Buruienești: Înmormântarea părintelui Petru Ciocan
PS Petru Gherghel, împreună cu peste 120 de preoți și foarte mulți credincioși, l-au condus pe părintele răposat Petru Ciocan pe ultimul drum, la Buruienești, într-o zi tristă de miercuri, 21 decembrie 2005.
La funeralii au fost prezenți foarte mulți credincioși din Buruienești, comunitatea pe care părintele Ciocan a păstorit-o timp de mulți ani și unde și-a petrecut ultimele zile din viață, dar au venit și credincioși din Luizi-Călugăra și localitățile învecinate, pentru a-i aduce un ultim omagiu părintelui Petru, rugându-se bunului Dumnezeu pentru odihna veșnică a sufletului celui răposat.
În predica sa, episcopul Petru Gherghel a ținut să sublinieze că pr. Petru Ciocan, dorind să-l urmeze pe Isus Cristos, a fost un adevărat apostol și, prin viața sa, poate fi considerat un model al preotului zilelor noastre. Pr. Petru a fost o persoană de o finețe deosebită, reușind să se apropie de toate categoriile de persoane. De asemenea, episcopul a subliniat, citând din testamentul părintelui Petru Ciocan, marea prețuire pe care acesta a avut-o față de Preoție: "Frumoasă e Preoția și nu regret anii trăiți în slujba Domnului".
Îi mulțumim și noi lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a făcut prin pr. Petru Ciocan și îl rugăm pe Domnul să-l răsplătească după marea sa bunătate.
Dumnezeu să-l fericească și să-l odihnească în pacea sa!
Fr. Antonel-Aurel Ilieș
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
21 decembrie: Buruienești: Înmormântarea părintelui Petru Ciocan.
lecturi: 70.