Legea despre avort, între magisteriul Bisericii şi comunitatea politică

Publicăm în continuare o reflecţie a profesorului Bruno Esposito, O.P., decanul Facultăţii de drept canonic din Universitatea Pontificală "Sfântul Toma de Aquino - Angelicum" din Roma.

La acest Sfânt Crăciun, sărbătoarea vieţii, nu pare nepotrivit să propunem o reflecţie în această privinţă. Facem asta pornind de larga rezonanţă dată de mass-media în trecutul recent numărului 83 din exortaţia apostolică postsinodală Sacramentul caritatis. În acest număr Sfântul Părinte, vorbind despre exigenţele intrinsece pe care le comportă primirea sacramentului Euharistiei de către orice botezat ("coerenţa euharistică"), a reafirmat, printre altele, activitatea specifică a acelora care sunt angajaţi în viaţa politică, afirmând că: "De aceea, politicienii şi legislatorii catolici, conştienţi de grava lor responsabilitate socială, trebuie să se simtă interpelaţi în mod deosebit de conştiinţa lor, corect formată, ca să prezinte şi să susţină legi inspirate din valorile întemeiate în natura umană".

Această concluzie clară, repropusă de pontif pentru toţi botezaţii din lume, a provocat încă o dată o serie de reacţii dintre care unele cu totul iraţionale, dacă nu chiar isterice, cu acuze aduse Bisericii Catolice că se amestecă în problemele interne ale unui stat suveran. Chiar respectând cum se cuvine şi sincer diversitatea de opinie, ba chiar tocmai din această cauză, pentru ca să nu se elaboreze şi să nu se justifice în această privinţă un fel de teorie a "pluralismului în sens unic", unde este admisă până la urmă şi are dreptul de cetăţenie numai o opinie, credem că nu este superfluu, profitând de ocazia acestei ultime querelle, desigur în afară de cealaltă referitoare la unirile de fapt, să clarificăm câteva aspecte în jurul cărora se constată destulă confuzie.

Dorim să împărtăşim aici câteva reflecţii simple referitoare mai degrabă la chestiunea prealabilă şi mai generală cu privire la dreptul magisteriului de a interveni în domeniul politic atunci când este în joc viaţa şi demnitatea persoanei umane. Apoi vom încerca să facem o aplicaţie pentru cele spuse în mod specific la legea despre avort. Lege care din păcate de prea mulţi ani este parte a orânduirii juridice a atâtor state şi pe care opinia publică o percepe tot mai mult ca "sigură" şi rod al modernităţii şi civilizaţiei.

Referitor la primul punct, ar fi oportun pentru toţi, catolici şi necatolici, să recitească iluminantul conţinut al numărului 76 din constituţia pastorală Gaudium et spes. Acolo părinţii conciliari au amintit cu extremă claritate şi echilibru raportul adevărat şi sănătos care trebuie să se realizeze între Biserică şi comunitatea politică. Cu premisa că fiecare este independentă şi autonomă una de cealaltă în propriul domeniu, chiar dacă se află în unicul serviciu adus aceloraşi persoane umane, se afirmă însă cu extremă claritate dreptul Bisericii de a predica mereu şi pretutindeni credinţa şi de a învăţa doctrina sa socială, şi îndeosebi "... Să-şi exprime judecata morală şi cu privire la lucruri care se referă la ordinea politică, atunci când acest lucru este cerut de drepturile fundamentale ale persoanei şi de mântuirea sufletelor".

Aşa cum reiese din textul citat, părinţii conciliari au arătat doar o exigenţă proprie misiunii Bisericii, care, propriu-zis vorbind, nu revendică atât dreptul în faţa comunităţii politice de a putea expune depozitul credinţei şi de a învăţa modul coerent de a o trăi, cât mai degrabă îşi aminteşte sieşi obligaţia de a face aceasta pentru a nu trăda mandatul care i-a fost încredinţat de Întemeietorul ei. Făcând aceasta Biserica nu face altceva decât să propună mesajul eliberator al adevărului evanghelic şi nu doreşte deloc să-l impună vreunuia. Lucru care, pe de altă parte, astăzi mai mult decât în trecut, ar avea efectul opus. Însă aceasta nu înseamnă că prin moduri, în locuri şi timpuri oportune ale vieţii politice şi sociale, cel care are autoritatea în Biserică nu trebuie să prezinte importanţa anumitor alegeri. În desfăşurarea acestei misiuni precise magisteriul nu face decât să le amintească tuturor exigenţele intrinsece şi inderogabile ale naturii umane, exigenţe care, desigur, pentru cel care se mărturiseşte credincios sunt obligatorii într-un mod cu totul propriu în lumina revelaţiei şi în vederea mântuirii veşnice.

În acest context, examinăm acum, aproape ca exemplificare şi aplicare a ceea ce abia am spus, cazul legalizării avortului în multe din orânduirile juridice contemporane, prezentată de "cultura" contemporană ca o cucerire a civilizaţiei, "drept inviolabil" al femeii moderne. Chiar dacă rămâne şi va rămâne pentru totdeauna, în mod obiectiv, un delict abominabil (cf. Gaudium et spes, nr. 51) care vrea să fie prezentat ca un drept (cf. Evangelium vitae, nr. 4), deoarece este prin excelenţă ucidere a nevinovatului. De fapt, pretenţia de a legitima avortul din punct de vedere juridic refuză să vadă contradicţia juridică intrinsecă pe care se bazează. De fapt, dacă ideea de "stat de drept" s-a născut şi s-a afirmat în decursul timpului prin faptul că a apărat drepturile tuturor, împotriva oricărei anarhii sau totalitarism, cum se poate admite în orânduirea sa juridică o lege care face din dreptul fundamental şi cel dintâi, adică dreptul la viaţă, obiect al unei concesii arbitrare? Dacă fiecare dintre noi a venit la viaţă pentru că mama lui i-a dat acest "har", iată că nu se mai poate vorbi de adevărat "drept", dar atunci se ruinează dezastruos toată concepţia şi apoi structura modernului stat de drept deoarece, întocmai, se face din primul şi fundamentalul său drept o favoare!

Or, dacă magisteriul nu încetează să repete în toate locurile şi în orice ocazie, chiar cu preţul nepopularităţii şi al acuzelor de amestec, valoarea supremă şi inviolabilă a vieţii încă de la zămislirea ei, face asta cu conştiinţa că aceasta este o obligaţie precisă proprie. Obligaţie care, deşi se naşte din credinţă şi este luminată de ea, ştie că nu poate rămâne legată în ea. Toate acestea au o semnificaţie specifică pentru toţi acei parlamentari care spun că sunt catolici. Apărarea vieţii nu este chestiune confesională, unde e suficient să se mărturisească necreştini pentru a găsi justificare unor alegeri şi comportamente care sunt împotriva raţiunii, adevărului, dreptului şi dreptăţii.

Cu viaţa şi demnitatea persoanei umane atingem domenii şi decizii care nu sunt supuse simplului consens al majorităţii pentru a putea fi adoptate din punct de vedere moral. Toate acestea cer de la magisteriu şi îndeosebi de la acei botezaţi angajaţi în administraţia publică, obligaţia de a interveni în domeniul politic evitând acel complex de inferioritate care de multe ori a jucat un rol considerabil, cu rezultate nefaste, în angajarea politică a catolicilor. Dialogul este important şi necesar, dar rămânând neatinsă importanţa căutării adevărului şi a dreptăţii care nu vor putea fi sacrificate niciodată pe altarul compromisului, al oportunismului sau al utilitarismului cinic, mai ales atunci când pe acel altar vor fi sacrificaţi nevinovaţi. Aceste reflecţii scurte ne fac să sperăm, dar mai ales ne angajează să-l rugăm pe Domnul, pentru ca astăzi catolicii să-şi dea seama tot mai mult de necesitatea de a ajunge la acea credinţă adultă, necesară şi indispensabilă ca să poată vesti şi mărturisi lumii de astăzi frumuseţea şi fascinaţia credinţei. O credinţă, rod al unui raport trăit cu acela care atât de mult ne-a iubit încât să-şi dea viaţa pentru noi pe cruce, care niciodată nu este împotriva omului, ci întotdeauna pentru tot omul şi pentru toţi oamenii.

Traducere de pr. Mihai Patraşcu

lecturi: 8.