Meditaţie: Biserica în sărbătoare

Joia Sfântă a anului 2008 părea să fie, ca în fiecare an, o zi ca şi celelalte zile din Săptămâna Sfântă, şi totuşi nu a fost aşa.

De atâtea ori am participat la Liturghia Crismei din Joia Sfântă şi am ascultat mesajul lui Cristos transmis prin alesul său - păstorul diecezei. De fiecare dată am trăit cu bucurie evenimentul atât de înălţător celebrat în sfânta catedrală. Şi totuşi, evenimentul religios de anul acesta a fost parcă mai deosebit. Cuvintele Excelenţei sale Petru Gherghel au avut un ecou deosebit în intimul fiinţei mele; cuvinte înălţătoare ce au avut ca deznodământ conştientizarea plasării mele şi a celebrării sfinte în oceanul iubirii eterne. Mi-au rămas întipărite în minte cuvintele episcopului: "Astăzi e ziua lui Isus Cristos şi ziua preoţiei noastre". Aceste cuvinte atât de profunde mi-au deschis larg ochii spiritului şi m-au chemat la adevărata sărbătoare din Joia Sfântă.

Îngenuncheat în faţa Domnului după înălţătoarea celebrare, am rămas pentru câteva momente în tăcere în catedrală. Acolo am lăsat ca raţiunea mea să fie convertită de credinţă şi aşa să-i mulţumesc Domnului pentru darul preoţiei primit fără nici un merit din partea mea. În această ipostază, am văzut bine realitatea, cu toate miile de păcate, de abuzuri şi de greşeli, adevărul tot adevăr rămâne. Nimeni nu-l poate distruge, nimeni nu-l poate elimina, chiar dacă este aruncat la lada de gunoi. Iar adevărul este că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, venit pe pământ, lucrează într-un mod miraculos prin intermediul apostolilor, episcopilor şi preoţilor, cărora le-a dat puterea de a celebra Euharistia şi celelalte sacramente.

Într-o lume atât de enigmatică, în care durerea e la ea acasă ca o stăpână suverană şi absurdul pare că te înghită de viu, miniştrii lui Cristos trebuie să predice, prin cuvânt şi faptă, despre bunătatea lui Dumnezeu.

Într-o lume orgolioasă care calcă în picioare orice lege divină, preferând doar legi umane de faţadă şi de prost gust, miniştrii lui Cristos trebuie să predice umilinţa în faţa lui Dumnezeu şi ascultarea faţă de Legea divină.

Într-o lume în care predomină interesul, banul, plăcerea, libertatea sexuală, autonomia absolută, ministrul lui Cristos trebuie să pună în criză conştiinţele, să trezească la realitatea credinţei sufletele, făcându-le să simtă frica constructivă de Dumnezeu. Trebuie să persevereze în a chema pe oameni la pocăinţă, la o viaţă onestă, morală, sfântă.

Iată teribilă, dar absoluta responsabilitate la care este chemat preotul. Nu numai atât, preotul trebuie, ca şi Cristos, să-şi asume păcatele oamenilor, să repare şi să ispăşească cu propria-i pocăinţă, cu mortificaţie şi rugăciune, greşelile şi păcatele oamenilor. Ca şi viaţa lui Cristos, viaţa preotului trebuie să fie o cruce, un veşnic martir pentru a se bucura de pace şi de bucurie divină. Dar pentru a lucra în felul acesta, preotul trebuie să se menţină credincios, altfel nimeni nu-l va crede.

Ce mare zi trăieşte întreaga Biserică acum, ce mare şi sublimă e sărbătoarea lui Isus şi a preoţiei sale, celebrată în Joia Sfântă. Nu voi uita niciodată această zi de sărbătoare plină de har şi lumină.

Domnului Isus, care m-a chemat la preoţia sa, cu umilinţă îi cer fidelitate în slujirea sacerdotală până în eternitate.

Doamne, pentru marele şi sfântul dar al Preoţiei, îţi mulţumesc!

Pr. Toma Encuţă

lecturi: 11.