Pelerinaj la Sighet
Spre Sighet au plecat vineri, 9 mai 2008, mai multe autocare cu pelerini, împreună cu PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă. Într-o urnă specială va fi luată "țărână din pământul stropit și sfințit de sângele martirilor noștri și, desigur, și de cel al episcopului Anton Durcovici", urnă ce va fi adusă la Iași și așezată în catedrală, împreună cu o placă de marmură comemorativă.
În scrisoarea pastorală "În jurul păstorului dr. Anton Durcovici", dată la 1 mai 2008, PS Petru Gherghel vorbește despre prilejul oferit de anul 2008 de pioase aduceri aminte și reflecție asupra roadelor jertfei episcopului Durcovici.
La 17 mai se împlinesc 120 de ani de la nașterea episcopului Durcovici, martor și mărturisitor al credinței, mort în închisoarea din Sighetu Marmației la 10 decembrie 1951, dându-și viața ca martir pentru Biserică și poporul său.
Excelența sa ne adresează invitația de a sta în jurul episcopului Durcovici în acest an și în aceste zile ale lunii mai, de pe 9 până pe 17, făcând o novenă de rugăciuni, de reflecții și alte celebrări.
În ziua comemorării nașterii sale (17 mai), la Iași va avea loc o Liturghie pontificală la ora 11.00 la sfârșitul căreia vor fi așezată în catedrală o placă de marmură și un vas cu pământ din cimitirul Sighet în prezența noului nunțiu apostolic, arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano Sebastián, și al întregului cor de episcopi din România și se vor înălța rugăciuni pentru recunoașterea episcopului Durcovici ca sfânt martir al Bisericii locale.
Maricel Bulai
lecturi: 37.