Părintele Kolodiejchuk vorbeşte despre unirea ei cu Isus

Maica Tereza de Calcutta ştia că este unită cu Isus fie în momentele în care simţea iubire, fie în momentele de ariditate, pentru că mintea sa era fixată numai şi exclusiv în el.

Întemeietoarea Misionarelor Carităţii exprimase această realitate într-o scrisoare adresată directorului său spiritual, făcută publică acum - împreună cu multe alte scrisori - într-un volum intitulat "Come Be My Light", editat şi prezentat de părintele Brian Kolodiejchuk.

În acest interviu acordat agenţiei ZENIT, părintele Kolodiejchuk, preot Misionar al Carităţii şi postulator al cauzei de canonizare a fericitei Maica Tereza de Calcutta, vorbeşte despre noua sa carte şi despre viaţa interioară a Maicii Tereza de Calcutta, ţinută până acum ascunsă lumii.

• Extraordinara viaţă interioară a Maicii Tereza a fost revelată mai mult după moartea sa. Exceptând colocviile cu directorii săi spirituali, cum era viaţa sa, mai ales suferinţa întunericului său spiritual, ascuns de toţi cei care o cunoşteau?

Părintele Kolodiejchuk: Nimeni nu avea idee despre viaţa sa interioară deoarece directorii săi spirituali nu făceau cunoscute aceste scrisori. Iezuiţii aveau câteva, altele erau păstrate în reşedinţa arhiepiscopală şi părintele Joseph Neuner, un alt director spiritual, avea altele. Aceste scrisori au fost descoperite atunci când am mers în căutarea de documente folositoare pentru cauză. Când era în viaţă, Maica Tereza ceruse ca materialul său bibliografic să nu fie făcut public. Îi ceruse arhiepiscopului Ferdinand Perier de Calcutta să nu reveleze unui alt episcop modul cum începuseră lucrurile. Spusese: "Vă rog să nu-i spuneţi nimic despre început, pentru că dacă persoanele ar cunoaşte începutul, ca prin locuţiuni, atunci atenţia s-ar muta asupra mea şi nu asupra lui Isus". Continua să repete: "Lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu". Chiar şi surorile mai apropiate de ea nu aveau idee despre viaţa sa interioară. Multe credeau că ea avea sigur o mare intimitate cu Dumnezeu pentru a putea merge înainte în pofida tuturor dificultăţilor referitoare la ordin şi la sărăcia materială în care trăia.

• Cartea vorbeşte despre promisiunea secretă pe care Maica Tereza a făcut-o în primele momente ale vocaţiei sale, atunci când a promis să nu-i refuze nimic lui Dumnezeu, sub păcat de moarte. Ce rol a avut această promisiune în viaţa sa?

Părintele Kolodiejchuk: Maica Tereza a formulat această promisiune, de a nu refuza nimic lui Dumnezeu niciodată, în anul 1942. Imediat au urmat scrisorile sale inspirate de Isus. Într-una dintre acestea, dacă nu în ambele, Isus - punând la încercare promisiunea ei - spune: "Tu vei refuza să facă aceasta pentru mine?". Deci promisiunea (votul) este ca un fond al vieţii sale. Apoi se vede în scrisorile inspirate că Isus clarifică chemarea sa. Ea deci merge înainte pentru că ştie ce vrea Isus de la ea. Este motivată de gândul acestei dorinţe şi al acestei dureri referitoare la faptul că săracii nu-l cunosc pe Isus şi deci nu-l caută. Acesta este unul dintre pilonii care au susţinut-o în momentele de încercare a întunericului. Pe baza certitudinii sale în chemare şi a acestei promisiuni, poate să afirme în una dintre scrisori: "Eram pe punctul de a mă prăbuşi, atunci mi-am amintit de promisiune şi acest lucru m-a făcut să merg înainte".

• A existat multă polemică despre "nopţile întunecoase" ale Maicii Tereza. În carte dumneavoastră le descrieţi ca "martiriu al dorinţei". Acest element al setei de Dumnezeu, în general, nu a fost perceput. Ni-l puteţi descrie?

Părintele Kolodiejchuk: O carte bună care merită de citit pentru a înţelege unele dintre aceste lucruri este cea a părintelui Thomas Dubay: "Fire Within". În cartea sa, părintele Dubay vorbeşte despre durerea pierderii şi despre durerea dorinţei şi afirmă că durerea dorinţei este mai mare. Aşa cum explică părintele Dubay, durerea care derivă din dorinţa unei adevărate uniri cu Dumnezeu constituie starea de purgator numită noaptea întunecoasă. După această fază, sufletul trece la o stare de extaz şi de adevărată unire cu Dumnezeu. Perioada purgativă a Maicii Tereza pare să fi existat în timpul perioadei sale de formare la Loreto. În timpurile profesiunii sale, afirma că este adesea însoţită de întuneric. Scrisorile sale din acea perioadă sunt tipice pentru cel care se află în noaptea întunecoasă. Părintele Celeste Van Exem, directorul său spiritual, a spus că probabil în anul 1946 sau 1945 ea era deja aproape de extaz. După acea perioadă, când dificultăţile de credinţă s-au terminat, au venit inspiraţiile şi locuţiunile.

Mai târziu, a scris părintelui Neuner explicând: "Şi apoi dumneavoastră ştiţi cum s-a terminat. Ca şi cum Domnul nostru mi s-ar fi dăruit în mod deplin. Dulceaţa, mângâierea şi unirea din cele 6 luni au trecut prea repede".

Deci Maica Tereza a avut şase luni de unire intensă, după locuţiuni şi extaz. Ea se afla deja în autentica unire transformatoare. În acel moment întunericul s-a întors.

Dar acum întunericul pe care îl trăia se plasa în cadrul acelei uniri cu Dumnezeu. Prin urmare nu înseamnă că acea unire pe care o experimentase a dispărut. În schimb pierduse mângâierea unirii, alternând între durerea acelei pierderi şi dorinţa profundă; o sete autentică.

Aşa cum a spus părintele Dubay: "Uneori contemplaţia este delicioasă; alteori ia forma unei sete puternice de el". Însă în Maica Tereza, în afară de o lună din anul 1958, mângâierea unirii nu a reapărut.

Există o scrisoare în care spune: "Nu, Tată, nu sunt singură, am întunericul tău, am durerea ta, am o dorinţă teribilă de Dumnezeu. A iubi şi a nu fi iubită; eu ştiu că sunt unită cu Isus, pentru că mintea mea este fixată numai şi exclusiv în el".

Experienţa sa de întuneric în unire este foarte rară chiar şi printre sfinţi, deoarece pentru cea mai mare parte dintre ei, perioada finală este caracterizată de o unire lipsită de întuneric.

Deci suferinţa sa, pentru a folosi un termen al teologului dominican părintele Reginald Garrigou-Lagrange, este reparatoare a păcatelor altuia, mai mult decât purificatoare a păcatelor proprii. Ea este unită cu Isus printr-o aşa credinţă şi aşa iubire încât o fac să împărtăşească experienţa lui din Grădina Măslinilor şi pe cruce.

Maica Tereza a spus că suferinţa în Grădina Măslinilor era mai rea decât suferinţa pe cruce. Şi acum ştim care era fundamentul acestei afirmaţii: înţelesese iubirea lui Isus faţă de suflete.

Important este că e vorba de unire şi, aşa cum a evidenţiat Carlo Zaleski în articolul său publicat în First Things, acest tip de încercare este destul de nou. Este o experienţă inedită pentru sfinţii din ultimii 100 de ani: suferinţa care derivă din senzaţia de a nu avea credinţă şi de a nu crede în religie.

[Va urma partea a doua a interviului]

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 37.