate, ea trebuind să efectueze muncile cele mai grele: căutarea lemnului pentru foc, căratul apei de la izvorul cel mai apropiat, care uneori poate fi la câţiva kilometri de mers pe jos. În general, familiile sunt cu mulţi copii.

Aici, în acest cadru îşi oferă slujirea misionară cu abnegaţie şi generozitate preoţii Diecezei de Iaşi: pr. Eugen Blaj, pr. Victor Osoloş şi - până la data vizitei noastre - pr. Isidor Mîrţ. Lor li s-au adăugat din luna noiembrie a anului trecut trei tineri voluntari, care se implică în asistenţa socială şi educativă a misiunii, iar de trei ani, studenţi teologi din Seminarul din Iaşi îşi "probează" aptitudinile misionare în cadrul anului pastoral. Ajungând la centrul misiunii din Maikona, am avut plăcuta surpriză de a întâlni doi preoţi aparţinând Arhidiecezei de Bucureşti, care au venit aici pentru o experienţă misionară de câteva luni, cu dorinţa de a se oferi ca preoţi "fidei donum" în slujirea Diecezei de Marsabit.

Am revenit după şase ani la Maikona însoţit de câţiva preoţi ai Diecezei de Iaşi, cu dorinţa de a-i vedea pe misionarii noştri, de a-i încuraja, de a-i întâlni pe locuitori, vechi cunoştinţe, de a revedea locurile unde accesul este destul de anevoios (mă gândesc la manyatte - grupurile de colibe ale nomazilor - sau la cele două filiale unde calculul drumului este făcut nu în kilometri, ci în ore de mers cu maşina), dar şi pentru a participa la câteva evenimente locale care întregesc opera misionară a preoţilor noştri: inaugurarea unui dispensar medical la Maikona, centrul misiunii, sfinţirea unei biserici în filiala Forole, aflată aproape de graniţa cu Etiopia, la aproximativ 100 km de centrul parohial, şi inaugurarea unei şcoli dintr-o manyată apropiată, Gamura, toate construite din iniţiativa pr. Eugen Blaj şi prin generozitatea unor binefăcători din ţara noastră şi ale unor organizaţii de binefacere.

Era o dorinţă mai veche a misionarilor noştri, dar şi a episcopului locului, PS Peter Kihara Kariuki, de a inaugura sub semnul comuniunii frăţeşti această nouă biserică din Forole, şi aceste noi centre de asistenţă medicală şi de educaţie din Maikona, care se adaugă la ceea ce au realizat misionarii de-a lungul celor 40-45 de ani de evanghelizare a zonei.

O sfântă Liturghie a fost celebrată şi în biserica din Bada Huri, o altă filială a Parohiei Maikona, o revenire într-un loc cu mai multă răcoare şi cu amintiri plăcute în prima mea călătorie în Kenya.

Întreaga activitate a misionarilor români este îndreptată spre alinarea suferinţelor şi a sărăciei din Maikona şi împrejurimi, începând de la asistenţa copiilor şi tinerilor ca să poată creşte, în ciuda sărăciei şi a mizeriei, cu o pregătire culturală care să-i facă conştienţi de drepturile şi responsabilităţile cu care trebuie să înfrunte viaţa socială, politică şi morală a patriei lor.

În acelaşi timp, în calitate de misionari trimişi să vestească cuvântul lui Dumnezeu, preoţii, seminariştii şi tinerii noştri voluntari din Maikona se implică în opera de evanghelizare, în îngrijirea bolnavilor, în a da de mâncare celor înfometaţi, aşa cum însuşi Mântuitorul le-a recomandat apostolilor atunci când i-a trimis în misiune.

Vestirea evangheliei nu se poate separa de promovarea şi încurajarea operelor de binefacere sufletească şi trupească. Întreaga activitate a misionarilor de vestire a cuvântului lui Dumnezeu şi de catehizare devine credibilă şi are şanse de reuşită, dacă în paralel se promovează şi asistenţa medicală, educaţia şi iniţierea la o meserie.

În afară de acoperirea acestor necesităţi de natură sanitară şi de asistenţă, numeroase sunt problemele şi dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte în fiecare zi misionarii, mai ales distanţele mari şi drumurile denivelate pentru a ajunge la toate localităţile şi manyattele, pentru a oferi minimul de mângâiere spirituală şi materială atât copiilor cât şi celor în vârstă. De multe ori se întâmplă ca maşina cu care călătoresc misionarii să aibă mai multe pene de cauciuc sau să se defecteze, fiind obligaţi să înnopteze în deşert, fără posibilitatea de a comunica prin telefon, în aşteptarea vreunui trecător ocazional...

Este o realitate pe care cu greu ne-o putem imagina, obişnuiţi fiind cu binefacerile civilizaţiei lumii moderne. Şi totuşi am constatat la misionari (nu numai la misionarii noştri) mulţumirea şi bucuria că pot oferi ceva unor oameni simpli şi săraci, cu preţul multor renunţări şi prin coborârea la nivelul obiceiurilor şi tradiţiilor specifice. Cuvântul sfântului Paul, marele misionar, "m-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii" (1Cor 9,22) este cât de poate de actual în opera misionară.

Aurel Percă,
episcop auxiliar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4-20 februarie 2009: Vizita pastorală a PS Aurel Percă în Kenya

lecturi: 10.