Meditaţie: Sfântul Don Bosco, crainicul bucuriei

Zilnic trecem pe lângă oameni şi rar ni se întâmplă să avem capacitatea şi timpul să ne dăm seama ce fel de oameni sunt, care sunt preocupările, necazurile sau hobby-urile lor. Sunt unii oameni însă care sar în ochi, ne atrag atenţia într-un mod deosebit, oameni în viaţa cărora nu ceea ce ni se pare nouă extraordinar devine normal, ci normalul devine extraordinar. Aceştia sunt sfinţii.

Cu toate că un sfânt e canonizat întotdeauna numai după moartea pământească, sunt totuşi şi sfinţi care trăiesc printre noi, oameni a căror ţel este Dumnezeu şi care îşi trăiesc viaţa ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu. Cert este că sfinţii prin viaţa lor au devenit pentru noi adevăraţi învăţători, modele de viaţă.

În calendarul romano-catolic în ziua de 31 ianuarie este sărbătorit un sfânt despre care se ştie mai puţin: Don Bosco. Născut în ziua Adormirii Maicii Domnului din anul 1815 în Italia, într-o familie de oameni săraci, dar credincioşi, îşi petrece copilăria la Becchi rămânând orfan de tată încă de la vârsta de doi ani. Credinţa şi imaginea lui Dumnezeu în mintea micuţului Ioan este formată de cel mai excelent instructor, cum avea el s-o descrie mai târziu pe mama sa, mama Margareta.

Viziunile care apar încă din vremea copilăriei şi pe care el le numeşte vise se vor împlini pe parcursul vieţii lui. La vârsta de 9 ani micul Ioan are un vis: se părea că e într-o curte unde erau mulţi băieţi care se înjurau, vorbeau urât şi se loveau făcând gălăgie mare. Aruncându-se în mijlocul lor, Ioan a vrut să-i facă să tacă, dar... cu pumnul. În acel moment a apărut ca din senin un bărbat înveşmântat în haine deosebit de frumoase care i-a spus: "Ioan, trebuie să ţi-i faci prieteni cu bunătate şi dragoste, nu sărind la bătaie. Vorbeşte-le mai curând de Dumnezeu şi arată-le că păcatul e un lucru rău".

Bărbatul din vis a dispărut şi în locul lui a apărut o femeie în veşminte strălucitoare care i-a spus să privească spre un loc unde în locul copiilor de mai înainte erau o mulţime de animale, unele chiar sălbatice. Femeia i-a spus: "Acesta este câmpul tău. Aici e locul unde ai să munceşti, iar ceea ce vei vedea că se întâmplă cu aceste animale să faci pentru copiii mei".

Visul pe care Don Bosco l-a avut la nouă ani i-a influenţat întreaga activitate şi gândire. Face şcoala primară şi gimnaziul la câţiva kilometri de satul natal îmbinând munca din fragedă copilărie cu învăţătura, devenind la numai zece ani văcar a unei ferme. Cu mare greu, dar cu o voinţă de fier, câteodată cerşindu-şi banii de studii, termină seminarul din Chieri şi în 1841 este hirotonit şi numit preot în oraşul Torino.

O dată ajuns în slujba de preot, Don Bosco colindă oraşul şi pieţele să afle viaţa tinerilor şi a copiilor. În acea vreme în ţări ca Italia, Franţa, Belgia, Germania se aduna marele capital care avea să aducă bunăstarea şi dezvoltarea în Europa. La această bunăstare contribuiau şi tinerii, şi copiii subnutriţi, anemici, obosiţi şi amărâţi, majoritatea cu vârste între opt şi doisprezece ani muncind ca zidari, coşari, ucenici, dar cei mai mulţi "îngropaţi de vii" 13-14 ore pe zi în fabrici sau manufacturi unde erau exploataţi până la epuizare.

Pe unii Don Bosco îi găseşte cerşind sau furându-şi bucata de pâine, pe alţii hoinărind pe străzile oraşului în căutare de lucru şi pe alţii înfruntând închisorile unde erau trataţi în condiţii inumane. Pe toţi aceştia, şi nu numai, Don Bosco îi strânge în primul oratoriu unde el le este preot, tată, maestru, învăţător, confesor, îndrumător şi prieten. Lor li se dedică trup şi suflet ajungând uneori la epuizare. Don Bosco îl urma pe cel care la vârsta de nouă ani a fost întâlnit în visul său şi care îi spusese: "Trebuie să ţi-i faci prieteni cu blândeţe şi dragoste, nu cu bătaie". Astfel oratoriul avea să se numească "Sfântul Francisc de Sales", sfânt faimos pentru bunătatea sa.

"Şi astfel, prin misionarii săi, Don Bosco şi-a întins cuceririle cu mai multă glorie şi mai departe decât Napoleon şi Alexandru" (Arhiepiscop de Aix).

Dacă e să facem o comparaţie între cele două personaje marcante ale istoriei vedem că ambele au fost mânate de multă râvnă, ambiţii şi vise, însă opera vieţii lor a fost diferită. Ceea ce a vrut Napoleon să construiască din ambiţii omeneşti, s-a prăbuşit o dată cu prăbuşirea lui. Opera lui Don Bosco a rămas pentru că Don Bosco a zidit pe stâncă, aşa cum a spus Cristos. De aceea opera lui Don Bosco e mereu actuală şi înfruntă timpurile. Don Bosco a experimentat cea mai înaltă şi nobilă pedagogie, aceea a blândeţii şi iubirii după modelul lui Cristos. De aceea el este numit tată şi maestru al tinerilor.

Cu zece ani în urmă, vizitând un oratoriu am văzut scris cu litere mari, într-o sală a tinerilor următoarele cuvinte: "Decât să te faci temut, mai curând să te faci iubit". Semnatarul era chiar Don Bosco. Aceste cuvinte mi-au rămas şi mi-au folosit în misiunea de pedagog.

Prof. Agneza Grosu

lecturi: 34.