Satu Nou: Funerariile pr. Mihai Lucaci
Pr. Mihai Lucaci care a trecut la Domnul sâmbătă, 12 iulie, a fost înmormântat marți, 15 iulie, în Satu Nou.
Liturghia de înmormântare a început la ora 10,30. PS Petru Gherghel a prezidat Liturghia la care au participat 35 de preoți. Printre ei: colegi de-ai părintelui răposat, foști vicari, preoți care au fost încurajați pe drumul vocației, preoți din parohiile vecine sau din parohiile unde a slujit părintele.
Printre credincioșii care au umplut biserica până la refuz se aflau mulți din Rotunda, Boghicea, Slobozia, Buhonca...
Sicriul cu trupul neînsuflețit, depus în biserica parohială în ziua de duminică, 13 iulie, era în fața altarului înconjurat de coroane din partea comunităților în care au slujit. Pr. Lucian Păuleț a arătat la începutul Liturghiei că părintele a slujit la Lespezi și Răchiteni și apoi 21 de ani la Rotunda și 14 ani la Slobozia.
La predică, pr. Ștefan Lupu a vorbit despre atitudinile pe care le au oamenii în fața morții: frică, nepăsare, credință. Creștinul trebuie să fie însuflețit de speranță care vine din credință. Pornind de la Evanghelia care s-a proclamat la Liturghie, predicatorul a arătat că aceia care cred se aseamănă cu bobul de grâu căzut în pământ care murind trece la o nouă viață. A amintit apoi de credința și încercările părintelui răposat. Predicatorul însuși a fost încurajat în chemarea spre preoție de pr. Lucaci. De asemenea, pr. Mihai, catehizând copiii din Rotunda, i-a învățat să ia atitudine în fața ateismului. Când a construit casa și a renovat biserica a știut să se ferească și să se apere de cei care-l căutau pentru a întreba de autorizație cu ajutorul rozariului.
La finalul Liturghiei, păstorul diecezei a mulțumit familiei și satului că l-au oferit pe pr. Mihai. A mulțumit și celor care în ultimul timp s-au îngrijit de Sfinția sa, fie în Spitalul din Iași, fie în Spitalul din Barticești. A citit apoi din testament câteva gânduri care l-au animat pe cel care era condus pe ultimul drum: "În tine Doamne am nădăjduit îi nu voi regreta în veci. Am iubit sfânta Preoție și cred că am corespuns la darul primit în măsura posibilităților mele. Am văzut în toate providența lui Dumnezeu. Am avut o mare încredere în ajutorul Preacuratei Fecioare Maria în care am văzut pe mama preoției mele. Aștept cu încredere și resemnare ultimele clipe ale vieții mele de pe pământ prin care să se deschidă porțile fericirii veșnice. Cer iertare din toată inima de la superiorii mei, de la colegii mei și de la toți cei pe care i-am supărat în viața mea. Îi rog pe toți să mă ierte și să nu mă uite în rugăciunile lor. Cer iertare cu lacrimi în ochi de toate păcatele mele cu care l-am supărat pe bunul Dumnezeu. Doamne, te rog iartă-mă! În mâinile tale Doamne, îmi încredințez sufletul! (...) Mulțumesc din toată inima credincioșilor din Rotunda care m-au înțeles, m-au acceptat așa cum am fost, cu toate slăbiciunile mele, timp de 21 de ani. Când am plecat de la ei i-am binecuvântat de sus de pe Calvar. Credincioșilor din Slobozia și din Boghicea care m-au suportat timp de 14 ani le mulțumesc și lor. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească! Aceleași calde mulțumiri le adresez și credincioșilor din Lespezi unde am început activitatea preoțească alături de bunul paroh Anton Sociu, cald la inimă și înțelegător, precum și celor din Răchiteni și Izvoarele unde am avut ca paroh inima de aur a părintelui Pavel Cojocaru. Credincioșilor din filialele Buhonca și Boghicea le mulțumesc și la cer iertare că poate uneori nu i-am slujit cum trebuie, fiind obligat să alerg în grabă dintr-un sat în altul".
Dintre colegii părintelui Lucaci, care au fost hirotoniți la 29 iulie 1964, la Alba-Iulia, șase mai sunt în viață (pr. Grigore Duma, pr. Ioan Simon, pr. Mihai Pal, pr. Mihai Babeu, pr. Adalbert Balint, Francisc Simon). Pr. Grigore Duma și pr. Ioan Simon au transmis gândul lor de rugăciune din locurile îndepărtate în care lucrează.
La finalul Liturghiei, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost condus spre cimitir. Deși ploaia se întețise, credincioșii au urmat sicriul în reculegere. Fiind înmormântat după dorință alături de părinții și rudele lui, trupul părintelui așteaptă învierea.
Pr. Cornel Cadar
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
13 iulie: Barticești: Rugăciuni pentru răposatul pr. Mihai Lucaci și 15 iulie: Satu Nou (NT): Funeraliile pr. Mihai Lucaci
lecturi: 14.