Adevărata istorie a Zilei Mondiale a Tineretului

Atunci când în anul 1983 s-a gândit convocarea unei Zile Mondiale a Tineretului, în Vatican unii credeau că este o idee imposibil de realizat. Astăzi, aşa cum demonstrează ceea ce se întâmplă la Sydney, ZMT a devenit unul din evenimentele cele mai importante pentru Biserică.

Cardinalul Josef Cordes, astăzi preşedinte al Consiliului Pontifical "Cor unum", dar atunci vicepreşedinte al Consiliului Pontifical pentru Laici, a relatat istoria inedită despre naşterea ZMT cu ocazia celebrării la Roma a 25 de ani ai Centrului Internaţional de Tineret "Sfântul Laurenţiu", la 15 martie 2008.

* * *

Ideea de a crea Zilele Mondiale ale Tineretului s-a născut în Anul Sfânt extraordinar 1983/1984. Cetatea eternă a fost invadată de asociaţii, societăţi, confraternităţi şi grupuri de toate felurile. Unul dintre voluntarii Centrului Internaţional de Tineret "Sfântul Laurenţiu" (creat de Ioan Paul al II-lea în urmă cu 25 de ani lângă Vatican), părintele Massimo Camisasca din Mişcarea "Comunione e Liberazione", a întrebat: "În acest An Sfânt, de ce să nu facem şi o întâlnire internaţională a tineretului?". I-am răspuns: "Ideea este interesantă; dar cine o va putea organiza?". Mi se părea clar că o asemenea iniţiativă depăşea posibilităţile Consiliului Pontifical pentru Laici. Şi că ar fi putut să reuşească numai cu condiţia ca să se angajeze toate iniţiativele spirituale noi care colaborau în centru. Le-am adunat şi am fost în măsură să le obţinem disponibilitatea, împotriva părerii unora dintre conducătorii lor mai vârstă care, din cauza experienţelor lor foarte rele într-o adunare asemănătoare desfăşurată în Anul Sfânt 1975, au ridicat multe rezerve. Dar - slavă Domnului - scepticii nu au reuşit să stingă seninătatea proaspătă şi elanul tineresc necesar al celorlalţi.

Cu cât se apropia prima Zi a Tineretului, cu atât mai puternice se arătau rezistenţele externe. Din unele dieceze, invitate de noi, veneau comentarii critice, cum ar fi: "Nu este de datoria Vaticanului să se ocupe de tinerii noştri". Primarul (comunist) al Romei a respins în ultimul moment autorizaţiile acordate deja, aşa încât nu ne-a fost cu putinţă să pregătim corturile pentru turişti în Parcul "Pineta Sacchetti" şi să le instalăm acolo pentru oaspeţi. Anumite cartiere romane s-au mobilizat împotriva presupusei invazii de tineri gălăgioşi. Cu ecologiştii s-au asociat jurnalişti pentru a răspândi alarma cu privire la apropiata devastare a grădinilor şi a locurilor publice ale Urbei. Au apărut articole în ziare cu titluri de tipul "Sosesc hunii".

Şi totuşi, în pofida lipsei noastre totale de experienţă în ce priveşte megaadunări de acel tip şi în pofida piedicilor care s-au pus, marea întâlnire a fost un succes triumfal. Circa trei sute de mii de tineri au acceptat invitaţia papei şi în Duminica Floriilor au participat la euharistie în Piaţa "Sfântul Petru". Masa de străini era supradimensionată chiar şi cât priveşte Roma, şi totuşi totul s-a desfăşurat în mod aşa de ordonat şi exemplar încât a uimit întreaga lume. Cardinalul decan Confalonieri în vârstă de 91 de ani, care urmărise câteva faze ale sărbătorii tinereşti de la terasa bazilicii vaticane, a spus: "Nici măcar romanii cei mai bătrâni nu-şi pot aminti ceva asemănător".

Noi, de la Consiliul pentru Laici, aveam forţele fizice epuizate. Timp de o jumătate de an nu am avut în minte altceva decât Ziua Tineretului. Toate celelalte le lăsasem deoparte. Ni se reproşase chiar că am crezut şi am voit asta; de fapt am plătit datoria noastră faţă de tineretul mondial până la ultimul bănuţ. Desigur, papa Ioan Paul al II-lea gândea asta în cu totul alt mod. Cu puţin înainte de vacanţa de vară ne-a informat: "Anul viitor a fost proclamat de ONU Anul Tineretului. Nu ar fi cazul să invităm din nou la Roma tineretul din lume?".

Auzind propunerea, este de înţeles că entuziasmul nostru a fost foarte reţinut. Timp pentru pregătiri mai rămânea foarte puţin, de vreme ce pauza pentru vacanţa de vară cu cele două luni de întrerupere era foarte aproape, iar data care trebuia fixată era din nou Duminica Floriilor. Fără a spune că nu am fi putut din nou timp de jumătate de an să pretindem angajarea grupurilor de la centru pentru o nouă Zi a Tineretului. Pe de altă parte, trebuia să spunem da papei, înainte de toate pentru că este papa, şi apoi pentru că văzusem personal că prima Zi a Tineretului marcase un mare impuls de credinţă pentru foarte mulţi tineri. Buna noastră dispoziţie la ascultare a avut imediat un ecou neaşteptat, care ne-a scutit de multe griji: Chiara Lubich, fondatoarea Focolarinilor, a pus la dispoziţia noastră toate forţele mişcării sale, în aşa fel încât am putut să ne sprijinim pe o organizaţie deja verificată.

Pentru a doua oară participarea tinerilor a fost oceanică: la Liturghia de încheiere în faţa bazilicii din Lateran sunt circa două sute cincizeci de mii de prezenţe. Noi, cei de la Consiliul pentru Laici, am fi voit să închidem pentru puţin timp capitolul "tineret"; de fapt, erau mult alte lucruri care trebuiau făcute. În Lunea Sfântă, la limita epuizării, am fost în Germania pentru a putea în sfârşi să dorm şi să mă recuperez puţin după oboseală. În Duminica Paştelui a urmărit transmisiunea televizată a Liturghiei în Piaţa "Sfântul Petru". Omilia papei, încă tânăr pe atunci, m-a entuziasmat. Dar iată că un text m-a iritat: cu elan foarte puternic papa a scandat aceste fraze: "Cu sute de mii de tineri m-am întâlnit duminica trecută şi am imprimat în suflet imaginea sărbătorească a entuziasmului lor. Dorind ca această experienţă minunată să se poată repeta în anii viitori, dând naştere Zilei Mondiale a Tineretului în Duminica Floriilor...". Sfântul Părinte a dat de gust şi a instaurat o practică nouă în Biserica Catolică.

Astfel a început celebrarea Zilelor Tineretului, care a ajuns în cele mai diferite ţări ale planetei, alternând adunările internaţionale cu cele realizate în Bisericile locale. Inaugurarea a fost la Buenos Aires în Argentina. Apoi au urmat SUA, Europa şi Asia. O însemnătate deosebită au avut-o întâlnirea de la Paris şi cea de la Roma în timpul Anului Sfânt 2000. Cel mai mare număr s-a înregistrat în Filipine, unde s-au adunat circa patru milioane de persoane în sărbătoare. Mass-media au fost unanime în comentariul că familia popoarelor încă nu a asistat vreodată la un eveniment la care să participe - voluntar şi cu bucurie foarte mare - o mulţime aşa de mare de persoane.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.