Butea: Invitație la binecuvântarea casei de bătrâni și bolnavi
Congregația "Misionarele Patimii lui Isus Cristos" din Butea, jud. Iași, împreună cu superioara generală și întreaga comunitate se pregătesc pentru celebrarea liturgică din ziua de sâmbătă, 9 august 2008, începând cu ora 10.00, prin care va fi binecuvântată casa de bătrâni și bolnavi "Papa Ioan Paul al II-lea" din Butea.
Liturghia va fi prezidată de PS Petru Gherghel, alături de care au fost invitați și PS Luciano Pacomio, episcop de Mondovi (Italia), preoți din zonă și din străinătate.
Celebrarea se va desfășura în fața grotei "Sfânta Fecioară Maria de Lourdes" din curtea bisericii din Butea. În cadrul celebrării vor fi binecuvântați bolnavii, iar după Liturghie va urma binecuvântarea casei de bătrâni și bolnavi și a capelei dedicată "Divinei Milostivi".
Pentru reușita organizării acestui eveniment, preoții invitați sunt rugați să confirme participarea la celebrarea Liturghiei și la restul ceremoniei până la 30 iulie 2008, la parohie - tel. 0232/713075 - sau la surori.
Detalii suplimentare pot fi obținute de la Congregația Surorilor "Misionarele Patimii lui Isus", str. Bisericii, 747, 707065-Butea, jud. Iași, tel. 0232/713178, e-mail: msnsgc@yahoo.it
lecturi: 26.