![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Comunitatea catolică din Parohia Valea Mică a fost vizitată de PS Petru Gherghel, în zilele de 29 și 30 martie 2008, în cadrul programului de vizite pastorale în Dieceza de Iași. Valea Mică Așa cum îi spune și numele, este un sătuc din comuna Cleja, județul Bacău, situat pe valea dreaptă a Siretului, la 3 km depărtare, spre sud, de centrul comunal Cleja. Pentru o mai bună orientare geografică, satul Valea Mică se află la 20 km de Bacău, la șoseaua E 85 care leagă Bacăul de Adjud. Până la 1 august 2004, comunitatea catolică din Valea Mică a fost filială, în administrația, mai întâi, a Parohiei Cleja, apoi a Parohiei Gheorghe Doja. Începând cu 1 august 2004, din bunăvoința PS Petru Gherghel, episcopul de Iași, prin actul cu numărul 1948 din 1 august 2004, a fost înființată, conform Dreptului Canonic, actuala Parohie Valea Mică, cu hramul "Fericitul Ieremia Valahul", având în administrație filiala Răcăciuni. Cu aceeași dată, prin decretul nr. 1502/1august 2004, pr. Daniel Cimpu a fost numit primul paroh al acestei noi parohii,. Actualmente Parohia Valea Mică cuprinde 202 de familii, din care 142 familii întregi și 60 familii "jumătăți", cu un total de 845 de credincioși, iar filiala Răcăciuni numără 144 de familii, din care 93 familii întregi și 51 familii "jumătăți", cu un total de 420 de suflete. Sâmbătă, 29 martie 2008, prima zi a vizitei pastorale
Alături de paroh și de întreaga comunitate, erau prezente autoritățile locale și județene, printre care președintele Consiliului Județean Bacău, însoțit de către primarul comunei Cleja, un senator, un deputat, un profesor și un consilier județean, prieteni ai parohiei noastre, care au ținut să salute prezența păstorului Diecezei de Iași, în acest colț de Moldovă.
În timp ce părintele paroh a celebrat sfânta Liturghie, Preasfințitul și părintele Isidor au fost prezenți în confesionale, îngrijind sufletele credincioșilor care au dorit să se spovedească, mai ales sufletele celor 15 copii care urmau ca a doua zi să-l primească pe Isus euharisticul pentru prima dată în sufletele lor. Alături de acești copii au fost prezenți la spovadă părinții și nașii lor. La sfârșitul Liturghiei, Preasfințitul i-a încurajat pe tinerii care repetau de zor cântecele propuse pentru celebrările liturgice de a doua zi, iar parohul i-a prezentat episcopului stadiul lucrărilor din biserica parohială, biserică ce este în curs de finalizare. Seara s-a încheiat cu o întâlnire de suflet între episcop și autoritățile locale și județene, Preasfințitul insistând pentru urmărirea binelui comun al poporului lui Dumnezeu. 30 martie 2008, a doua zi a vizitei pastorale
Episcopul însoțit de părintele Lucian și părintele paroh au celebrat la ora 9.00 sfânta și dumnezeiasca Liturghie. Cei 15 îngerași, cu sufletele curate, așteptau cu nerăbdare clipa în care, prin mâinile episcopului, Isus Euharistic va vizita pentru prima data inimile lor. Dar mai întâi am ascultat cuvântul lui Dumnezeu și predica episcopului, care a accentuat caracteristica întreită a Duminicii a II-a a Paștelui: Duminica Albă, Duminica Tomei și Duminica Divinei Îndurări. "A rămâne mereu lângă Isus, cel care este viața noastră, bucuria și speranța noastră" a fost îndemnul de suflet al episcopului adresat copiilor, tinerilor și întregii comunități. Gestul profund al episcopului, care a aprins o lumânare de la lumânarea pascală și a dăruit-o copiilor, a marcat adânc fiecare inimă din biserică. "Isus nu se termină niciodată, la fel ieri, azi și întotdeauna, el continuă să fie mereu viu în univers, în lume, în Biserică, în fiecare familie și în fiecare suflet", a continuat episcopul. La sfârșitul sfintei Liturghii, întăriți de Euharistie și de îndemnurile Preasfințitului, îngerașii sărbătoriți au primit daruri, semne ale iubirii episcopului.
Curaj și binecuvântare am primit și aici, mai cu seamă în trăirea credinței de fiecare zi, dar și în a continua lucrările la noua biserică, amintind de meritele părintelui Mihai Cucuteanu, dar și de aportul binefăcătorilor și a creștinilor catolici din Răcăciuni.
După-amiază, în prezența părintelui Lucian și a parohului, episcopul a verificat actele parohiei, declarându-se mulțumit că și această tânără parohie intră cu mult curaj în circuitul diecezan al organizării și administrării cu responsabilitate a sufletelor creștine, dar și a bunurilor bisericești. La orele 15.30, Preasfințitul a vizitat locul de veci unde odihnește părintele nostru drag, Ioan Ciuraru. Cu emoție Preasfințitul ne-a amintit de strădania și munca preoțească a celui care a fost și rămâne un simbol al dăruirii și jertfei preoțești locale: pr. Ioan Ciuraru: "Preotul victimei sale, victima preoției sale".
Ultima parte a vizitei pastorale: sfânta Liturghie și sfânta predică celebrate de părintele Isidor, urmate de adorația euharistică celebrată de episcop. Preasfințitul s-a rugat pentru Biserică, pentru pace în lume, pentru parohie, fără a uita pe nimeni: paroh, copii, tineri, familii, părinți, persoane consacrate, bolnavi, cei plecați departe de casele lor, persoane în vârstă, răposați.
"Cu dor am dorit să mănânc acest Paște cu voi!""spune Isus la Cina cea de Taină, cu dor, spunem și noi Preasfințitului: așteptăm clipa revederii! Angela David * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 29-30 martie: Vizită pastorală în Parohia Valea Mică lecturi: 16.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |