Târgu Trotuș: Administrarea Mirului
Comunitatea credincioșilor din Târgu Trotuș a fost în mare sărbătoare în ziua de sâmbătă, 23 august 2008, prilejuită de conferirea sacramentului Mirului unui grup de 89 de tineri prin mijlocirea PS Aurel Percă.
În cadrul sfintei Liturghii care a fost celebrată la ora 17.00 a fost sfințit și noul clopot, iar 89 de tineri au primit "într-o dulce adiere de vânt" darurile inestimabile ale Duhului Sfânt.
Se cuvine să mulțumim: bunului Dumnezeu pentru toate darurile cu care ne copleșește în viața de zi cu zi; Excelenței sale ep. Aurel Percă pentru că anul acesta a îmbogățit tinerii parohiei noastre cu darurile Duhului Sfânt; tuturor preoților concelebranți; pr. Gabriel Dancă, vicarul parohiei noastre, și doamnei profesor Liliana Socaciu pentru implicarea lor în mod efectiv și afectiv la catehizarea tinerilor noștri precum și tuturor celor care s-au ostenit ca sărbătoarea noastră să fie cât mai frumoasă.
Pr. Anton Mărăndescu, paroh
lecturi: 10.