Un ortodox la Roma

Orice român poate ajunge astăzi la Roma, aşa că titlul ar putea părea prea puţin interesant. M-am bucurat totuşi o experienţă deosebită la Roma, având extraordinara oportunitate de a participa la un seminar organizat în perioada 12-17 martie, de Institutul de Studii Ecumenice şi Facultatea de Teologie Romano-Catolica a Universităţii din Fribourg, Elveţia. Participanţii au fost în majoritate romano-catolici: preoţi, monahi, profesori, studenţi şi laici, lucrători în structuri ale Bisericii. Subiectul Seminarului: Roma cu vestigiile sale creştine şi Vaticanul cu aparatul său administrativ, ocazie de a întâlni la locul de muncă mulţi cardinali şi laici cu responsabilităţi în administrarea Bisericii Romano-Catolice Universale. În organizarea acestui îndrăzneţ demers au fost implicaţi Mons. Nikolaus Wyrwoll - consultant al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi un foarte bun cunoscător al României, pr. prof. Guido Vergauwen - directorul Institutului şi vicerector a Universităţii Fribourg, d-na prof. Barbara Hallensleben - decan al Facultăţii de Teologie Fribourg.

Pentru un ortodox, prezenţa pentru prima oară pe culoarele "întortocheate" ale administraţiei Vaticanului şi mai ales întâlnirea cu Sfântul Părinte au reprezentat o experienţa deosebită şi neaşteptată, de care m-am bucurat datorită bunilor prieteni romano-catolici, experienţă din care aş dori să împărtăşesc câteva din multele impresii, foarte puternice despre Vatican, despre papa Benedict al XVI-lea şi, nu în ultimul rând, despre Roma - loc de pelerinaj pentru toţi creştinii.

Biserica Romano-Catolica, cu 1.000.000.000 de credincioşi în întreaga lume, reprezentând aproximativ 50% din populaţia creştină a globului, cu 2.770 de dieceze şi eparhii răspândite în întreaga lume, este o comuniune de biserici pentru care Vaticanul este punctul în care converg diferenţele culturale ale popoarelor din care provin credincioşii săi.

De aceea, cred că este cu atât mai incitant să înţelegi cum este condus acest imens "imperiu religios", a cărui capitală administrativă şi spirituală este Vaticanul - statul cu cea mai mare densitate de teologi pe mp.

Administraţia Vaticanului este specială, pentru că aici îşi au sediul organismele implicate în administrarea, pe de o parte, a micului Stat Vatican, iar, pe de alta parte, organisme implicate în administrarea Bisericii Catolice din întreaga lume, respectiv Curia Romană.

Organizarea Statului Vatican, a cărui denumire oficială este Stato della Citta del Vaticano (S.C.V.), este relativ simplă pentru că este cel mai mic stat din lume: are o suprafaţă de doar 0,44 mp şi 920 de locuitori. Comisia Pontificală pentru Statul Vatican deţine puterea legislativă, Guvernatorul Statului Vatican deţine puterea executivă, iar Tribunalul Statului Vatican puterea juridică.

Subiectul administraţiei devine mult mai interesant când vorbim despre Curia Romană, respectiv Biserica Catolică Universală, care este organizată astfel: papa este autoritatea supremă, urmat ca şi importanţă de secretarul de Stat, de cele nouă congregaţii (echivalentul ministerelor), de cele trei tribunale supreme (cu autoritate în rezolvarea chestiunilor de drept canonic), de cele 11 consilii (cu rol de consiliere în diverse domenii) şi de numeroase birouri şi instituţii. Sediile acestor organisme administrative sunt toate concentrate în apropierea bazilicii "Sfântul Petru", în Piazza Pio XII şi de-a lungul Via della Conciliazione (impresionantul bulevard care leagă Vaticanul de restul lumii).

Secretariatul de Stat - este, în termeni administrativi, echivalentul Cancelariei Primului Ministru, iar secretarul de Stat este consilierul direct al papei, numit şi "secretarius intimus", în persoana cardinalului Angelo Sodano. În termeni moderni, este echivalentul primului ministru, dar are şi atribuţii care sunt de obicei specifice miniştrilor de externe, de finanţe şi ai administraţiei.

Congregaţiile, nouă la număr, sunt echivalentul ministerelor în termeni administrativi moderni, au putere juridică în domeniul lor, fără limită de teritoriu şi reprezintă cele mai importante organisme în administrarea Bisericii Catolice Universale. Congregaţiile poartă nume în limba latină, toate au în denumire şi atributul de "sacra" şi sunt conduse de un cardinal prefect. Cele nouă congregaţii sunt:

1. Congregatio pro Doctrina Fidei - Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, al cărei cardinal prefect a fost până acum un an cardinalul Joseph Ratzinger, înainte de a deveni papa Benedict al XVI-lea. Este cea mai veche congregaţie, înfiinţată în sec. al XVI-lea, cu numele de Santa Romana e Universale Inquizitione.

2. Congregatio pro Ecclesiis Orientalibus - Congregaţia pentru Bisericile Orientale, una dintre cele mai importante, pentru că se ocupă de cele 22 de Biserici Unite cu Roma, denumite şi Biserici de Rit Oriental, respectiv: tradiţia alexandrină (copţii), tradiţia antioheană (maroniţii şi sirienii), tradiţia armeană, tradiţia caldeeană sau siro-orientală şi tradiţia constantinopolitană sau bizantină (români, ucraineni, bulgari, bieloruşi, unguri, greci, slovaci, ruteni, ruşi, albanezi).

3. Congregatio de Cultu Divino et Disciplina Sacramentorum - Congregaţia pentru Cultul Divin.

4. Congregatio de Causis Sanctorum - Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, care se ocupa de respectarea regulilor privind sanctificarea.

5. Congregatio pro Episcopis - Congregaţia pentru Episcopi urmăreşte respectarea regulilor privind numirea episcopilor şi activitatea acestora. În Biserica Catolică sunt 179 de cardinali şi 4.662 de episcopi.

6. Congregatio pro Gentium Evangelizatione - Congregaţia pentru Evanghelizare, una dintre cele mai importante şi interesante pentru că se ocupa de latura misionară a Bisericii Catolice.

7. Congregatio pro Clericis - Congregaţia pentru Cler, se ocupă de probleme administrative referitoare la cler şi la activitatea de cateheză în Biserică.

8. Cogregatio pro Institutis Vitae Consacrata et Societatibus Vitae Apostolicae - Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, adică pentru institutele monastice, atât de multe la număr şi răspândite în toată lumea, încât e dificil ca cineva să le cunoască pe toate.

9. Congregatio de Institutione Catholica (de Seminariis atque Studiorum Institutis) - Congregaţia pentru Instituţiile de Învăţământ. Amintesc aici că cele mai importante institute de învăţământ superior îşi au sediul la Roma, iar cea mai bună universitate catolică este cea a iezuiţilor: Pontificia Universita Gregoriana.

Consiliile, în număr de 11, nu au putere juridică, ci doar rol consultativ, pe diverse domenii cum sunt: unitatea creştinilor, dialogul interreligios, justiţia şi pacea, familia, laicii, sănătatea, migraţia, cultura etc.

Pentru a încheia tabloul general al administraţiei Curiei Romane, trebuie să adăugăm cele trei tribunale supreme, precum şi numeroasele birouri (imobiliar, personal, secretariat, contabilitate, tehnic, internet, statistic), comisii pontificale (arheologie sacră, cultură, obiecte de artă, istorie, studii biblice, arhivă, avocatură), instituţii (Archivio Segreto Vaticana, Biblioteca Apostolica Vaticana, Tipografia Vaticana, Libreria Editrice Vaticana, cotidianul L'Osservatore romano, Radio Vatican, Centro Televisivo Vaticano, Fabrica di San Pietro, Garda Elveţiană) şi corpul diplomatic (respectiv ambasadorii Vaticanului numiţi nunţii apostolici şi reprezentanţii Sfântului Scaun pe lângă organismele internaţionale guvernamentale şi nonguvernamentale).

O administraţie atât de complexă şi o Biserică atât de întinsă teritorial are nevoie de mijloace de comunicare foarte bine organizate: Radio Vatican (primul radio din lume, înfiinţat în 1931, transmite în 39 de limbi în întreaga lume), L'Osservatore romano (cotidianul în limba italiana, înfiinţat în 1861, cu ediţii săptămânale în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, portugheză şi o ediţie lunară în limba poloneză), Annuario Pontificio ("cartea roşie" a Vaticanului, publicaţie anuală în limba italiana care prezintă în 2.373 de pagini întreaga administraţie a Vaticanului, cu nume, date de contact, note istorice, toate congregaţiile monastice, instituţiile de învăţământ etc.). Şi, pentru că Vaticanul promovează relaţiile cu Biserica Ortodoxă, are şi o publicaţie anuală care cuprinde date de contact pentru patriarhiile şi mitropoliile ortodoxe din întreaga lume şi care se numeşte, cum altfel: Orthodoxia.

Şi, pentru că imaginea Vaticanului nu ar fi completă fără o prezentare a suveranului său, permiteţi-mi şi câteva impresii personale despre Sfântul Părinte.

În curând se împlineşte un an de când cardinalul Josef Ratzinger a fost ales noul pontif al Bisericii Catolice, cel de-al 265 succesor al sfântului Petru. O misiune grea, după popularitatea de care s-a bucurat predecesorul său.

Ca şi ortodox, care se pregătea pentru o participa la audienţa generală de la Vatican în ziua de 15 martie, mi-am dat seama că ştiam foarte puţin despre Sfântul Părinte. Din prezentarea pe care i-a făcut-o mass-media internaţională îmi făcusem o imagine, care, trebuie să recunosc, era departe de cea reală. Ştiam că este un foarte bun teolog, dar l-am perceput ca pe o persoană rece şi autoritară - doar e german, şi apoi, a condus Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Aveam deci toate elementele necesare pentru a-mi susţine părerea.

În primul său discurs în calitate de papa Benedict al XVI-lea, s-a prezentat drept "un umil şi simplu lucrător în via Domnului". Şi nu a folosit o figură de stil, papa Benedict al XVI-lea chiar este o persoană deosebit de modestă, care nu precupeţeşte nici un efort în munca sa, dar fără dorinţa de a ieşi mereu în public pentru a-şi prezenta realizările.

În seara dinaintea audienţei generale, am avut deosebita oportunitate de a întâlni pe d-na prof. dr. Ingrid Stampa, asistentă a papei Benedict al XVI-lea. Domnia sa a venit din Germania la Vatican în urmă cu 18 ani, ca infirmieră, doar pentru câteva luni, fără să cunoască deloc limba italiană. Ulterior, papa Ioan Paul al II-lea i-a propus să rămână. Acum este colaborataore pentru scrieri teologice, predici şi discursuri. A colaborat şi la prima enciclică a papei Benedict al XVI-lea, "Deus caritas est", pe care a tradus-o în limba italiană. Domnia sa se ocupă şi de vasta bibliotecă, de traducerea discursurilor papei în limba italiană, latină, engleză şi îi traduce articolele apărute în presa italiană şi engleză. Despre o astfel de persoană îţi faci imediat o părere: trebuie să fie călugăriţă şi, mai ales, trebuie să fie teolog. Surpriză, însă: nu este persoană consacrată şi nu este licenţiată în teologie. Este doctor în muzică, iar în teologie este un autodidact, care s-a bucurat de supervizarea unui mare teolog: cardinalul Joseph Ratzinger.

Doamnei Ingrid Stampa îi datorez o radicală schimbare de opinie în privinţa papei Benedict al XVI-lea, pentru că ni l-a prezentat drept o persoană caldă, amabilă, modestă, chiar timidă, cu simţul umorului, foarte serios în munca sa, foarte atent cu toate documentele pe care le primeşte, hotărât, intransigent în probleme de dogmatică şi, mai ales, un excelent şef. Va puteţi închipui că suveranul pontif nu dă niciodată ordine? Orice cerere a sa este însoţită de: "vă rog", "aş dori", "se poate", "cred că ar fi bine". O dată ajuns papă, a făcut foarte puţine schimbări în administraţia Vaticanului, pentru că administraţia nu este domeniul lui preferat. Singurele persoane care au plecat de la Vatican au fost maicile poloneze care îl îngrijiseră pe predecesorul său. Nu îi place să călătorească şi să primească multe vizite: activitatea sa preferată este la birou, scriind. Am aflat că, înainte de a deveni papă, plănuia să se retragă în Germania, împreună cu fratele său şi să scrie cărţi teologice. Diverse mici amănunte din viaţa de zi cu zi mi-au oferit o altă imagine despre papa Benedict al XVI-lea, cea a omului care se află dincolo de imaginea oficială. Şi, nu uitaţi, dacă îl veţi avea vreodată oaspete, desertul său preferat este "apffelkuche" (ştrudelul cu mere).

Datorită întâlnirii cu d-na Ingrid Stampa, prezenţa mea a doua zi la audienţa generală şi întâlnirea cu papa Benedict al XVI-lea a fost o experienţă unică. Peste 40.000 de credincioşi catolici, sincer entuziasmaţi de întâlnirea cu papa. Eu am fost unul dintre puţinii ortodocşi prezenţi: mai erau doi episcopi ortodocşi din Serbia, membri ai Comisiei de Dialog Interreligios. Miercurea este ziua de audienţă generală şi totul este foarte bine organizat: ca tot ce se întâmplă la Vatican. Înainte de ora 10:00 se face repartizarea locurilor în Piazza San Pietro - toţi cei prezenţi au făcut o cerere specială pentru a putea participa. Pe esplanada din faţa bisericii "Sfântul Petru" este amenajat locul unde va sta papa, alături de el cardinalii şi în primele rânduri persoanele bolnave, în cărucioare cu rotile. Bolnavii au întotdeauna prioritate şi primele rugăciuni se fac pentru ei. Tot în primele rânduri se află persoanele proaspăt căsătorite, venite să primească binecuvântarea papei. În cuvântul său papa se adresează tuturor celor prezenţi, fiecăruia în limba lui: italiană, franceză, germană, spaniolă, engleză, portugheză, poloneză, ungară, cehă, slovenă, croată. Grupurilor venite din toate colţurile sunt prezentate papei şi fiecare grup răspunde prin urale sau cântece. Dacă veţi ajunge la o audienţă, nu uitaţi că binecuvântarea papei se extinde şi asupra celor de acasă şi a obiectelor pe care le aveţi cu voi (rozarii, cruciuliţe etc), spre a le dărui rudelor şi prietenilor.

Pentru că am făcut parte dintr-un grup organizat de Institutul Ecumenic din Fribourg, Elveţia, am avut posibilitatea de a fi foarte aproape de Sfântul Părinte, ocazie care poate nu se va mai repeta pentru mine, de aceea doresc să mulţumesc prietenilor elveţieni, romano-catolici, datorită cărora m-am putut bucura de astfel de experienţe deosebite.

Deo gratias!

Clara Râpan
aprilie 2006

lecturi: 37.