Testamentul Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea

Testamentul din 6 martie 1979

(şi adăugările succesive)

Totus tuus ego sum

În numele Preasfintei Treimi. Amin.

"Vegheaţi pentru că nu ştiţi în ce zi va sosi Stăpânul vostru" (cf. Mt 24,42) - aceste cuvinte îmi amintesc de ultima chemare, care va avea loc în momentul în care Domnul va voi. Doresc să-l urmez şi doresc ca tot ceea ce face parte din viaţa mea pământească să mă pregătească pentru acest moment. Nu ştiu când va veni acesta, dar, ca şi toate celelalte, şi acest moment îl depun în mâinile Mamei Învăţătorului meu: Totus tuus. Tot în mâinile ei materne las toate şi pe toţi cei de care m-au legat viaţa şi vocaţia mea. În aceste mâini las mai ales Biserica, şi naţiunea mea şi toată omenirea. Le mulţumesc tuturor. Cer iertare tuturor. Cer şi rugăciune, pentru ca milostivirea lui Dumnezeu să se arate mai mare decât slăbiciunea şi nevrednicia mea.

În timpul exerciţiilor spirituale am recitit testamentul Sfântului Părinte papa Paul al VI-lea. Această lectură m-a făcut să scriu acest testament.

Nu las în urma mea nici o proprietate de care să trebuiască să se dispună. Cât priveşte lucrurile de folosinţă zilnică care îmi trebuiau, cer să se împartă aşa cum va părea oportun. Notiţele personale să fie arse. Cer ca de acestea să se ocupe părintele Stanislav, căruia îi mulţumesc pentru colaborarea şi ajutorul atât de îndelungate în ani şi atât de pline de înţelegere. Toate celelalte mulţumiri le păstrez însă în inimă în faţa lui Dumnezeu însuşi, pentru că este greu să le exprim.

Cât priveşte înmormântarea, repet aceleaşi dispoziţii pe care le-a dat Sfântul Părinte papa Paul al VI-lea (aici este o notă în margine: mormântul în pământ, nu într-un sarcofag, 13.03.1992). Locul îl vor decide Colegiul Cardinalilor şi conaţionalii.

"Apud Dominum misericordia
et copiosa apud eum redemptio"

Ioan Paul al II-lea

Roma, 6.03.1979

După moarte cer sfinte Liturghii şi rugăciuni

5.03.1990

* * * * *

Foaie fără dată

Exprim cea mai profundă încredere că, în pofida întregii mele slăbiciuni, Domnul îmi va da orice har necesar pentru a înfrunta conform voinţei sale orice misiune, încercare şi suferinţa pe care va voi să o ceară de la slujitorul său, în cursul vieţii mele. Mai am încredere că nu va permite niciodată ca, prin vreo atitudine de-a mea: cuvinte, fapte sau omisiuni, să pot trăda obligaţiile mele în acest scaun petrin.

* * * * *

22.02 - 1.03.1980

Şi în timpul acestor exerciţii spirituale am reflectat asupra adevărului preoţiei lui Cristos în perspectiva acelei treceri care este pentru fiecare dintre noi momentul morţii. Momentul de rămas bun de la această lume - pentru a ne naşte pentru lumea cealaltă, pentru lumea viitoare, semn elocvent (adăugat deasupra: decisiv) este pentru noi Învierea lui Cristos.

Deci am citit înregistrarea testamentului meu din ultimul an, făcută şi aceasta în timpul exerciţiilor spirituale - am asemănat-o cu testamentul marelui meu predecesor şi părinte Paul al VI-lea, cu acea mărturie sublimă despre moartea unui creştin şi a unui papă - şi am reînnoit în mine conştiinţa chestiunilor la care se referă înregistrarea din 6.03.1979 pregătită de mine (în mod destul de provizoriu).

Astăzi doresc să adaug la ea numai acest lucru, că fiecare trebuie să ţină cont de perspectiva morţii. Şi trebuie să fie gata să se prezinte în faţa Domnului şi a judecătorului - în acelaşi timp Răscumpărător şi Tată. Aşadar, iau şi eu în considerare acest lucru încontinuu, încredinţând acel moment decisiv Maicii lui Cristos şi a Bisericii - maicii speranţei mele.

Timpurile în care trăim sunt deosebit de dificile şi neliniştite. A devenit dificilă şi grea şi calea Bisericii, o încercare caracteristică a acestor timpuri - atât pentru credincioşi cât şi pentru păstori. În unele ţări (cum este de exemplu cea despre care am citit în timpul exerciţiilor spirituale), Biserica este într-o perioadă de mare persecuţie, care nu este inferioară prigonirilor din primele secole, ba chiar le depăşeşte prin gradul de îndârjire şi de ură. Sanguis martyrum - semen christianorum. Şi în afară de aceasta - atâtea persoane dispar în mod nevinovat, chiar şi în această ţară în care trăim...

Doresc încă o dată să mă încredinţez total harului Domnului. El însuşi va decide când şi cum trebuie să-mi termin viaţa pământească şi slujirea pastorală. În viaţă şi în moarte Totus tuus prin intermediul Neprihănitei. Acceptând deja de acum această moarte, sper ca Isus Cristos să-mi dea harul pentru ultima trecere, adică Paştele [meu]. Mai sper să o facă folositoare şi pentru această cauză, cea mai importantă, căreia încerc să-i slujesc: mântuirea oamenilor, ocrotirea familiei umane şi în ea a tuturor naţiunilor şi popoarelor (între ele mă îndrept şi în mod deosebit spre patria mea pământească), folositoare pentru persoanele pe care mi le-a încredinţat în mod deosebit, pentru chestiunea Bisericii, pentru gloria aceluiaşi Dumnezeu.

Nu doresc să adaug nimic la ceea ce am scris cu un an în urmă - numai să exprim această disponibilitate şi în acelaşi timp această încredere, la care m-au dispus din nou aceste exerciţii spirituale.

Ioan Paul al II-lea

* * * * *

5.03.1982

Totus tuus ego sum

În cursul exerciţiilor spirituale din acest an am citit (de mai multe ori) textul testamentului din 6.03.1979. Chiar dacă îl mai consider încă provizoriu (nu definitiv), îl las în forma în care există. Nu schimb (deocamdată) nimic şi nici nu adaug nimic în ceea ce priveşte dispoziţiile conţinute în el.

Atentatul la viaţa mea din 13.05.1981 a confirmat într-un fel exactitatea cuvintelor scrise în perioada exerciţiilor spirituale din anul 1980 (24.02 - 1.03).

Cu atât mai profund simt că mă aflu total în mâinile lui Dumnezeu - şi rămân încontinuu la dispoziţia Domnului meu, încredinţându-mă lui în Neprihănita sa mamă (Totus tuus).

Ioan Paul al II-lea

* * * * *

5.03.1982

În legătură cu ultima frază din testamentul meu din 6.03.1979 ("Despre locul / adică locul înmormântării / să decidă Colegiul Cardinalilor şi conaţionalii") - clarific că am în minte: mitropolitul de Cracovia sau Consiliul General al Episcopatului din Polonia - cer Colegiului Cardinalilor să satisfacă, pe cât posibil, eventualele cereri ale celor mai sus menţionaţi.

* * * * *

1.03.1985 (în cursul exerciţiilor spirituale).

Iarăşi - cât priveşte expresia "Colegiul Cardinalilor şi conaţionalii": "Colegiul Cardinalilor" nu are nici o obligaţie de a interpela cu privire la această temă "pe conaţionali"; totuşi poate face aceasta dacă, dintr-un motiv sau altul, ar considera că este drept.

JPII

Exerciţiile spirituale din anul jubiliar 2000

(12-18.03)

[pentru testament]

1. Atunci când, în ziua de 16 octombrie 1978, conclavul cardinalilor l-a ales pe Ioan Paul al II-lea, primatul Poloniei, cardinalul Stefan Wyszynski, mi-a spus: "Misiunea noului papă va fi de a introduce Biserica în mileniul al treilea". Nu ştiu dacă repet exact fraza, dar cel puţin acesta era sensul la ceea ce am auzit atunci. A spus aceasta omul care a trecut în istorie ca primat al mileniului. Un mare primat. Am fost martorul misiunii sale, al încredinţării sale totale. Al luptelor sale: al victoriei sale. "Victoria, atunci când va avea loc, va fi o victorie prin intermediul Mariei" - aceste cuvinte ale predecesorului său, cardinalul August Hlond, obişnuia să le repete primatul mileniului.

În felul acesta am fost într-un fel pregătit pentru misiunea care, în ziua de 16 octombrie 1978, mi-a fost prezentată în faţa mea. În momentul în care scriu aceste cuvinte, anul jubiliar 2000 este deja o realitate în desfăşurare. În noaptea de 24 decembrie 1999 a fost deschisă simbolica poartă a marelui jubileu în bazilica "Sfântul Petru", apoi în bazilica "Sfântul Ioan" din Lateran, apoi în "Sfânta Maria Maggiore" - în ultima zi din an, iar în ziua de 19 ianuarie poarta bazilicii "Sfântul Paul" din afara zidurilor. Acest ultim eveniment, prin caracterul său ecumenic, a rămas imprimat în memorie în mod deosebit.

2. Pe măsură ce anul jubiliar 2000 continuă, zi după zi se închide în spatele nostru secolul al douăzecilea şi se deschide secolul al douăzeci şi unulea. Conform planurilor providenţei mi-a fost dat să trăiesc în secolul dificil care se duce în trecut şi, acum, în anul în care vârsta mea ajunge la optzeci de ani ("octogesima adveniens"), trebuie să mă întreb dacă nu este timpul să repet cu Simeon din Biblie: "Nunc dimittis".

În ziua de 13 martie 1981, ziua atentatului împotriva papei în timpul audienţei generale în Piaţa "Sfântul Petru", providenţa divină m-a salvat în mod miraculos de la moarte. Cel care este singurul Domn al vieţii şi al morţii, el însuşi mi-a prelungit această viaţă, într-un anumit fel mi-a dăruit-o din nou. Din acest moment ea aparţine şi mai mult lui. Sper că el mă va ajuta să recunosc până când trebuie să continui această slujire, la care m-a chemat în ziua de 16 octombrie 1978. Îi cer să mă cheme atunci când el însuşi va voi. "În viaţă şi în moarte noi îi aparţinem Domnului... suntem ai Domnului" (cf. Rom 14,8). Sper, de asemenea, că până când îmi va fi dat să îndeplinesc slujirea petrină în Biserică, milostivirea lui Dumnezeu îmi va da forţele necesare pentru această slujire.

3. Ca în fiecare an, în timpul exerciţiilor spirituale, am citit testamentul meu din 6.03.1979. Continui să menţin dispoziţiile conţinute în el. Ceea ce atunci şi apoi s-a adăugat în timpul exerciţiilor spirituale care au urmat constituie o oglindire a situaţiei generale dificile şi tulburi, care a marcat anii optzeci. Din toamna anului 1989, această situaţie s-a schimbat. Ultimul deceniu din secolul trecut a fost liber de tensiunile precedente; aceasta nu înseamnă că nu a adus cu sine noi probleme şi dificultăţi. În mod deosebit laudă să fie providenţei divine pentru aceasta, că perioada aşa-numită a "războiului rece" s-a terminat fără violentul conflict nuclear al cărui pericol apăsa asupra lumii în perioada precedentă.

4. Fiind în pragul mileniului al treilea "in medio Ecclesiae", doresc încă o dată să-mi exprim mulţumirea faţă de Duhul Sfânt pentru marele dar al Conciliului Vatican II, faţă de care, împreună cu întreaga Biserică - şi mai ales cu întregul episcopat -, mă simt dator. Sunt convins că şi pe mai departe noile generaţii vor lua din bogăţiile pe care acest conciliu din secolul al XX-lea ni le-a dăruit. Ca episcop care am participat la evenimentul conciliar din prima până în ultima zi, doresc să încredinţez acest mare patrimoniu tuturor celor care sunt sau vor fi chemaţi în viitor să-l realizeze. Cât mă priveşte, îi mulţumesc Păstorului veşnic că mi-a permis să slujesc această cauză deosebit de mare în cursul tuturor anilor pontificatului meu.

"In medio Ecclesiae"... din primii ani ai slujirii episcopale - tocmai datorită Conciliului - mi-a fost dat să experimentez comuniunea fraternă a episcopatului. Ca preot al Arhidiecezei de Cracovia, experimentasem ce era comuniunea fraternă a preoţimii - Conciliul a deschis o dimensiune nouă a acestei experienţe.

5. Câte persoane ar trebui să amintesc aici! Probabil că Domnul Dumnezeu a chemat la el pe majoritatea dintre acestea - cât priveşte pe cei care încă mai sunt pe aici, cuvintele din acest testament să-i amintească, pe toţi şi de pretutindeni, oriunde s-ar afla.

În cursul celor peste douăzeci de ani de când desfăşor slujirea petrină "in medio Ecclesiae" am experimentat colaborarea binevoitoare şi deosebit de rodnică a atâtor cardinali, arhiepiscopi şi episcopi, a atâtor preoţi, a atâtor persoane consacrate - fraţi şi surori - în sfârşit a atâtor persoane laice, în ambientul Curiei, în Vicariatul Diecezei de Roma, ca şi din afara acestor medii.

Cum să nu îmbrăţişez cu o amintire recunoscătoare toate episcopatele din lume, cu care m-am întâlnit în decursul vizitelor "ad limina apostolorum"! Cum să nu amintesc şi pe atâţia fraţi creştini - necatolici! Şi pe rabinul din Roma şi pe reprezentanţii aşa de numeroşi ai religiilor necreştine! Şi pe câţi reprezentanţi din lumea culturii, a ştiinţei, a politicii, a mijloacelor de comunicare socială!

6. Pe măsură ce se apropie sfârşitul vieţii mele pământeşti mă întorc cu amintirea la început, la părinţii mei, la fratele meu şi la sora mea (pe care nu am cunoscut-o pentru că a murit înainte de naşterea mea), la parohia din Wadowice, unde am fost botezat, la acel oraş al iubirii mele, la cei de o vârstă cu mine, colege şi colegi din şcoala elementară, din gimnaziu, din universitate, până în timpurile ocupaţiei, când am lucrat ca muncitor, şi apoi la parohia din Niegowici, la Parohia "Sfântul Florian" din Cracovia, la pastoraţia academicienilor, la mediu..., la toate mediile..., la Cracovia şi la Roma..., la persoanele care mi-au fost încredinţate în mod special de către Domnul.

Tuturor vreau să le spun un singur lucru: "Dumnezeu să vă răsplătească".

"In manus tuas, Domine, commendo spiritum meum".

A.D.

17.03.2000

(Traducere din italiană: pr. Mihai Pătraşcu)

lecturi: 123.