Ziua Mondială a Claustratelor

Ziua în care Biserica sărbătoreşte Prezentarea la Templu a Preasfintei Fecioare Maria, 21 noiembrie 2008, este o zi dedicată surorilor de viaţă contemplativă, surori ce zilnic prezintă Domnului propria viaţă ascunsă de rugăciune şi de convertire a inimii în slujirea Bisericii şi a omenirii.

Noi, surorile benedictine ale Mănăstirii "Maica Unităţii", dorim ca în această zi să oferim o simplă mărturie cu scopul de a face mai cunoscută carisma vieţii contemplative pentru ca aceasta să fie îmbrăţişată cu iubire de alte tinere dornice de a se dărui în întregime lui Cristos.

Vom încerca să explicăm ce înseamnă a fi soră de viaţă contemplativă, indiferent de ordinul la care se aparţine, ştiut fiind faptul că în Biserică nu sunt prea multe ordine de viaţă contemplativă; în acelaşi timp cunoaştem că cea mai veche formă de viaţă contemplativă ce poate fi întâlnită şi astăzi este cea iniţiată de sfântul Benedict, întemeietor al monahismului occidental, care a adus monahismul născut în Orient, inspirat de sfântul Pahomie, sfântul Anton abate şi alţii. Astăzi orice mănăstire constituie în lume un centru de spiritualitate pentru cel ce doreşte o întâlnire mai profundă cu Dumnezeu.

Sora de viaţă contemplativă este o persoană normală, pătrunsă şi învinsă de iubirea lui Cristos. Nedorind nimic şi pe nimeni altcineva în afară de el, îl caută asiduu în simplitatea vieţii cotidiene, contemplându-l în toţi sub aparenţe diverse şi contradictorii. A trăi în singurătatea mănăstirii, dar unită cu toţi prin rugăciune şi prin respectarea unei reguli monastice, împreună cu celelalte surori, pe care aceeaşi iubire a lui Cristos le-a chemat, înseamnă a avea privirea îndreptată spre realităţile veşnice în ciuda limitelor impuse de fragilitatea umană. Prin lectura constantă a cuvântului lui Dumnezeu sora devine capabilă să interpreteze semnele timpului şi să primească în rugăciunile ei durerile şi necesităţile celor ce păşesc pragul mănăstirii.

Sora de viaţă contemplativă, veghind în rugăciune, în permanenţă găseşte pentru toţi fraţii aurora unei lumi noi în care, după cunoscută expresie a papei Paul la VI-lea, "civilizaţia iubirii va triumfa într-o societate în care pare să prevaleze violenţa şi ura, deoarece Cristos a spus: «Eu am învins lumea... şi porţile iadului nu o vor birui!»".

Umanitatea rătăcită, răscolită de războaie, de terorism şi de răul care se prezintă sub varii forme, din ce în ce mai tentată de o cultură a morţii, poate spune, chiar şi dincolo de cuvinte, prin însăşi existenţa ei consumată în linişte pentru Cristos, unită cu rugăciunea surorilor, un cuvânt de consolare, de iertare, de pace şi de comuniune.

Tinerii de astăzi, supuşi ritmurilor frenetice şi stresante ale vieţii, o viaţă solicitată şi de atâtea atracţii necreştine, pot simţi pe de altă parte şi atracţia unei vieţi dăruite total lui Cristos, viaţă aparent inutilă deoarece este ascunsă, dar nu mai puţin preţioasă. Să întrebăm acum o tânără postulantă de-a noastră din Bacău şi să ascultăm mărturia ei, care, cu siguranţă, nu va fi banală...

"Orice tânăr, mai devreme sau mai târziu, ajunge să se întrebe: «Ce rost are viaţa mea? Are ea vreun sens? Care este scopul existenţei mele efemere, dar importante, pe acest pământ?». Astfel de întrebări roiau şi în mintea mea, constituind preocuparea principală dincolo de studii, de ieşiri cu prietenii, convorbiri pe internet etc. Pe măsură ce mă apropiam de finalul studiilor, aceste întrebări deveneau din ce în ce mai acute. Cu mult timp în urmă citisem într-o carte de spiritualitate următorul îndemn: «În momentul în care trebuie să iei o decizie importantă pentru viaţa ta, mergi în faţa lui Isus!». Cu acest gând în minte, paşii m-au purtat în Biserică într-o zi de joi, zi în care era expus preasfântul sacrament. Acolo a luat naştere un colocviu spontan şi profund cu cel care a zis: «Veniţi la mine toţi...!». Nu pot spune că a fost o revelaţie subită, însă această voce devenea tot mai acută, cu fiecare nouă vizită făcută lui... vocea a cărui mesaj se concretiza în cuvintele: «Toată lumea munceşte... aleargă... numai tu nu faci nimic... pentru moment. Însă dacă vrei, poţi face cu mult mai mult decât aceştia pe care îi vezi alergând... poţi munci şi tu pentru un scop cu mult mai nobil, salvarea sufletelor, rămânând strâns unită cu mine...». Acest gând s-a alăturat unei dorinţe arzătoare ce o nutream cu mult timp înainte, nedefinită la început, dar care a devenit realitate apoi: aceea de a găsi un ambient oportun propriei dezvoltări umane şi spirituale prin rugăciune şi muncă, în comuniune cu ceilalţi şi în slujba lui Cristos.

Astăzi, în timp ce scriu aceste rânduri, mă simt tot mai motivată şi convinsă de frumuseţea dăruirii zilnice, din iubire faţă de Cristos a cărui iubire nu poate fi egalată de nimic ce ţine de mirajul acestei lumi".

Surorile Benedictine, Mănăstirea "Maica Unităţii"

lecturi: 8.