Răducăneni: Zi de reculegere cu ACA

Un grup de 11 adulţi din Răducăneni au participat la ziua de reculegere pentru Acţiunea Catolică, ramura Adulţi, cu tema: "Familia: baze, pericole, speranţe", organizată sâmbătă, 8 martie 2008, la Casa "Nazaret" a Surorilor Duhului Sfânt din localitate. Reflecţiile au fost propuse de pr. vicar Eduard Patraşcu, sub călăuzirea părintelui paroh Maricel Medveş.

Familia ca subiect de meditaţie într-o sâmbătă, dar să mai fie şi 8 martie, e ceva! Unii ar putea spune: "Şi ce dacă?!". Eu spun că suntem un pic mai sensibili şi mai sentimentali încercând să fim un pic mai buni unii cu alţii în această zi.

Zi aşadar în care lumea e îmbrăcată în sărbătoare; o zi în care ar trebui să faci o jertfă în loc să asculţi mulţimea de urări de bine de la cei dragi, să petreci această zi un pic altfel. După ce ne-am adunat timid, unii dintre noi neputând să ajungă, iar alţii (la început) un pic absenţi cu gândurile care năvăleau, am început acele puţine ore de "stat cu noi înşine" încercând să ne analizăm mai bine.

După rugăciunea de deschidere am vizionat un film scurt care avea ca temă principală "temelia" familiei, şi anume dragostea, aceea "binevoitoare, răbdătoare, care toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le îndură" (1Cor 13), baza fără de care familia nu şi-ar avea rostul. După vizionarea acestui filmuleţ care a trezit în fiecare multe amintiri şi nostalgii ale începuturilor vieţii în doi (şi de ce nu şi câte o lacrimă bine ascunsă în colţul ochiului, fiecare înţelegând că iubirea adevărată poate schimba multe), sub îndrumarea părintelui vicar am trecut la meditarea jurămintelor făcute la căsătorie.

Aici trebuie să recunosc că, deşi filmul m-a dus într-o stare de visare, meditarea şi punctarea fiecărui pas ce-l face fiecare cuplu cu ocazia căsătoriei atunci când se depun jurămintele, m-a făcut personal să-mi analizez viaţa şi să mă gândesc că niciodată nu priveam lucrurile cu atâta intensitate ca până acum. Spusesem şi eu acel jurământ acum 12 ani, dar până astăzi nu m-am gândit ce înseamnă şi ce greutate aveau cuvintele pe care le rostisem unul în faţa celuilalt, în faţa lui Dumnezeu şi al oamenilor, dar şi mai adevărat ce ne-am jurat unul fiecare în sufletul şi în conştiinţa proprie.

După această retrăire sufletească, am trecut la meditarea în particular a relaţiilor proprii de căsătorie făcându-ne fiecare examenul de conştiinţă şi punându-ne fiecare sieşi o serie de întrebări:

- Ce fac eu ca atmosfera din familia mea să fie mai plăcută?

- Ce fac eu personal ca partenerul meu de viaţă să nu se simtă singur?

- Ce am greşit în relaţia mea şi cum ar trebui să mă schimb eu, nu celălalt?

Şi după astfel de gânduri şi întrebări personale ce ne măcinau, am trecut la discuţia de grup, căutând punctele de legătură între soţi, dar şi acele lucruri care distrug căsnicia, căutând ameninţările, dar şi cum ar trebui să luptăm împotriva lor. Pe scurt, fără dragoste, respect şi credinţă nu se poate discuta de o căsătorie.

Cel mai mult m-a impresionat imaginea căsătoriei descrisă de pr. vicar care a spus că soţii sunt un singur trup cu două inimi legate între ele de mâini, acele mâini invitate de către preot să se unească pentru totdeauna în ziua căsătoriei. Dacă mâinile sunt unite, şi inimile sunt unite. Această imagine m-a făcut să-mi reamintesc cuvintele de la introducerea la această zi de reculegere, cuvinte luate din Scrisoarea către Efeseni (Ef 5,25-6,3) unde relaţia dintre soţi este asemănată cu relaţia dintre Cristos şi Biserică: "Misterul acesta este mare: o spun cu privire la Cristos şi la Biserică, dar şi cu privire la voi" (Ef 5,32).

După toate acestea am plecat spre biserică să-i mulţumim Domnului pentru această zi. Ne-am întors acasă bucuroşi. Personal vorbind, un gând mă măcina: ceea ce am auzit şi învăţat astăzi puteau auzi şi învăţa şi alţii... dar, cu ajutorul Domnului şi prin exemplul propriei schimbări vom ajuta şi alte familii să înţeleagă esenţa căsniciei şi să-şi amintească de vremurile trecute ce pot fi retrăite şi astăzi; dacă nu, la următoarea zi de reculegere: îi aşteptăm cu drag.

Crina Mihaela Hădăr

***

După filmuleţul care a provocat deja mult, am meditat în tăcere asupra unor probleme legate de viaţa de cuplu. Ne-am amintit de ziua căsătoriei noastre, ni s-a explicat semnificaţia fiecărui cuvânt din jurământ. Apoi s-a amintit cât de mult atunci. Aici aş vrea să fac o mărturisire personală. Iubirea de atunci diferă de iubirea de acum, nu în intensitate, ci mai mult în modul de manifestare. Prima îmi dădea mai multă bătaie de cap, îmi crea mai multe probleme; poate era o greşală majoră la mine (egoismul, posesivitatea). Acum totul este altfel: linişte, calm pace (poate soţul a jucat rolul fetei din film ... + harul). Sun mult mai mulţumită de mine astăzi decât eram atunci chiar dacă astăzi poate au mai scăzut gesturile exterioare de manifestare a iubirii (ţinerea de mână pe drum, facere de complimente etc.). Cred că i-am făcut mai mult loc lui Isus în inima mea şi de aceea simt atâta pace.

A urmat apoi momentul II, cel de discuţii în grup unde am avut de răspuns la şapte întrebări. Fiecare participant şi-a spus punctul de vedere. Ziua de reculegere s-a încheiat cu un îndemn: "să ne iubim mamele", îndemn întărit de un filmuleţ realizat de părintele care arată de ce trebuie iubită o mamă:

- pentru grija pe care o poartă pentru casă şi pentru toţi membrii familiei;

- pentru nopţile nedormite veghind asupra copiilor;

- pentru faptul că mereu uită de dânsa şi se gândeşte la ceilalţi ca să nu le lipsească nimic.

Ca mărturie personală, mama mea m-a cucerit şi m-a făcut s-o îndrăgesc prin spiritul ei de jertfă şi de sacrificiu. Nu se gândea niciodată la ea, se gândea doar la noi, copiii, şi la soţ. Asta cred că le lipseşte astăzi multor mame şi de aceea nu mai au nici o putere asupra copiilor lor.

Margareta Augustin

lecturi: 8.