Întru mulţi ani, Preasfinţite!

Biserica locală de Iaşi îşi sărbătoreşte păstorul: 30 de ani de când providenţa a dispus ca în fruntea ei să fie Preasfinţitul episcop Petru, chemat şi rânduit să conducă această porţiune a poporului lui Dumnezeu în comuniune cu urmaşul sfântului Petru.

Treizeci de ani de păstorire şi de slujire exemplară, printr-o profundă angajare plină de iubire şi credinţă a păstorului nostru, printr-o slujire evanghelică demnă de recunoştinţă, care a făcut ca întreaga dieceză să crească şi să fie o "Biserică dinamică".

Treizeci de ani de angajare pastorală marcaţi de momente grele, mai ales în timpul dictaturii de tristă amintire, dar şi de momente fericite, relevante nu numai pentru viaţa religioasă şi pentru comunitatea eclezială, ci şi pentru viaţa civilă şi pentru poporul nostru credincios.

Continua chemare a păstorului nostru în aceşti 30 de ani la fidelitate faţă de adevărata credinţă şi faţă de Biserică, creşterea şi drumul urmat de Biserica locală în deschiderea ei spre societate şi spre necesităţile Bisericii Universale sunt motive de recunoştinţă.

La distanţă de 30 de ani de la numirea Preasfinţitului nostru episcop ca păstor al Diecezei de Iaşi, trebuie să-i mulţumim încă o dată lui Dumnezeu pentru că ne-a rânduit păstor în Biserica noastră locală.

Privind la tot ceea ce au însemnat cei 30 de ani de păstorire a episcopului nostru, trebuie să spunem că au fost multe momente de bucurie şi de realizări. Toate s-au realizat pentru că păstorul suprem, Cristos Domnul, le-a făcut posibile, chiar în ciuda multor împotriviri manifestate direct sau indirect.

Mă gândesc la nenumăratele drumuri parcurse de Preasfinţitul, la miile de kilometri, în dorinţa de a ajunge în fiecare parohie, în fiecare comunitate, la toate realităţile ecleziale.

Mă gândesc la întâlnirile cu zecile de mii de oameni din toate categoriile sociale, bărbaţi şi femei, copii, tineri, adulţi, bătrâni, familii mari şi mici... Este vorba de zeci de mii de feţe în care Preasfinţitul a văzut reflexul iubirii şi luminii lui Dumnezeu, a contemplat aşteptările lor. Întâlnirea cu atâtea persoane care sunt chemate să poarte cu demnitate povara grea a vieţii, în special bolnavii, suferinzii...

Mă gândesc la nenumăratele Liturghii celebrate în catedrală, în parohii şi în diferite comunităţi, ceea ce i-a dat ocazia să contemple Biserica noastră îmbrăcată în lumină, dar şi cu multe aspecte de reformat şi îndreptat. Şi pentru aceasta a fost celebrat un sinod diecezan.

Mă gândesc la nenumăraţii preoţi care au primit hirotonirea în aceşti ani. La preoţii care au simţit că trebuie să vestească evanghelia dincolo de hotarele diecezei...

Mă gândesc la nenumăratele exemple minunate de credinţă, de iubire, de rugăciune pe care le-a primit de la persoane care s-au consacrat slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui şi care au venit în dieceza noastră pentru a da mărturie.

Mă gândesc la atâtea contacte şi participări la nivelul Bisericii Universale, la întâlnirile cu caracter ecumenic şi la dorinţa "ca toţi să fie una".

Mă gândesc la preocuparea pentru ca peste tot să existe case demne de Dumnezeu pentru celebrările sfinte, ca slujirea pastorală a preoţilor să fie cât mai eficientă...

Orice întâlnire, orice persoană, fiecare credincios, cu siguranţă, l-au ajutat pe episcopul nostru să simtă mereu slujirea sa în relaţie cu Biserica şi pentru Biserică, pentru a se consuma pentru Biserică, pentru primatul lui Dumnezeu şi al evangheliei, pentru primatul harului şi al Duhului.

Măsura vieţii păstorului unei dieceze este dăruirea de sine pentru Cristos şi pentru slujirea Bisericii, pentru slujirea poporului lui Dumnezeu. Şi cred că avem parte de un asemenea păstor.

Păstorul este chemat să aibă grijă de turma încredinţată, avându-l mereu înaintea ochilor pe păstorul mare al turmei care are grijă şi de oaia pierdută ca şi de cea rănită, de cea bolnavă ca şi de cea puternică. Este o grijă gingaşă şi o preocupare pentru întreaga turmă care i-a fost încredinţată ca har şi angajare prin numirea ca păstor al diecezei şi apoi prin consacrarea episcopală.

Această aniversare uneşte întreaga noastră Biserică locală, preoţi, călugări şi călugăriţe, seminarişti, laici, într-un cor de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru darul făcut diecezei, dar vrea să exprime afecţiunea şi recunoştinţa directă faţă de păstorul şi părintele nostru.

O vie recunoştinţă nu numai pentru toate realizările şi toate îndemnurile oferite, dar şi pentru ceea ce a stat în spatele lor: iubirea faţă de Biserică şi faţă de Cristos, inima de păstor puternic ancorată în credinţă.

La acest moment aniversar, îi dorim pe mai departe o slujire pastorală îmbelşugată şi binecuvântată de Cristos, păstorul cel bun, dorind ca Biserica locală să crească în credinţă şi iubire.

Încredinţăm Tatălui ceresc Biserica locală, pentru ca adunată în Cristos în jurul păstorului să crească mereu în comuniunea Duhului.

Aurel Percă,
episcop auxiliar

lecturi: 10.