Cultura biblică şi fundamentalismul nu se înţeleg

Au fost prezentate în Sala de Presă a Sfântului Scaun primele rezultate ale unei investigaţii statistice şi sociologice despre citirea Bibliei în rândul populaţiei adulte a credincioşilor din nouă naţiuni.

De Marilena Amerise

La 29 aprilie, sociologul Luca Diotallevi, de la Universitatea "Roma Trei", arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii, şi episcopul de Terni-Narni-Amelia, Vincenzo Paglia, au prezentat în Sala de Presă Vaticană prima sinteză a rezultatelor unei investigaţii despre citirea Scripturilor, făcută în nouă ţări, menită să analizeze raportul populaţiei adulte cu Biblia, atât din punct de vedere sociologic cât şi pastoral. Coordonatorul cercetării, Diotallevi, a condus grupul de muncă ştiinţifică care a produs un document împărţit în două secţiuni: prima din ele propune o evaluare ştiinţifică a datelor adunate; a doua ilustrează rezultatele obţinute cu ajutorul tabelelor statistice.

Terenul de cercetare sunt nouă ţări - Statele Unite al Americii, Regatul Unit, Germania, Olanda, Franţa, Polonia, Rusia, Spania, Italia - cu un eşantion puternic reprezentativ de populaţie adultă de credincioşi creştini. Diotallevi subliniază că investigaţia a avut trei obiective: "acela de a înţelege ce anume stimulează la citirea Bibliei. De fapt, citirea Scripturii este un comportament şi comportamentele se răspândesc prin imitare. De aceea, citeşte Biblia cel care participă la realităţi asociative şi liturgice în care este dezvoltată practica lecturii". Aceasta este prima realitate reieşită la nivel sociologic. Cealaltă realitate se referă la atitudinea faţă de Biblie din partea eşantionului analizat şi în general este vorba de o atitudine pozitivă. "Răspândirea citirii Bibliei în aceste nouă ţări se explică nu numai pe planul simplei credinţe, ci pe cel al practicii religioase, totuşi - spune Diotallevi - este puternică senzaţia din partea celor intervievaţi că se află în faţa unui text care nu-i uşor de citit şi nu-i uşor de înţeles". Investigaţia a scos în evidenţă că în opinia publică există şi o cotă mică de fundamentalişti; totuşi ei, continuă Diotallevi, "nu dovedesc că au o cultură biblică (...) ca dovadă că fundamentalismul este expresie de neajuns social şi nu de cultură". Unul din rezultatele obţinute de cercetare este tocmai o ulterioară confirmare că "fundamentaliştii sau literaliştii cunosc Biblia mult mai puţin decât cei care asumă o atitudine critică faţă de Biblie".

Cel care s-a îngrijit de investigaţie subliniază şi o altă realitate semnificativă: "Dificultăţile întâlnite de Bisericile creştine în societăţile occidentale nu sunt efect direct al societăţilor secularizate; de aceea trebuie căutată explicarea diferenţelor de nivel în strategiile pe care le adoptă Bisericile. Biserica catolică - evidenţiază coordonatorul proiectului - trebuie să aibă încredere în resursele de fond cum ar fi liturgia, parohiile şi asociaţionismul, cele care conferă putere experienţei ecleziale. Un caz pentru toate: chiar şi ţara care prezintă cea mai mare rată de secularizare, Franţa, ne arată că Scripturile sunt în măsură să producă experienţă eclezială".

Investigaţia a permis să se facă lumină asupra unui sector foarte vast, analizând şi modul în care cei intervievaţi se pun în relaţie cu textul biblic şi problemele legate de el. Monseniorul Ravasi, la rândul său, subliniază că rezultatele cele mai semnificative reieşite din această cercetare pot să fie rezumate în cel puţin cinci puncte: "În primul rând a apărut conştiinţa înţelegerii Bibliei; de fapt, cincizeci la sută din cei intervievaţi au afirmat necesitatea unui instrumentar interpretativ care să poată face să se înţeleagă textul în dimensiunea sa teologică şi în cea istorică. În al doilea rând există conştiinţa că Biblia constituie marele cod al culturii occidentale şi de aceea este o referinţă culturală de care nu se poate face abstracţie. Acest lucru este dovedit de favoarea exprimată de cei intervievaţi pentru predarea Bibliei în afara orei de religie: de fapt, Biblia este percepută ca text care a plăsmuit ethos-ul şi care constituie o mare stea polară etică chiar laică". În al treilea rând - continuă monseniorul Ravasi - "faptul că în Statele Unite numai şapte la sută nu au o Biblie în timp ce în Europa procentajul urcă în mod simţitor, subliniază exigenţa de a produce noi ediţii. Tocmai în acest sens trebuie să apară un experiment original de propunere hermeneutică sub îngrijirea Editurii San Paolo: o ediţie caracterizată de o multitudine de perspective: de la cea istorico-critică, la cea teologică şi la cea liturgică. Al patrulea punct se referă la citirea Bibliei: de fapt, din cercetare a reieşit că în Statele Unite şaptezeci şi cinci la sută din cei intervievaţi a citit cel puţin un text biblic în ultimul an, în Italia douăzeci şi şapte la sută, în timp ce în Spania procentajul scade în mod simţitor. Asta arată că încă există un domeniu important pentru cateheza care ajută la citirea şi la înţelegerea textului. Acesta este un domeniu nu numai al angajării ecleziale, ci şi al angajării culturale.

Al cincilea punct se referă la rugăciunea cu Biblia: este curios de notat că Biblia nu are prea mare incidenţă asupra spiritualităţii. Asta demonstrează că textul biblic este considerat ca un text de tip cultural, dar nu caracterizează stilul individual de rugăciune. De aceea e necesar să se reevalueze Scriptura şi ca ajutor indispensabil pentru rugăciunea personală".

Monseniorul Ravasi încheie reflecţiile sale spunând că "în lumea laică actuală Biblia este în general un text stimat şi luat în considerare, ceea ce contrastează o atitudine reductivă conform căreia Scripturile sunt numai o carte de legende sau de mituri; totuşi, şi în ambientul catolic, se ridică un curent care redimensionează puternic însemnătatea scripturii ebraico-creştine. În schimb trebuie menţinută puternic conştiinţa rădăcinilor ebraico-creştine, care desigur că nu trebuie subevaluate în noile şi legitimele metode de interpretare a textului biblic, cum ar fi metoda retorică, semiotică, antropologică, narativă. Oricum, în hermeneutica textului biblic trebuie ţinut cont mereu că moştenirea clasică s-a căsătorit cu moştenirea ebraico-creştină".

Din punct de vedere pastoral, Monseniorul Paglia a subliniat la rândul său importanţa acestei investigaţii: "Rezultatele cercetării confirmă indicaţiile Conciliului al II-lea din Vatican care au pus din nou Scripturile în mâinile credincioşilor şi au reafirmat legătura dintre Scripturi şi Euharistie; arată cât de intim este legată Biblia cu Biserica: de fapt, din date se evidenţiază că ascultarea Scripturilor este un moment important pentru creşterea comunităţilor. Pe baza datelor statistice rezultă de asemenea că Scriptura rămâne terenul cel mai rodnic pentru dialogul ecumenic. Aceste rezultate, dacă pe de o parte confirmă alegerile pastorale, pe de altă parte stimulează să fim mai îndrăzneţi. În pofida enormelor progrese făcute, Scripturile încă nu sunt cartea de rugăciune a tuturor creştinilor şi în acest sens îndemnul constituţiei conciliare Dei Verbum (capitolul al şaselea) ca Biblia să fie izvorul vieţii spirituale trebuie să găsească forme noi şi mai eficace de realizare. După părerea mea, este necesar, aşa cum nota deja în anul 1956 cardinalul Angelo Roncalli, viitorul Papă Ioan al XXIII-lea, ca la începutul acestui mileniu să se nască sau să se renască entuziasmul pentru Sfintele Scripturi".

* * *

Cunoaşterea Scripturilor

Cine, când, unde şi cum

De Luca Diotallevi
Universitatea Roma Tre

Prin metodele urmate şi cele circa 13.000 de interviuri care vor fi realizate până la sfârşit, programul de cercetare ale cărui prime rezultate le prezentăm acum apare ca acţiunea ştiinţifică cea mai sistematică încercată până acum pentru o comparaţie pe scară internaţională a gradului şi a formelor familiarităţii cu Scripturile tradiţiei creştine din partea populaţiei adulte.

Astăzi ne vom concentra asupra datelor referitoare la Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Olanda, Germania, Franţa, Spania, Italia, Polonia şi Rusia (europeană), dar metodologiile adoptate în programul de cercetare permit şi analiza pe subgrupe de populaţie, pornind de la cel al creştinilor definiţi adesea "practicanţi obişnuiţi".

Înseşi datele pe care le vom prezenta confirmă alegerea de a ne concentra asupra populaţiei adulte în general: de fapt, Biblia, în ariile pe care le-am studiat nu este textul unei minorităţi, ci o referinţă importantă prezentă - în măsură şi forme diferite - în viaţa şi în cultura majorităţilor largi ale populaţiei.

Cu oscilaţii deloc neglijabile, se poate afirma că între 1/3 şi ź dintre adulţii din ţările luate în considerare în ultimele 12 luni a citit măcar o dată un text din Biblie. Acest nivel coboară în Spania la mai puţin de 1 din 4 şi urcă în SUA la 3 din 4.

Deja acest fapt arată că un gap împarte lumea anglo-saxonă şi Europa centro-occidentală. Această diferenţă de nivel nu se referă atât la răspândirea "cauzelor secularizării", de exemplu distincţia între puteri politice şi puteri religioase, cât mai ales la "efectele secularizării" pentru religie: acestea sunt mai bune în Statele Unite şi mai rele în Europa centro-occidentală, cu pozitiva excepţie italiană. Acest rezultat aminteşte că Bisericile pot să stea "înăuntrul" secularizării în moduri diferite şi cu grade diferite de succes şi de insucces, deci că secularizarea poate asuma forme foarte diferite, aşa cum arată cu claritate şi mai mare mersul practicii duminicale.

În aceste ţări, în care senzaţia apropierii lui Dumnezeu este cu totul altfel decât stinsă şi practica rugăciunii este cu totul altfel decât marginală, la Biblie se priveşte din partea majorităţii celei mai largi a populaţiei ca la un izvor de adevăr, ca la izvorul unui mesaj care are de-a face cu viaţa.

Ba chiar Biblia este percepută ca ceva dificil. Tocmai acesta - aş spune - este unul din principalele rezultate ale cercetării. Este important ca păstorii, ca aceia care îndrăgesc Scripturile, ca părinţii sinodali să ştie că lumea nu cere înainte de toate să fie convinsă de valoarea paginilor biblice, ci să fie ajutată să le înţeleagă semnificaţia pentru viaţa proprie şi pentru viaţa comună.

Al doilea element important, şi poate surprinzător pentru marele public: "fundamentaliştii", cei care consideră că Scripturile trebuie înţelese şi aplicate ţinându-se exclusiv "de literă", nu sunt desigur dintre cei care arată o cunoaştere biblică mai mare. Dimpotrivă, sunt cei care, cel puţin în cadrul catolic, tratează Biblia cu o atitudine mai critică în linie cu orientările din constituţia Dei Verbum şi din învăţătura conciliară care arată şi nivele mai mari de cunoaştere biblice.

Dar cine citeşte Biblia? Cum de cineva începe să citească Biblia? Analiza sociologică (care în mod necesar trebuie să se limiteze la perceperea lecturii biblice ca şi comportament între altele pe care un individ le poate asuma) arată că practica lecturii biblice depinde statistic, mai mult de participarea la evenimente şi grupuri care deja practică acest comportament, decât de împărtăşirea unor credinţe religioase. Citirea Bibliei, ca orice alt comportament are nevoie să fie introdusă şi însoţită. În special, citirea Bibliei susţine şi influenţează pozitiv participarea la realităţi asociative şi la celebrările liturgice.

În sfârşit, merită de subliniat că lectura Bibliei nu resimte polarizarea politică între "dreapta" şi "stânga", ci ştie să facă deosebire cu privire la fiecare temă.

Ca mărturie a unei culturi larg răspândite care deosebeşte dar nu separă religia de alte aspecte ale vieţii, chiar publice, trebuie spus că în populaţiile analizate prevalează pe larg o poziţie favorabilă studiului Bibliei în şcoli. Îndeosebi, cei favorabili depăşesc 50% în Rusia, Polonia, Italia, Marea Britanie şi Germania.

* * *

Acel idiom aşa de familiar Sfinţilor Părinţi

De Gianfranco Ravasi

Este semnificativ că, în Italia, şaizeci şi doi la sută din cei intervievaţi s-au declarat favorabili predării Bibliei în şcoli, făcând abstracţie de predarea religiei. Asta înseamnă că în sfârşit pare să înceapă acea conştiinţă care a avut opoziţii şi în lumea eclezială şi ecleziastică. Textul biblic trebuie să fie considerat şi un mare text cultural. Este o orientare pe care am susţinut-o semnând numeroase apeluri şi documente împreună cu un numeros grup de persoane constituit în mod prevalent din reprezentanţi din lumea laică: de fapt, co-semnatarii erau în mod prevalent laici, necredincioşi, agnostici sau oricum departe de interese religioase.

Oricum, rămâne mereu valabilă vestita glumă a lui Umberto Eco: "De ce copiii noştri trebuie să ştie totul despre eroii lui Homer şi nimic despre Moise?" Ştiind bine, între altele, că dacă ne oprim la versantul ethosului ne putem da seama cât de mult Biblia a condiţionat secolul al XX-lea, şi nu numai lumea occidentală, nu numai Statele Unite. Ne gândim de exemplu ce înseamnă, bine sau rău, decalogul. Avea dreptate Kieslowski, atunci când a făcut filmul său, Decalogul: "Da, noi respingem decalogul uneori ca pe ceva paseist, din paleoliticul spiritual al Occidentului, şi-l încălcăm în mod sistematic. Şi totuşi cele zece stele sunt mereu pe cerul umanităţii noastre". Şi el nu era un credincios.

Deci recunoaştem importanţa Bibliei în şcoli pentru că permite să înţelegem identitatea noastră. Spunea Thomas S. Eliot: "Dacă noi pierdem aceste referinţe, creştinii mai ales - spunea el - nu dispare numai cultura noastră. Dispare chipul nostru". Pentru aceasta eu doresc introducerea predării Bibliei în şcoli. Chiar dacă acest lucru va comporta o serie de alte probleme deoarece va trebui să se facă, de exemplu, un protocol de învăţământ. Sperăm ca acest lucru să fie posibil.

Consecinţa acestui lucru ar fi obişnuinţa cu textul. Şi asta e valabil pentru cei care cred şi pentru cei care nu cred. Este într-adevăr semnificativ că şaptezeci la sută din cei intervievaţi în Statele Unite, ceea ce înseamnă în mod substanţial toţi cititorii, au citit anul acesta cel puţin un text din Biblie. În Italia, în schimb, avem numai douăzeci şi şapte la sută din cititori. După părerea mea obişnuinţa cu textul este un aspect important. Există o frază citată des din Nietzsche, care s-a bătut în mod constant împotriva scripturilor ebraico-creştine considerându-le o mare nenorocire pentru cultura Occidentului. În materialul pregătitor pentru opera sa Aurora, repeta adesea această frază: "Între ceea ce simţim când citim psalmii sau când citim de Pindaro sau de Petrarca este aceeaşi diferenţă între patrie şi ţara străină". Şi el era un protestant. Pentru el Biblia era deja un fel de imprinting pe care trebuie să trudeşti s-o ştergi. De altfel, nu trebuie să uităm că germana, limba germană, pură, nobilă s-a născut cu traducerea Bibliei lui Luter în anul 1533. Lucru care de exemplu nu s-a întâmplat pentru italiană, deşi au fost atâtea traduceri ale Bibliei. Gândiţi-vă din secolul al XIII-lea până în secolul al XVI-lea, contrar cu ceea ce se spune, existau cel puţin o duzină de traduceri integrale a Bibliei în limba populară. Unele, de exemplu aceea a unui camaldulenz din secolul al XV-lea, au avut nouăsprezece ediţii. Deci nu e adevărat că a lipsit total, însă nu a constituit acest tip de obişnuinţă.

Iată, această obişnuinţă este ceea ce noi trebuie să încercăm să promovăm în comunitatea noastră. Deocamdată este ceva asemănător cu ceea ce se spunea despre Părinţii Bisericii: "Părinţii Bisericii nu vorbesc despre Biblie. Vorbesc Biblia". De exemplu, sfântul Augustin are şaizeci de mii de citate din Scripturi în operele sale; înseamnă că era ţesutul normal cu care el construia textul său. Iată, cu privire la acest punct cred că trebuie într-adevăr să se facă mai mult.

* * *

Dar cu colegii de drum se citeşte mai bine

De Vincenzo Paglia

Episcop de Terni-Narni-Amelia

Investigaţia revelează câteva surprize singulare. Prima se referă la aşteptarea mare pe care bărbaţii şi femeile din timpul nostru o au faţă de Sfintele Scripturi. În pofida secularizării şi a disponibilităţii scăzute faţă de experienţa religioasă şi creştină în mod special, sfintele Scripturi sunt privite de toţi cu mare respect. În ceea ce priveşte pe creştini, este opinie comună că Biblia conţine cuvântul lui Dumnezeu, că este o carte inspirată şi capabilă să propună sensul vieţii şi are o autoritate mult mai mare decât celelalte instanţe sociale. Textul biblic, indicat de majoritatea ca dificil, este văzut totuşi mereu ca interesant. Asta sugerează că, pe de o parte, nu se apropie de text cu superficialitate sau cu atitudini simplificate şi unilaterale, pe de altă parte, că este văzut în schimb în complexitatea sa şi că cere deci explicaţii şi însoţiri. Însă există o problemă. Mulţi spun că Biblia este un text adevărat şi capabil să prezinte valori importante, dar este prea înalt şi greu de pus în practică. Aici se deschide o primă mare provocare: cum să trecem de la fascinaţia pe care Scripturile continuă să o trezească până şi într-o societate secularizată cum este a noastră şi să le facem un cuvânt eficace şi puternic care schimbă inima şi viaţa? Este responsabilitatea predicării care tocmai pornind de la Scripturi trebuie să fie un apel autoritar adresat credincioşilor şi oricărui om care este în căutare. Provocarea este mare şi le revine credincioşilor să arate cu cuvintele şi cu viaţa că paginile biblice nu sunt frumoase dar abstracte, ci concrete şi realizabile.

O altă realitate care iese în evidenţă cu surpriză: ascultarea Scripturilor favorizează adunarea împreună a celor care ascultă. Într-adevăr, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu "face" Biserica. De fapt, datele arată că ascultarea Bibliei este un instrument extraordinar pentru a favoriza adunarea în grup, pentru a trăi mai mult viaţa în comunitate, pentru a descoperi cu claritate mai mare sensul de a fi Biserică. Biblia este într-adevăr cartea Bisericii; orice individualism o sărăceşte. Reiau încă o dată cuvintele pe care Benedict al XVI-lea le adresa tinerilor în urmă cu doi ani în piaţa Sfântul Petru: "Sfânta Scriptură introduce la comuniunea cu familia lui Dumnezeu. Nu putem citi singuri Sfânta Scriptură. Desigur, este mereu importantă citirea Biblie în mod foarte personal, într-un colocviu personal cu Dumnezeu, dar în acelaşi timp este important a o citi într-o companie de persoane cu care mergem împreună".

Multe sunt indicaţiile pastorale pe care le trezeşte investigaţia. Rămân consolidate cele oferite deja de Benedict al XVI-lea tinerilor în discursul citat: "a citi [Scripturile] în colocviu personal cu Domnul; a le citi însoţiţi de maeştri care au experienţa credinţei, care au intrat în Sfânta Scriptură; a le citi în marea companie a Bisericii, în a cărei liturgie aceste evenimente devin mereu din nou prezente, în care Domnul vorbeşte acum cu noi, aşa încât treptat intrăm tot mai mult în sfânta Scriptură, în care Dumnezeu vorbeşte realmente cu noi, astăzi". Pe această cale se evită cele două obstacole mai periculoase cărora li se dă puţină atenţie: înainte de toate o lectură fundamentalistă care, aşa cum arată înseşi datele, se naşte dintr-o atitudine de nesiguranţă puternică a cititorului pe care o revarsă asupra Bibliei fără a o înţelege în adevărul ei; celălalt pericol este o lectură individualistă-psihologizantă care duce la revărsarea noastră în pagini fără a ne pune într-o atitudine de ascultare a Domnului care ne vorbeşte prin intermediul Scripturilor. Este necesar ca lectura Scripturilor devine un drum spiritual care să conducă la rugăciunea şi la convertirea personală şi eclezială.

(După L'Osservatore Romano, 28-29 aprilie 2008)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.