Onești: Joia Verde
La Onești, în Parohia "Sfinții Petru și Paul", sărbătoarea "Trupul și Sângele Domnului", denumită popular "Joia Verde", s-a celebrat cu mare fast, joi, 7 iunie 2007.
Ca în fiecare an, la sfârșitul Sfintei Liturghii de seară - Liturghie concelebrată - s-a făcut procesiunea cu preasfântul sacrament pe străzile orașului, de la biserica din cartierul catolic până la biserica nouă "Fericitul Ieremia". Copiii îmbrăcați în alb au aruncat flori în fața lui Isus prezent în Sfânta Taină, iar preoții și tot poporul au cântat și s-au rugat, implorând ajutorul Domnului pentru oraș, pentru țară și pentru întreaga lume.
A fost o manifestare publică de credință deosebit de impresionantă la care au participat, alături de catolici, și mulți creștini ortodocși.
Celebrarea a fost prezidată de pr. Iosif Păuleț, paroh și decan. Au mai participat pr. Cristian Burcă, vicar parohial, pr. Ioan Caităr, pensionar din Onești, patru preoți capucini și multe persoane consacrate.
Pentru buna desfășurare a procesiunii am fost ajutați de două echipaje ale poliției, care au dirijat circulația.
Bunul Dumnezeu să răsplătească osteneala tuturor și să ne binecuvânteze din taina sfântului altar.
A consemnat pr. Iosif Păuleț
lecturi: 12.