Coasta de Fildeș: Noul an pastoral în Konankro-Kpakobo
Pr. Gabriel Cimpoeșu, din Dieceza de Iași, aflat în misiune în Coasta de Fildeș, a inaugurat miercuri, 12 noiembrie 2008, noul an pastoral 2008-2009 în satul Konankro-Kpakobo.
Cu această ocazie ne-a transmis un mesaj în care descrie trăirile inedite din misiuni:
"A fost ca un pelerinaj, pentru că ne-am deplasat mai întâi pe jos, apoi cu mașina și din nou pe jos. Satul unde mergeam, Konankro-Kpakobo, se afla la extremitatea estică a parohiei, iar drumul este plin de gropi.
Oricum am mers în număr destul de mare. Nu era curent, deci nu am folosit microfon, dar ne auzeam foarte bine din cauza liniștii profunde care era în sat.
După o scurtă vizită prin sat, a urmat un moment de dans și cântece pentru a invita locuitorii locului la eveniment.
Momentul central a fost bineînțeles sfânta Liturghie, care avea menirea de a vesti prin semne și cuvinte, misterul morții și învierii lui Isus Cristos.
După prânzul comunitar a urmat momentul artistic compus din dansuri tradiționale și teatru.
Atmosfera frumoasă, bucuria pe care o emanau credincioșii în executarea tuturor activităților au fost o mărturie pentru a invita la credința în Isus Cristos pe cei care o doresc. Acest lucru s-a verificat în timpul momentului artistic când o bătrână s-a prezentat pentru a se dărui Domnului, hotărâtă să vină în fiecare duminică la sfânta Liturghie.
Am văzut atâta bucurie pe chipul ei că am uitat de toate eforturile făcute în acea zi.
Cred din ce în ce mai mult că prezența misionarilor în zonele de misiune este foarte importantă pentru credincioși, chiar și pentru animiști, care observă, analizează și apoi când Domnul îi cheamă se alătură comunității creștine".
Pr. Gabriel Cimpoeșu
lecturi: 22.