|
Acțiunea Catolică - o alegere mereu actuală În fiecare comunitate locală, membri Acțiunii Catolice depun sau reînnoiesc adeziunea lor în slujirea Bisericii la începutul fiecărui an liturgic. Este un moment aparte prin care se conștientizează valoarea apostolatului laicilor, care aleg ieșirea din anonimat și doresc să părăsească angajarea ocazională. Anul acesta depunerea adeziunii la Acțiunea Catolică a avut loc la 7 decembrie. Acțiunea Catolică este o formă solidă de apostolat ce datează încă din 1868, când apare pentru prima oară în Italia, la inițiativa a doi tineri, Mario Fani și Giovanni Aquadermi. Încurajată și susținută mereu de papi, Acțiunea Catolică se dezvoltă treptat, astăzi fiind prezentă în peste 40 de țări. În cadrul Bisericii Catolice din România, Acțiunea Catolică își desfășoară activitatea din 1929, în diecezele și eparhiile din țară. În Dieceza de Iași, Acțiunea Catolică are 16 ani de activitate și este prezentă în peste 40 de parohii. Având la bază cele patru note caracteristice prezentate în documentul conciliar Apostolicam Actuositatem (eclezialitate, organicitate, laicitate și colaborarea cu ierarhia), Acțiunea Catolică cuprinde trei sectoare de activitate (copii, tineri și adulți) și domenii vaste de acțiune: liturgic, formativ, caritativ și cultural recreativ. Prin alegerea de a fi membri ai Acțiunii Catolice suntem chemați să redescoperim și să trăim cu o fidelitate continuă carisma acestei asociații, care ne-a fost dată pentru binele comun, în beneficiul întregii Biserici. Slujirea comuniunii ecleziale devine concretă astfel: - realizând legătura strânsă dintre Acțiunea Catolică și păstorii noștri printr-o ascultare fiască, atentă și supusă, care nu limitează autonomia noastră laică, ci dă o formă mult mai profundă apostolatul nostru - trăind în Bisericile noastre locale slujirea proiectelor sale pastorale, identificați cu parohia, locul unde putem fi devotați întru totul - realizând legături strânse și stabile între Acțiunea Catolică și celelalte asociații și mișcări, pentru ca apostolatul laic al fiecărei parohii să fie ca un cor armonios. Acțiunea Catolică are mereu ca obiectiv formarea apostolilor laici. Este vorba despre o formare care trebuie să fie solidă, profundă, permanentă și integrală, care îi țintește pe toți, copii, tineri și adulți și implică toată viața persoanelor. Avem nevoie de o formare care are în centru pe Cristos și conștientizează valoarea botezului. Ca și laici suntem chemați să trăim unitatea dintre credință și viață, prin primatul vieții spirituale, al rugăciunii și al contemplației. Avem nevoie de o viață spirituală care nu se repliază pe propria persoană, ci de una care intră în contact direct cu viața, deoarece credința are și implicații sociale și chiar politice. Avem în vedere atâtea domenii care au fost indicate de către Sfântul Părinte Acțiunii Catolice, de-a lungul istoriei sale: demnitatea persoanei, apărarea vieții, căsătoria și familia, educația, sărăcia și angajamentul nostru pentru pace și dreptate. În baza acestor note fundamentale, alegerea noastră și urmarea lui Cristos devin realitate concretă. În modul nostru de a fi și de a trăi înaintea lui Dumnezeu și a celorlalți, în noi înșine și în fața istoriei, se văd caracteristicile Acțiunii Catolice și baza ei de a fi o școală a sfințeniei. Acest mod de a pătrunde toate ambientele vieții cu credință și cu harul lui Dumnezeu, precum și această dorință de a fi ferment în realitatea noastră locală, fac din Acțiunea Catolică o alegere concretă a sfințeniei în cadrul cotidianului. Devenim așadar nu doar admiratori ai lui Cristos, ci chiar discipoli! Redau mai jos salutul papei Benedict adresat Acțiunii Catolice, la rugăciunea Angelus din 8 decembrie 2008: "Salut pe toți membri Acțiunii Catolice, care în acest timp reînnoiesc adeziunea la această asociație. Susținuți de protecția sfintei Fecioare, pot să-și exprime mai bine slujirea lor eclezială și în mod special angajamentul lor educativ pe care Acțiunea Catolică a contat, pe parcursul lungii și solidei sale tradiții". *** Situația depunerii adeziunii AC Anul asociativ 2008-2009 Sector copii
Sector tineri
Sector adulți
Astfel, Acțiunea Catolică, în anul asociativ 2008-2009, este prezentă în 41 de parohii, cu 807 copii, 135 animatori, 803 tineri și 272 adulți, adică 2017 de membri. Opt parohii ale diecezei s-au declarat simpatizante AC. Anca Lucaci lecturi: 10.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |