Iaşi: Omilia la Liturghia crismei

Prezentăm textul predicii rostite de PS Petru Gherghel la Liturghia crismei din 20 martie 2008, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.

Preasfinţite,
Dragi confraţi întru preoţie,
Dragi persoane consacrate,
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

"Tată vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat ca să vadă gloria mea".

Trăim un moment special din viaţa noastră preoţească şi participăm cu această celebrare la semnul cel mai grăitor al iubirii lui Dumnezeu faţă de noi - alegerea, sfinţirea şi primirea mandatului preoţesc pentru perpetuarea darului ceresc al Euharistiei, pâinea vieţii şi garanţia fericirii veşnice.

Este Isus cel care ne invită la ospăţul şi la cina sa de taină. Este ziua lui Isus, care celebrează euharistia şi hotărăşte să ne aleagă pe noi să fim preoţii săi pentru a continua să facem şi noi acelaşi lucru până la sfârşitul veacurilor: "Faceţi aceasta în amintirea mea!".

Textele sfinte care au fost proclamate ne invită să contemplăm un singur adevăr în două acte:

a. Isus, marele preot, vine între noi, e în mijlocul nostru;

b. Noi, aleşii săi, stăm în jurul altarului său.

Toate lecturile de la această Liturghie a crismei se îndreaptă mai întâi spre Isus, marele preot al credinţei noastre, şi, în al doilea rând, se îndreaptă spre noi, aleşii şi preoţii săi.

I. Când Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea ne încredinţa programul pastoral pentru noul mileniu, prin scrisoarea apostolică de la sfârşitului marelui jubileu al anului 2000, "Novo millennio ineunte", el ne chema pe toţi, episcopi, preoţi şi credincioşi, la un gest simplu, dar fundamental: să ne deschidem neîncetat ochii ca să-l contemplăm pe el, prezent în mijlocul nostru, şi să ne lăsăm să fim cu adevărat instrumentele lui, prietenii săi, preoţii săi. El ne îndemna, în concluzia documentului program, la un nou avânt şi la o nouă speranţă:

"Să mergem înainte cu speranţă. Un nou mileniu se deschide înaintea Bisericii, asemenea unui ocean vast în care să ne aventurăm, contând pe ajutorul lui Cristos. Fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat acum două mii de ani din iubire pentru om, împlineşte şi astăzi opera sa: trebuie să avem ochi pătrunzători pentru a-l vedea şi, mai ales, o inimă mare pentru a deveni noi înşine instrumentele lui" (NMI 58).

Aceste cuvinte sunt ca un testament, care continuă să ne cheme să admirăm şi să înţelegem ce a făcut şi ce a spus Isus când a venit între noi mai ales la ultima sa cină: "Acesta este trupul meu, acesta este sângele meu. Faceţi aceasta în amintirea mea!"

Aşadar, trebuie să avem ochi pătrunzători pentru a-l vedea şi inimă mare pentru a ne angaja să rămânem mereu instrumentele sale ca să înţelegem tot ce a făcut pentru noi şi cu noi.

Când ascultăm ceea ce ne anunţa Isaia cu mii de ani în urmă despre slujitorul său, peste care a lăsat să coboare Duhul Sfânt şi care trebuia să-i transforme pe toţi cei ce vor face parte din poporul său în preoţi ai Domnului şi slujitori ai Dumnezeului nostru, gândul nostru se îndreaptă şi se opreşte asupra lui Isus, marele pontif, care a venit pentru tot poporul său, pentru cei ce se vor învrednici să facă parte din neamul binecuvântat al Domnului. Aşadar, cuvântul Domnului se îndreaptă spre el Unsul său, se îndreaptă spre el care trebuia să transforme oamenii într-un popor al lui Dumnezeu consacrându-i şi sfinţindu-i pe toţi prin evanghelia şi jertfa sa mântuitoare. Pentru ca această operă să ajungă la toate popoarele el a binevoit să-i aleagă pe apostoli şi în acelaşi timp pe noi ca să împlinim în timp aceeaşi misiune sfinţitoare. Nu noi de la noi, ci el prin noi, instrumentele sale. Aşadar, el este cel uns de Duhul Sfânt care îi alege pe miniştri săi pentru o slujire sfântă şi pentru un legământ veşnic.

În slujitorul lui Iahve îl contemplăm pe Isus Mântuitorul, care îşi revarsă toată iubirea faţă de poporul său prin instrumentele sale, prin aleşii săi. Este, aşadar, firesc să înţelegem cuvintele sfântului evanghelist Luca, din evanghelia de astăzi, care ne prezintă o interpretare clară a profeţiei lui Isaia, profeţie ce se împlineşte în Isus, care citind cuvintele profetului şi le atribuie sieşi: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre.

Acelaşi gând îl descoperim prezentat de autorul Apocalipsului în cea de-a doua lectură care precizează că cel ce ne-a eliberat de păcatele noastre în sângele său este Isus Cristos, martorul credincios, primul născut dintre cei morţi, cel care ne iubeşte şi ne-a făcut o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl său, căruia să-i fie slavă în veci de veci.

Ne bucurăm să descoperim, aşadar, faţa adevărată a lui Cristos şi să reflectăm asupra chipului său luminos, generos şi hotărât să ne dea toate şi astfel să ne facă părtaşi de Învierea sa.

Invitaţia pe care ne-o adresează Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în Novo millennio ineunte, de a ne fixa şi mai mult şi mai intens privirea spre Isus, are astăzi o semnificaţie şi mai profundă, ştiind că el a fost cel uns şi trimis în lume pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire şi care cu dor a dorit să mănânce cu ai săi Paştele şi să le încredinţeze testamentul iubirii sale divine, prin Euharistia pe care a celebrat-o şi prin mandatul preoţesc ce l-a încredinţat apostolilor şi, prin ei, nouă, slujitorilor săi nevrednici.

Toate acestea le-a făcut Isus, după o viaţă de slujire, după o lungă şi neîncetată predică şi după un exemplu viu de iubire faţă de Tatăl şi de oameni. Privirea noastră astăzi am îndreptat-o, aşadar, spre Isus, maestrul şi învăţătorul nostru, preotul cel mare al noului şi veşnicului testament.

II. Dar astăzi întreaga Liturghie şi trăire ne are în vedere, ne vizează şi pe noi, în special pe noi, preoţii săi, aleşi pentru începutul mileniului trei.

Textele au o proiecţie veşnică, trec mai departe de timpul lui Isus şi se îndreaptă spre noi.

Un gest impresionant, pe care evanghelistul Ioan ni-l prezintă, este spălarea picioarelor apostolilor. Evanghelistul Ioan singur îl introduce şi îl descrie ca pe un act cu totul special, ales de Isus înainte de celebrarea Cinei de taină şi înainte de proclamarea poruncii celei noi, porunca iubirii.

Modul în care se desfăşoară acest gest, cuvintele pe care le adresează după spălarea picioarelor, toate vor să ne facă să înţelegem că ceea ce urmează reprezintă un lucru ce îi priveşte direct pe cei invitaţi, pe apostoli, şi prin urmare ne priveşte şi pe noi.

Pentru a fi vrednici de ospăţul său, pentru a putea primi trupul şi sângele său sub chipul pâinii şi al vinului, pentru a fi aleşii săi, apostolii săi în continuarea mesajului mântuirii, pentru a fi miniştrii sacri ai Euharistiei, e nevoie de umilinţă, de iubire şi de inimă şi trup curat, e nevoie de iubire.

Iată pentru ce ziua de astăzi, Joia Sfântă, este ziua noastră, a preoţiei noastre. Nu pentru că noi am fi avut vreo iniţiativă, nu pentru noi am fi fost vrednici, cum ştim că nu au fost vrednici nici apostolii, ci dintr-o alegere gratuită, generoasă şi plină de mister suntem chemaţi, aleşi, suntem spălaţi, unşi şi consacraţi preoţii săi, slujitorii săi.

Dacă astăzi, privirea noastră se îndreaptă spre Isus, noi trebuie să ştim că privirea lui se îndreaptă spre noi şi se opreşte asupra noastră şi asta ne obligă.

Isus a venit pentru toţi, le-a împărtăşit tuturor darurile sale, cuvântul său, iubirea şi iertarea sa, mântuirea şi împăcarea cu Tatăl. Dar nu trebuie să uităm că noi, noi, preoţii săi, am fost copleşiţi cu atâtea daruri şi învredniciţi cu o misiune unică de a fi instrumentele sale, miniştrii săi.

Sfinţiile voastre, dragi confraţi întru preoţie,

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

Prima zi a triduumului pascal ne pregăteşte pentru intrarea în cel mai mare mister al credinţei noastre, misterul iubirii, al morţii şi învierii lui Cristos. Pentru a beneficia de această lucrare divină suntem invitaţi la o profundă reflecţie şi la un angajament de reînnoire sufletească cu care să ne apropiem de Isus, marele nostru preot, ca el cu adevărat să privească spre noi şi să ne admită nu numai la cina sa, la ospăţul său de iubire, ci să ne învrednicească de preoţia sa şi, desigur, de gloria sa pentru care a venit între noi şi s-a dat pe sine la moarte. Astăzi Biserica ne cheamă ca, reflectând asupra acestei chemări şi misiuni, să ne reînnoim ataşamentul, să mărim avântul nostru în slujirea şi munca de păstori şi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii şi să-i cerem lui Isus, marele preot, să ne învrednicească de prezenţa şi iubirea sa. Amin.

lecturi: 14.