Iași: Moment festiv la Facultatea de Teologie Romano-Catolică
A treia promoție a Facultății de Teologie Romano-Catolică, din cadrul Universității "Al. I. Cuza" din Iași, a desfășurat sâmbătă, 10 mai 2008, ultimul curs al studenților din anul IV, în cadrul unei festivități pline de emoții.
Au fost prezenți absolvenții anului IV, fiind însoțiți de familiile, prietenii, cunoștințele, dar și de studenții din anii mai mici, de profesorii care i-au îndrumat în toți acești ani, profesori din cadrul Facultății de Teologie, dar și din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic. De asemenea, au participat la acest moment festiv profesori din cadrul Universității "Al.I. Cuza", care au contribuit la formarea studenților pentru cea de-a doua specializare, respectiv profesori de la Facultatea de Filosofie pentru specializarea Asistență Socială și de la Facultatea de Litere pentru specializările Limba și Literatura Română și Limba și Literatura străină (Engleză).
Această festivitate a fost deschisă de Corala "Gaudete" a Facultății de Teologie Romano-Catolică, prin intonarea cântecului Gaudeamus igitur, care ne-a introdus în atmosfera de sărbătoare. A urmat strigarea catalogului, care s-a făcut pentru ultima dată, emoțiile fiind destul de mari, continuând apoi cu susținerea cursului de către pr. Emil Dumea, decanul Facultății de Teologie. El ne-a vorbit despre problemele cu care se confrunta societatea timpurilor noastre, în special de condiția șomerului, valoarea unei corecte raportări și abordări a problemelor timpului, prezentându-ne și situația în care ne aflăm noi acum, ca proaspăt absolvenți ai acestei facultăți.
În sală fiind prezenți profesori și de la celelalte specializări, au luat cuvântul pentru a prezenta felicitările lor absolvenților, dar și pentru a ne da un ultim sfat ce ne va ajuta să înfruntăm viața în anii ce vor urma. De asemenea, cel care ne-a însoțit în toate momentele studenției și a fost îndrumătorul de an, pr. Iosif Iacob, în cuvinte simple, dar profunde, ne-a îndemnat să avem curajul de a fi oameni cu principii sănătoase în contextul actual în care este promovată, pe toate căile, o doctrină cu profunde orientări relativiste.
Absolvenților li s-a înmânat o diplomă, deocamdată doar simbolică, după care, un reprezentant al anului IV a luat cuvântul, aducând mulțumiri tuturor celor prezenți și în mod particular celor care au avut o misiune atât de grea în acești ani ai formării: părinții și cei care s-au implicat în formarea intelectuală.
A urmat apoi tradiționalul moment al înmânării cheii, de către șefa promoției 2008 unui student din anul II, reprezentând predarea ștafetei studenților mai mici. Festivitatea a fost încheiată de corala "Gaudete" și felicitarea studenților de familiile acestora.
Aceste momente, pline de emoție, au fost trăite la maxim de fiecare student în parte, atât de absolvenți, care se află la sfârșitul facultății, dar și de studenții mai mici, care se pregătesc încet-încet sa treacă și prin astfel de experiențe...
Mulțumim Domnului, în primul rând, că ne-a călăuzit pașii spre această facultate, care ne-a format ca buni creștini, ca oameni de bază ce lucrează pentru binele împărăției sale în societății în care trăim, dorind în primul rând schimbarea pentru noi înșine, apoi pentru ceilalți.
Mulțumim, de asemenea familiilor noastre, care ne-au dat o solidă educație și ne-au susținut în formarea noastră, atât prin suportul spiritual, prin rugăciuni, dar și material.
Aducem mulțumiri alese și profesorilor care ne-au fost aproape în cei patru ani de zile și au lucrat intens pentru lărgirea orizontului de cunoștințe și pentru formarea noastră integrală, atât pe plan spiritual, cât și profesional.
Nu în ultimul rând, mulțumim colegilor pentru toate momentele petrecute împreună, atât pentru cele de destindere, cât și pentru momentele mai stresante, din timpul sesiunilor susținute de-a lungul celor patru ani.
Încredințăm viitorul nostru în mâinile Domnului. El să ne călăuzească pașii mai departe, pentru ca prin faptele și activitatea noastră să fim autentici martori ai credinței. Ne punem de asemenea sub ocrotirea Mamei noastre cerești, sfânta Fecioară Maria, ca ea să vegheze asupra noastră și să ne păstreze mereu sub mantia sa protectoare.
Cristina Dîscă-Lucaci
lecturi: 21.