Roma: PS Petru Gherghel la audiența generală din Vatican
Episcopul Petru Gherghel al Diecezei de Iași și episcopul Anton Coșa al Diecezei de Chișinău au fost prezenți la audiența generală dedicată sfântului Augustin ținută de Benedict al XVI-lea la Vatican miercuri, 29 februarie 2008.
Papa i-a salutat pe episcopii prieteni ai Mișcării Focolarelor, participanți în aceste zile la Castelgandolfo la a 32-a reuniune internațională de studiu pe tema "Cuvântul lui Dumnezeu este viu - persoane , medii și structuri se transformă", în cadrul audienței generale dedicate sfântului Augustin.
"Umanitatea are nevoie de a cunoaște și trăi realitatea lui Dumnezeu-iubire, întâlnirea cu el este singurul răspuns la neliniștea inimii omului" - este învățătura perenă lăsată umanității de sf. Augustin, prezentată de Benedict al XVI-lea la audiența generală, la a cincea cateheză dedicată acestui sfânt părinte al Bisericii, izvor de inspirație pentru papa în enciclicele sale. Itinerariul parcurs de episcopul de Hippona, a spus Benedict al XVI-lea care a salutat pelerinii adunați în Bazilica vaticană pentru a ajunge apoi în aula Paul al VI-lea, este un model care invită la a păși cu smerenie și curaj pe drumul adevărului.
După cateheză, Benedict al XVI-lea salutându-i pe episcopii prieteni ai Mișcării Focolarelor, printre care și PS Petru Gherghel și PS Anton Coșa, i-a asigurat de rugăciunile sale pentru ca Domnul să-i sprijine în slujirea pastorală zilnică a cuvântului lui Dumnezeu.
Radio Vatican (27 februarie 2008)
lecturi: 8.