|
Episcopii europeni cu neocatecumenii în Galileea pe Muntele Fericirilor În Țara Sfântă, pe Muntele Fericirilor, în perioada 24-30 martie 2008, a avut loc întrunirea episcopilor europeni cu o temă de mare actualitate privind modalitățile adecvate pentru relansarea și continuarea noii evanghelizări a Europei. Au fost prezenți nouă cardinali și 160 de arhiepiscopi și episcopi europeni, mulți delegați ai episcopilor care n-au putut participa personal, nenumărați preoți și persoane consacrate precum și reprezentanți ai comunităților neocatecumenale din Europa și din alte continente. Din România au participat: PS Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, PS Jenö Schönberger, episcop romano-catolic de Satu Mare, Mons. Cristian A. Sabău, din partea Eparhiei de Cluj-Gherla, și Mons. Alois Fechet din partea Episcopiei Romano-Catolice de Iași ca delegat al PS Petru Gherghel. Întâlnirea a fost organizată la invitația venită din partea Mișcării Neocatecumenale și s-a desfășurat în localitatea Korazin la Centrul "Domus Galilaeae" care se află în locul unde Isus a proclamat fericirile, unde a apărut apostolilor după Înviere și de unde i-a trimis în misiune. Sfântul Părinte Benedict al XV-lea a trimis o telegramă de salut tuturor participanților, exprimându-și dorința însoțită de rugăciune și binecuvântare ca această semnificativă întrunire să favorizeze contemplarea icoanei mereu tot mai vii al lui Cristos, Cuvântul Tatălui, în așa fel încât să trezească mărturia evanghelică din ce în ce tot mai crescândă și incisivă. Europa se află astăzi mai mult ca oricând cufundată într-un profund proces de secularizare: valorile Revelației creștine sunt nesocotite sau sufocate în interiorul unei societăți ateiste și laiciste; credința începe să dispară în multe țări sau mulți creștini n-o mai trăiesc în mod conștient și autentic; se înmulțesc cazurile de apostazie declarată; familia se descompune; avortul face ravagii disprețuind viața și limitând dreptul la viață; în multe țări se legalizează unirile homosexuale. În fața acestor avalanșe ale răului, Biserica nu poate sta pasivă și prin glasul papilor, începând mai ales cu Paul al VI-lea și continuând cu Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea, propune cu insistență o nouă evanghelizare. Printre alte mișcări ecleziale care au răspuns la S.O.S.-ul Bisericii, Calea Neocatecumenala se impune cu multă forță și entuziasm producând în multe părți ale lumii roade vrednice de admirat. Inițiatorii acestei noi căi au fost doi laici de origine spaniolă: Kiko Argüello și Carmen Hernandez care, din 1964, mergând pe urmele lui Charles de Foucauld, părăsesc totul pentru a trăi alături și împreună cu cei săraci și marginalizați de prin barăcile de la periferia orașului Madrid și apoi din 1968 prin cele de la periferia Romei. Prin trăirea carismei așa cum au văzut-o și trăit-o acești doi laici consacrați însoțiți, asistați și sfătuiți mereu de un preot, prin apostolatul pe care l-au desfășurat ei și cei care li s-au alăturat ulterior, Calea Neocatecumenala s-a dovedit a fi nu unica, ci o deosebit de importantă cale care deschide alte nenumărate posibilități care contribuie la salvarea credinței, a familiei, a omenirii, a Bisericii. Prin cei peste 1.200 de preoți care provin din cele peste 70 de seminarii proprii (de remarcat că numai în 2007 în Seminarul roman Redemptoris Mater au fost sfințiți 245 de preoți), prin cele aproximativ 800 de familii care lucrează în misiuni din Europa și alte continente unde propun Calea Neocatecumenală, prin cei șapte preoți care activează deja în cadrul proiectului missio ad gentes, această mișcare reprezintă o speranță pentru viitorul Bisericii, al credinței și al omenirii. Pentru ca noua evanghelizare a Europei să aibă loc și să producă efectele scontate, este necesar ca fiecare creștin să privească la Cristos Răstignit care prin umilință și suferință (kenosis) a operat mântuirea lumii; în același timp în fiecare creștin trebuie să se verifice o autentică convertire personală care folosindu-se de meditarea și contemplarea cuvântului lui Dumnezeu pornind de la o conștientizare deplină a vocației umane și creștine să fie apoi capabilă să conducă la o mărturie eficientă, să vestească minunățiile Domnului (kerygma) prin cuvânt și faptă în fața altora care apoi urmându-le exemplul să strângă rândurile și împreună să facă față problemelor grave cu care se confruntă societatea contemporană. Cuvântul lui Dumnezeu însușit, trăit și vestit altora, liturgia care culminează prin Euharistie (agape) și comunitatea credincioșilor uniți între ei prin iubire, așa cum le-a recomandat Cristos, formează tripiedul sau tripoidul care va colabora substanțial la salvarea omenirii. Conferințele zilnice pe care le-a ținut Kiko (cu unele completări făcute de Carmen) și care în general nu țineau mai puțin de trei ore, fără ca cei prezenți să observe că sunt prea lungi, au debutat cu tema necesității convertirii personale urmată de o pregătire penitențială comună și spovada individuala a participanților, cardinalii și episcopii oferindu-se ca pe parcursul a circa doua ore să asculte spovezile celor prezenți. Kiko insistă mult asupra sacramentului Reconcilierii și este deosebit de revoltat că de câteva decenii spovada nu-și mai are importanța cuvenită și în loc de apelul la confesor se preferă psihologul sau psihoterapia; el însuși, care se recunoaște păcătos, repetând mereu propoziția Doamne, ai milă de mine că sunt un păcătos, a povestit cum Dumnezeu a avut mila de el în tinerețea sa și cum de pe calea desperării și a pierzării l-a condus la convertire și la slujirea celor umili și suferinzi. În cursul după-amiezii de marți, 25 martie, Kiko a trasat liniile principale ale Căii Neocatecumenale, presărând mereu exemple interesante și emoționante din viața membrilor comunității, a cateheților itineranți sau a familiilor care urmează această cale și o propun altora în parohiile din misiunile unde activează. Prin neocatecumenat și prin catehezele propuse se deschide în centrul pastoral al parohiei un drum, o cale de inițiere creștină care desfășoară o pastorație de evanghelizare pentru adulți, redând astfel credința celor care trăiesc astăzi un creștinism de duzină și fără consecințe în viața personală; multor oameni care trăiesc într-o lume secularizată, prin astfel de cateheze ținute în colaborare cu parohul de către comunități creștine care-și trăiesc viața de credință în mod conștient, li se oferă posibilitatea de a se întâlni cu Domnul nostru Isus Cristos care ne-a arătat iubirea lui Dumnezeu, ne-a mântuit prin cruce și ne-a chemat la dragoste și unitate. Viața creștină care în unele parohii se bazează doar pe o pastorație de sacramentalizare trebuie să fie neapărat susținută de o pastorație de evanghelizare. în acest sens, la lumina Conciliului Vatican II, calea neocatecumenală apare ca o cale concretă pentru a construi și reconstrui în lume Biserica, trupul vizibil al lui Cristos Cel Înviat. Ziua de miercuri, 26 martie, a fost rezervată vizitei la Biserica Fericirilor și la biserica ce amintește de locul unde Cristos i-a conferit primatul lui Petru; aici s-a celebrat Euharistia prezidată de către cardinalul polonez Dzivics, fostul secretar al papei Ioan Paul al II-lea. în completarea intervențiilor celor prezenți care au reflectat asupra lecturilor de la Liturghie, cardinalul a amintit momentele semnificative ale vizitei papei în Țara Sfântă în anul 2000. În conferința de seară, Kiko a continuat explicațiile privind etapele pe care le parcurge neocatecumenul în drumul său spre maturizarea în credință. Ca să simțim mai din plin prezența lui Cristos, organizatorii ne-au oferit posibilitatea ca în ziua de joi, 27 martie, să vizităm Ierusalimul, Mormântul Sfânt și Cenacolul, unde printr-o permisiune specială a autorităților israeliene episcopii au putut celebra sfânta Liturghie, au constituit momentele culminante ale acestei zile. Spre seară la Centrul "Notre Dame" am fost primiți de către ministrul culturii și turismului precum și de rabinul șef; ambii, referindu-se la rolul creștinilor în Țara Sfântă, au avut cuvinte de laudă la adresa Bisericii Catolice și mai ales la adresa papei Ioan Paul al II-lea; am vizionat un film care se referea la vizita Sanctității sale, CD-ul cu acest film fiind oferit nouă tuturor împreună cu o diplomă care ne numea prieteni bineveniți și ambasadori a Israelului. Vineri, 28 martie, a fost ziua rezervată discuțiilor în grupuri mici; concluziile acestor grupuri de câte zece persoane au fost prezentate în plen de către episcopi în cadrul întâlnirii generale de seară și a doua zi, sâmbătă, 29 martie. Aceste concluzii au confirmat autenticitatea catolică a carismei neocatecumenale atât în ceea ce privește principiile teologice de bază cât și practica întâlnită acolo unde activează neocatecumenii și comunitățile lor. În cadrul sfintei Liturghii unde la cuvântul de învățătură s-a revenit asupra celor discutate în zilele anterioare, s-a propus de către cardinali și episcopi ca această întrunire să se încheie cu o declarație comună și publică prin care să se evidențieze în mod clar că din punct de vedere doctrinar și pastoral Calea Neocatecumenală își dovedește validitatea deplină, iar după roadele pe care le produce după aproape 50 de ani de existență, poate fi considerată ca unul dintre cele mai importante mijloace de pastorație și evanghelizare, metodica acesteia putând fi receptată și imitată și de alte mișcări ecleziale. În comunicatul final se spune: "Calea Neocatecumenală este un dar oferit Bisericii timpului nostru de către Duhul Sfânt, iar prin itinerarul său de inițiere creștină reprezintă o carismă puternică în stare să întărească entuziasmul misionar care izvorăște din regenerarea baptismală și care dă un răspuns adecvat situației dramatice produsă de descreștinarea Europei. Noi, păstorii, declarăm că viitorul evanghelizării în Europa va depinde în mare parte de iubirea paternă cu care noi, episcopii, vom accepta Calea Neocatecumenală, precum și noile realități ecleziale pe care Dumnezeu le oferă pentru a ajuta Biserica sa. Pentru aceasta vrem să însoțim Seminariile Redemptoris Mater și să susținem familiile atât de prețioase ale Căii Neocatecumenale, integrându-le tot mai mult în viața Biserilor locale". Tot în ziua de sâmbătă, 29 martie, în prezența patriarhului de Ierusalim, a nunțiului apostolic și a altor personalități civile și religioase catolice și de alte confesiuni (a fost de față și ministrul plenipotențiar al României pe lângă statul Israel), a avut loc sfințirea unei capele noi și a 20 de celule care au fost construite anul acesta în Centrul "Domus Galilaeae" de către comunitatea neocatecumenală locală pentru a împlini dorința părintelui Charles de Foucauld care dorea deosebit de mult ca pe acest Munte al Fericirilor să existe o comunitate călugărească și care să aibă ca scop înainte de toate meditarea cuvântului lui Dumnezeu și adorația perpetuă. Frații, surorile, seminariștii și alte persoane care lucrează în acest centru s-au angajat să se organizeze și să se alterneze în așa fel încât 24 din 24 de ore în această capelă să fie posibilă adorația euharistică fără întrerupere. Toți oaspeții și invitații au participat apoi la un prânz festiv, iar după o pauză mai lungă în plen au fost luări de cuvânt din partea cardinalilor, a episcopilor, precum și a multor laici sau persoane consacrate care au apreciat această întâlnire europeană ca o jalonare a perspectivelor pline de speranță și metodelor pe care Biserica le are la dispoziție în vederea unei noi și eficiente evanghelizari a lumii contemporane. Sfânta Liturghie de seară, care a durat peste două ore, a fost gustată din plin de toți participanții atât pentru splendoarea cântărilor specifice comunităților Căii Neocatecumenale, cât și datorită numeroaselor intervenții libere ad rem privind săptămâna de lucru, precum și lecturile preluate din Duminica Milostivirii Divine. Predica de încheiere a fost ținută de către cardinalul croat ES Zelimir Puljic, care a confirmat satisfacția tuturor privind reușita lucrărilor și a insistat că este necesar ca toți creștinii să devină conștienți de Botezul primit pe care apoi să-l trăiască în mod concret în viața de fiecare zi. Numai așa Europa va putea fi salvată, iar popoarele vor trăi în liniște și pace. Duminică dimineața s-a celebrat din nou sfânta Liturghie după care majoritatea participanților au plecat cu autocarele spre aeroportul din Tel Aviv, pe fețele tuturor putându-se citi mulțumirea pentru marele dar pe care l-au primit de a fi prezenți la o întâlnire atât de importantă pentru ei și pentru Biserică. Pr. Alois Fechet lecturi: 23.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |