Reflecţie: Miracolul iertării

Cu câteva zile în urmă, aflându-se la Iaşi, cardinalul Renato Raffaele Martino ne-a relatat un fapt interesant. Fiind responsabil al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, se afla într-o vizită oficială în Coasta de Fildeş, imediat după ce această ţară fusese destul de zdruncinată de războiul provocat de rebeli. În urma conflictului a ajuns să fie numit prim ministru însuşi comandantul rebelilor şi care era în conflict vădit cu preşedintele ţării. Cardinalul celebra sfânta Liturghie la Yamoussoukro, în marea catedrală care este asemănătoare cu bazilica "San Pietro" din Roma. La Liturghie participau atât preşedintele cât şi primul ministru, deşi rivali. După rugăciunea "Tatăl nostru", când se face invitaţia "Dăruiţi-vă pacea!" cardinalul îi invită pe amândoi în faţa altarului, se îmbrăţişează cu preşedintele, apoi cu primul ministru, iar apoi le face semn şi îi îndeamnă să se îmbrăţişeze amândoi. La Liturghie participau 7.000 de credincioşi şi toţi au izbucnit în aplauze. Liturghia era transmisă în direct pe câteva canale de televiziune. De atunci adesea se reia în emisiunile televiziunii acest gest care a adus bucurie pentru un întreg popor.

Cât poate face un gest de iertare şi împăcare!

Suntem în preajma Paştelui, unii dintre noi l-am sărbătorit iar alţii nu peste mult timp. Tocmai de aceea urgenţa împăcării între fraţi este iminentă. Oare poate fi pentru cineva dintre noi adevărat Paşte fără o autentică iertare şi împăcare? Mă refer la împăcarea noastră cu Dumnezeu, dar şi la împăcarea noastră între noi.

Să mergem puţin cu mintea în Vinerea Mare. Isus era chinuit, batjocorit, răstignit şi mai avea câteva clipe până în clipa morţii. Pe cruce atârna între doi tâlhari. După mintea noastră şi după categoriile noastre de gândire, în care considerăm adesea dreptatea ca valoare supremă, ne-am fi aşteptat ca Isus să se ridice cu răzbunare şi blesteme împotriva asupritorilor şi să încerce prin toate mijloacele să-şi facă dreptate. Ori, de la înălţimea crucii, rosteşte nişte cuvinte care ne uimesc şi ne pun pe gânduri: "Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!" Nu cere răzbunare, nu cere dreptate, dar cere iertare... Acestea sunt cuvintele care au dat tărie martirilor şi consistenţă creştinismului de 2000 de ani. Mulţi cred că dreptatea este legea perfectă, uitând că pentru un creştin este necesară depăşirea acesteia: virtutea prin excelenţă creştină este iertarea.

Un alt exemplu de iertare ni l-a oferit marele nostru sfânt părinte Ioan Paul al II-lea. Ne amintim de acel 13 mai 1981 când Ali Agca a atentat la viaţa pontifului. Ne-a uimit cruzimea acestui criminal, dar şi mai mult ne-a uimit papa. Vizitându-l mai apoi în celulă pe Ali Agca, i-a spus simplu: "Eu te iert!" Mişcătoare cuvinte, creştinească atitudine!

Nu cred că vreodată răzbunarea şi ranchiuna au adus bucurie în inimă, fericire în suflet sau linişte în conştiinţă. Însă iertarea întotdeauna a făcut adevărate minuni, a schimbat inimi şi destine, a convertit oameni.

Un caz grăitor este şi al sfântului Ioan Gualbert. Acesta, în tinereţea sa, a avut un mare necaz: fratele său mai mare, Ugo, a fost ucis. Tatăl său, ca şi tradiţia timpului, îl îndemna pe Ioan Gualbert să se răzbune şi să-l ucidă pe asasin. După ce l-a urmărit mult timp, Ioan îl întâlneşte pe asasin într-o zi de Vinerea Mare. Încercând să ridice sabia asupra lui, a fost profund mişcat când asasinul, cu mâinile în formă de cruce, i-a cerut indurare în numele lui Cristos. Însă amintirea îndurării lui Isus care murea, şi cuvintele lui Isus "Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc" au avut în sufletul lui Ioan o aşa mare putere încât l-a iertat pe loc pe duşmanul său. Se mai spune că apoi Isus i-ar fi spus lui Ioan Gualbert: "Pentru că l-ai iertat pe duşmanul tău, vino şi urmează-mă!" Şi va ajunge un călugăr sfânt. Un gest de iertare i-a schimbat viaţa şi l-a mântuit.

V-aţi imaginat vreodată cum ar arăta pământul nostru dacă toţi oamenii ar şti să ierte în orice moment? Ar fi, cred, un adevărat paradis!

Pr. Iosif Dorcu

lecturi: 30.