Veronica Antal - crin însângerat

Peste câteva zile, la 24 august 2008, va fi comemorată o tânără dintr-un sat din Moldova. Modul cum a murit i-a făcut pe mulţi să privească cu mai multă atenţie la viaţa şi la mesajul ei.

Este vorba de Veronica Antal (1935-1958) care, în urmă cu 50 de ani, în timp ce se întorcea de la sfânta Liturghie de la Hălăuceşti, jud. Iaşi, în mijlocul câmpului, a fost atacată de un tânăr care voia să-i păteze viaţa feciorelnică închinată lui Dumnezeu. Pentru că nu i-a cedat, a ucis-o cu cuţitul. După 42 de lovituri de cuţit Veronica şi-a dat viaţa şi a plecat să-l întâlnească pe mirele său divin, Isus Cristos. Avea 23 de ani.

S-a născut în localitatea Nisiporeşti (com. Boteşti), judeţul Neamţ, în ziua de 7 decembrie 1935, din părinţii Gheorghe şi Eva. A fost primul copil dintre cei patru cu care Dumnezeu a binecuvântat familia. Botezul l-a primit în biserica parohială din Hălăuceşti, la 8 decembrie 1935. I s-a dat numele Veronica, în amintirea unei surori a tatălui, care murise în tinereţe.

Părinţii fiind ocupaţi cu muncile câmpului, copila a fost crescută mai mult de bunica Zarafina, care căuta să inspire Veronicăi dragostea faţă de Cristos, conducând-o în primii paşi pe calea credinţei.

A urmat cursurile şcolii primare din localitate, după care va rămâne acasă pentru a-şi ajuta părinţii la muncile din gospodărie. Ca adolescentă, s-a înscris în corul bisericii şi într-o asociaţie de laici. Va începe să se gândească serios la viitorul ei. După vârsta de 16 ani a vrut să intre în mănăstire pentru a-şi consacra viaţa Domnului. N-a putut să-şi ducă dorinţa la împlinire din cauza regimului comunist, care închisese toate mănăstirile catolice din ţară şi trimisese măicuţele acasă.

Şi-a propus să fie cât mai aproape de Dumnezeu în casa părinţilor. S-a hotărât să înainteze pe drumul sfinţeniei şi să trăiască o viaţă curată. Întrucât localitatea în care s-a născut era filială şi nu se săvârşea sfânta Liturghie decât duminica, participa în fiecare zi la Liturghie în Parohia Hălăuceşti, circa 8 km de satul natal. Pentru acesta se trezea în fiecare dimineaţă la ora 4.00 şi mergea pe jos, împreună cu un grup de prietene, pentru a participa la Liturghie şi pentru a se împărtăşi. Iubea mult copiii şi bolnavii, pe care îi vizita deseori, iar încercările le suporta cu multă răbdare. Ajuta la pregătirea catehetică a copiilor şi îi învăţa rugăciunile. Nu uita să se roage, mai ales pentru preoţii care erau în închisori din cauza credinţei. Îşi alimenta viaţa spirituală cu citirea cărţilor sfinte şi, deseori, în faţa prietenelor ei, îşi manifesta dorul după cer.

"Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii: Isus este al meu, iar eu sunt a lui Isus". Sunt puţinele cuvinte rămase în scris de la această tânără din Moldova. Au fost scrise pe un bileţel şi sunt o dovadă a dăruirii sale totale faţă de Isus, mirele ceresc.

În seara zilei de 23 august, a plecat la Hălăuceşti împreună cu grupul de prietene. A doua zi a participat la sfânta Liturghie, în cadrul căreia mai mulţi tineri primeau taina sfântului Mir. După terminarea Liturghiei, Veronica a ajutat la aranjarea lucrurilor. Apoi a mers să ia masa la una dintre cunoştinţele ei din Hălăuceşti. Spre seară, prietenele ei voiau să plece acasă împreună, dar ea le-a spus să plece înainte pentru că le va ajunge din urmă. După puţin timp, şi-a luat rămas bun de la cunoştinţa ei şi a plecat spre Nisiporeşti.

A fost găsită a doua zi de către nişte săteni care mergeau la câmp: era cu faţa în jos, fără suflare şi plină de sânge, cu rozariul (un fel de metanii) strâns în palma mâinii drepte şi cu o cruce pe spate făcută din strujeni de porumb.

Ucigaşul nu a fost sigur că tânăra a murit după primele împunsături de cuţit. A revenit după câteva ceasuri. Găsind-o agonizând, a lovit-o din nou până s-au făcut 42 de împunsături.

Vestea morţii tinerei Veronica s-a răspândit imediat atât în satul natal cât şi în localităţile învecinate. La înmormântare, care a avut loc în ziua de 27 august, biserica din Nisiporeşti era neîncăpătoare.

Dosarul a fost clasat iniţial cu rezoluţia "autor necunoscut". Criminalul avea rude în Miliţie şi, deşi au existat martori, aceştia au fost cumpăraţi, iar el eliberat. Au fost acuzaţi alţi doi tineri. Ulterior, procesul s-a reluat, iar martorii au revenit asupra declaraţiilor. Cei doi tineri acuzaţi pe nedrept au fost eliberaţi. Unul dintre ei, după ce a făcut şapte luni de închisoare, a murit din cauza bătăilor primite în detenţie. În cele din urmă a fost condamnat ucigaşul.

Imediat după moartea Veronicăi, credincioşii din Nisiporeşti şi din satele învecinate au început să vorbească despre ea ca fiind o sfântă, numind-o "martiră a curăţiei". Oamenii au realizat că moartea ei sfântă a fost rodul unei vieţi sfinte, rodul fidelităţii sale faţă de acel Dumnezeu în care inima ei de tânără credea cu fermitate. În fiecare an, în ziua de 24 august, la locul martiriului se celebrează o sfântă Liturghie la care participă mii de credincioşi.

În anul 2003, în urma cererii multor credincioşi şi după o atentă analiză, păstorul Diecezei de Iaşi, cu sprijinul Provinciei "Sfântul Iosif" a Fraţilor Minori Conventuali din România, a decis ca să iniţieze cauza de canonizare a acestei slujitoare a lui Dumnezeu. Astfel, în ziua de 25 noiembrie 2003 a început procesul informativ asupra vieţii, virtuţilor, faimei de sfinţenie şi martiriului slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal.

Despre Veronica Antal a scris mai întâi pr. Anton Demeter, care a adunat mărturii despre ea începând cu anul 1980. În anul 2003, pr. Alexandru Suceu a publicat o carte la Editura "Serafica". După anul 2003, comisia constituită pentru cauza de canonizare a strâns peste 3.000 de pagini de mărturii, documente, fotografii, date.

La 11 noiembrie 2006, dosarul sigilat este trimis la Congregaţia pentru Cauza Sfinţilor de la Vatican, care va continua analizarea actelor procesului, ultima fază fiind recunoaşterea vieţii virtuoase şi a martiriului.

(O mare parte din acest articol a fost publicat în Ziarul lumina - 22 august 2008)

CC

* * *

Rugăciune

Dumnezeule, Părinte atotputernic, noi te lăudăm şi îţi mulţumim pentru că ai dat slujitoarei tale Veronica Antal tăria de a-şi păstra curăţia cu preţul vărsării sângelui, devenind un exemplu de trăire autentică a credinţei. Cu multă bucurie, ea şi-a oferit viaţa slujirii lui Isus prin votul de curăţie şi prin rugăciune continuă a căutat să aibă mereu candela aprinsă pentru a întâmpina pe mirele său divin.

Te rugăm, Părinte veşnic, să învredniceşti pe slujitoarea ta Veronica cu aureola sfinţeniei pentru a deveni o adevărată pildă vie de tărie creştină şi a susţine tinerii şi tinerele noastre pe drumul desăvârşirii şi al fericirii adevărate. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Imprimatur

Mons. Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
22.05.2002

* * *

Scrisoare pastorală: Comemorarea a 50 de ani de la moartea slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal

lecturi: 38.