Scrisoare pastorală pentru Postul Mare
Să aveți mereu privirea îndreptată spre Isus Cristos
Sființiile voastre, dragi frați și surori, iubiți credincioși,
O dată cu Miercurea Cenușii începe un timp sacru din anul liturgic, timpul Postului Mare, care ne conduce, săptămână de săptămână, spre momentul suprem al iubirii divine, spre jertfa de pe cruce și spre măreața înviere a Domnului nostru Isus Cristos.
Suntem invitați de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea să facem o experiență forte urmându-l pe Isus, privind la el, răstignit pe cruce, care ne arată iubirea Tatălui, iubirea sa dumnezeiască și ne învață cuvântul său mântuitor.
În programul nostru pastoral, pe care l-am stabilit pentru cel de-al doilea an dedicat Sfintei Scripturi, Oficiul pentru Evanghelizare și Pastorație Biblică, Oficiul pentru Cateheză și Oficiul pentru Pastorația Liturgică și Sacramente ne-au prezentat un material adecvat prin care putem aprofunda și mai mult mesajul biblic, având în vedere într-un chip deosebit temele speciale de meditat din Evanghelia după sfântul Luca. Pentru cele șapte săptămâni din Postul Mare ne bucurăm să avem cele șapte teme recomandate pentru cateheze și mai ales pentru lectio divina, primite deja o dată cu lucrarea Cateheze pentru anul al doilea dedicat Sfintei Scripturi, apărută la Editura Presa Bună.
Vom putea observa și medita, participând la lectura divină, cât de mult ne-a iubit Dumnezeu în etapele vieții lui Isus, prezentate de Evanghelia după sfântul Luca, cum ne formează și pe noi ca pe apostolii săi, cum se apropie de noi așa cum a făcut cu oamenii din timpul său, cum ne mângâie și ne iartă, așa cum a făcut cu cei păcătoși și cu cei în suferință, cum a oferit totul pentru noi când a acceptat să îmbrățișeze crucea în locul nostru, cum a rămas cu noi înființând taina sfântă a trupului și sângelui său și cum a confirmat toate aceste gesturi de iubire prin învierea sa glorioasă, prin care rămâne mereu viu în mijlocul nostru până la sfârșitul veacurilor.
Parcurgând cu interes mesajul Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea pentru acest Post Mare, vedem cum s-a manifestat această iubire față de noi, prin opera, jertfa și moartea lui Isus pe cruce și cum acest adevăr reprezintă pentru noi o provocare de a-l iubi la rândul nostru și de a face cunoscută această iubire altora. Iubirea cere iubire. Talem amantem quis non redamaret? (Pe cel care a iubit așa de mult cine nu-l va iubi la fel?), se întreba sfântul Augustin.
Trebuie, așadar, să ne cercetăm și noi și, întâlnindu-l pe Isus pe cruce, să ne decidem pentru a-l iubi și a-l face cunoscut și altora. Trebuie să-l contemplăm pe Isus răstignit și străpuns pe cruce, căci el este manifestarea cea mai impresionantă a iubirii lui Dumnezeu, o iubire în care eros și agape în loc să se contrazică se luminează reciproc. Pe cruce este Dumnezeu însuși care cere iubire din partea creaturii sale. El are sete de iubire din partea fiecăruia dintre noi, ne învață Sfântul Părinte în același mesaj.
Având o asemenea invitație și un astfel de argument, așa cum ni le prezintă Sfântul Părinte și cum le descoperim în sfintele Evanghelii, mai ales în Evanghelia după sfântul Luca, pe care liturgia ne-o propune duminică de duminică și pe care o parcurgem și în orele de cateheză sau de lectio divina, ne umplem de curaj și de avânt pentru a trăi mai intens și mai bine viața de credință și iubirea noastră.
Vă invit cu multă bucurie să vă păstrați mereu privirea spre Cristos și, preamărind iubirea, să spunem fără încetare: Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm, căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea și ne-ai umplut de iubire.
Un timp al Postului Mare cu binecuvântare și cu îmbrățișarea noastră!
Petru Gherghel, episcop de Iași
lecturi: 8.