Vaticanul şi lupta împotriva corupţiei

Sfântul Scaun a publicat un document despre "Lupta împotriva corupţiei", în care prezintă contribuţia pe care Biserica poate să o ofere pentru a lupta împotriva acestui cancer al democraţiilor. Studiul scurt, publicat de Libreria Editrice Vaticana, a fost redactat de Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, al cărui preşedinte este cardinalul Renato Martino, şi a fost prezentat joi, 5 octombrie 2006, în diferite limbi.

A fost scris datorită întâlnirii mondiale a experţilor în politică, economie, etică socială şi alte sectoare, convocată în luna iunie de către acest departament al Sfântului Scaun în Vatican.

Corupţia, explică textul, "instrumentalizează persoana umană utilizând-o cu dispreţ pentru interese egoiste".

"Împiedică atingerea binelui comun, din cauză că îi opune criterii individualiste, de cinism egoist şi de interese ilicite de parte"; "contrazice solidaritatea, din cauză că produce nedreptate şi sărăcie, şi subsidiaritatea, din cauză că nu respectă diferitele roluri sociale şi instituţionale, ci tocmai că le corupe", adaugă documentul.

"Este şi împotriva opţiunii preferenţiale pentru cei săraci împiedicând ca resursele destinate lor să ajungă în mod corect".

În sfârşit, corupţia "se opune destinaţiei universale a bunurilor, deoarece şi bunul legalităţii, aşa cum am văzut deja, este un bun al omului şi pentru om, destinat tuturor".

Conform Notei Consiliului Pontifical, pentru depăşirea corupţiei "este pozitivă trecerea de la societăţi autoritare la societăţi democratice, de la societăţi închise la societăţi deschise, de la societăţi verticale la societăţi orizontale, de la societăţi centraliste la societăţi participate".

Totuşi acest lucru nu este lipsit de pericole, avertizează documentul, deoarece deschiderea poate demola soliditatea convingerilor morale, pluralitatea poate împiedica legături sociale solide şi poate mina consensul etic al cetăţenilor, pierderea graniţelor interne şi externe poate facilita exportarea corupţiei.

Pentru a evita aceste pericole, Doctrina Socială a Bisericii se bazează pe conceptul de "ecologie umană" atât de îndrăgit de Ioan Paul al II-lea, care constă în respectarea structurilor naturale şi morale fundamentale cu care omul a fost înzestrat de către Creator.

"Dacă familia - afirmă documentul - nu este pusă în măsură să-şi desfăşoare misiunea sa educativă, dacă legile contrare binelui autentic al omului cum sunt acelea împotriva vieţii, educându-i prost pe cetăţeni cu privire la bine, dacă dreptatea înaintează cu încetineală excesivă, dacă moralitatea de bază este slăbită de încălcarea tolerată, dacă sunt degradate condiţiile de viaţă, dacă şcoala nu primeşte şi nu emancipează, nu este posibilă garantarea acelei ecologii umane pe lipsa căreia prinde apoi rădăcini şi fenomenul corupţiei".

Biserica, prezentă astăzi "în toate păturile societăţii", poate să desfăşoare un rol din ce în ce mai relevant în prevenirea corupţiei, contribuind eficace la educarea şi la formarea morală a cetăţenilor, în special cu principiile orientative fundamentale ale doctrinei sale sociale: demnitatea persoanei umane, binele comun, solidaritatea, subsidiaritatea, opţiunea preferenţială pentru cei săraci, destinaţia universală a bunurilor, afirmă textul.

Nota Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii reafirmă că lupta împotriva corupţiei este "o valoare", dar şi "o necesitate"; corupţia este "un rău", dar şi "un cost"; refuzarea corupţiei este "un bine", dar şi "un avantaj"; abandonarea practicilor corupte poate genera dezvoltare şi bunăstare; comportamentele cinstite trebuie stimulate, cele necinstite trebuie pedepsite.

Pe plan internaţional apoi, dat fiind faptul că crima organizată nu are graniţe, textul propune creşterea colaborării dintre guverne, chiar şi prin acorduri cu privire la proceduri pentru confiscarea şi recuperarea a ceea ce este perceput în mod ilegal.

Traducere după Zenit de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.