Tomești: Vești din Kenya
Miercuri, 25 iunie 2008, a avut loc, la Tomești (jud. Iași), întrunirea lunară a membrilor Asociației Misionare "Inimă de mamă", îndrumată de pr. Pavel Chelaru. Invitat special a fost Cristian Bîrnat, student la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iași, care le-a vorbit celor prezenți despre activitatea misionară pe care a desfășurat-o ca misionar în Kenya, în misiunea Maikona, unde activează trei preoți români plecați din Dieceza de Iași: pr. Eugen Blaj, pr. Isidor Mârț și pr. Victor Osoloș.
Participanții la această întâlnire au putut afla lucruri interesante despre activitatea celor trei preoți și a celor doi studenți seminariști care i-au ajutat, despre condițiile precare de viață și hrana sărăcăcioasă a localnicilor, despre viața copiilor în grădinițe și despre eforturile pe care le fac misionarii pentru a-i trimite pe copii la studii.
Expunerea a fost însoțită de imagini filmate ale locuințelor, grădinițelor și ale unei biserici. S-a văzut cum a fost construită o nouă grădiniță și cum se celebrează acolo o sfântă Liturghie.
O impresie deosebită au produs cântecele și dansurile din timpul unei Liturghii, precum și vestimentația localnicilor.
La finalul întâlnirii a fost exprimată dorința unei reîntâlniri cât mai curând cu preoții misionari români cu ocazia revenirii acestora în țară în perioada concediului.
Eugenia Grosu
lecturi: 8.