Sydney 2008: Un vis devenit realitate pentru tinerii români
"Pentru tinerii catolici din România, participarea la Ziua Mondială a Tineretului de la Sydney era un vis. Și iată că pentru 43 dintre ei a devenit realitate", a mărturisit, pentru Agenția SIR (Servizio Informazione Religiosa), părintele Felix Roca, responsabil al delegației române la ZMT de la Sydney.
Grupul român, format din tineri romano-catolici și greco-catolici, a sosit în Australia săptămâna trecută și a fost găzduit de Parohia "Sfântul Benedict" din Burwood, Melbourne.
"În zilele din parohie - relatează părintele Roca - ne-am rugat împreună și am participat la sărbătoarea hramului parohiei, am vizitat orașul și am participat la activități sociale. Am plantat și 200 de copaci în parcul orașului, ca semn al prezenței noastre aici, în aceste zile".
Catehezele pentru tinerii români vor fi ținute de cei trei preoți care îi însoțesc în biserica "Our Lady of the Assumption" din Homebush, unde este paroh un preot de origine română, pr. Mihai Angel, fost preot ortodox trecut la catolicism în Australia în 1996.
"Unii dintre tinerii prezenți la Sydney - a adăugat părintele Roca - au fost prezenți și la Zilele Mondiale ale Tineretului de la Roma și Koln, dar mulți dintre ei sunt pentru prima oară la un astfel de eveniment și sunt foarte entuziasmați. Pentru ei este o experiență unică și cu siguranță va fi de neuitat".
Sursa: www.agensir.it
Traducere de Ovidiu Bișog
lecturi: 12.